Selectați pagina

Sfîntul Vasilie cel Mare, primul ctitor de spitale din istoria omenirii

Sfîntul Vasilie cel Mare, primul ctitor de spitale din istoria omenirii

Sf.Vasilie.cel_.Mare_.frescă.SpaniaTextele de mai jos se dedică generaţiei care a dat cu pietre în biserica Sfinţilor Trei Ierarhi din Iaşi, singura biserică din România care adăposteşte moaşte ale Sfîntului Ierarh Vasilie cel Mare – primul om din istoria omenirii care, sub îndemnarea Duhului Sfînt, a ridicat un spital:

„Ce este un spital?

Să lămurim și noțiunea de spital.

Un spital este un așezământ, – fundat de o persoană sau de o asociație de persoane, – în care bolnavii săraci găsesc, gratis, îngrijirile medicale de care au trebuință, precum și tot ce le este necesar pentru întreținerea vieții, în timpul bolii lor.

Este evident că orice spital trebuie să aibă o clă­dire care să îndeplinească anumite condiții de dispozi­ție generală și interioară, de aerisire, de încălzit etc., – să posede un mobilier convenabil, să dispună de venituri suficiente pentru a putea face față, în mod larg, la toate necesitățile bolnavilor, să aibă un personal medical și infirmier instruit și devotat.

Dar de când există spitalele?

Instituția spitalelor este de dată relativ recentă. Numeroase cercetări istorice și arheologice arată că în vechime n-au existat spitale.

Într-adevăr, iată ce zice în această privință, într-o lucrare bine documentată, un autor a cărei competență este incontestabilă[1]:

„Nici un stabiliment public, destinat în mod special și unic bolnavilor, nu pare să fi existat în anticul Egipt”.

„De asemenea, nu se găsește nici o urmă de instituții ospitaliere la evrei… Bolnavii și infirmii se adunau sau erau transportați în piețele publice, lângă piscine, la răspântii sau sub portice, pentru a primi sfaturi de la trecători – care au suferit ei înșiși sau au văzut pe alții suferind de o asemenea boală”.

Aceleași lucruri se petreceau și la alte popoare vechi, bunăoară la Mezi, la Perși…”

„În India, spitalele erau cu totul necunoscute…”

„În China, nu numai că în secolele trecute n-au existat spitale, dar nu se găsesc încă nici astăzi”.

„Orașele Greciei posedau mai toate, sub numele de Geroniae, de Gerusiae, edificii publice unde bătrânii care aduseseră servicii eminente patriei, erau întreținuți pe socoteala Statului. Cynosargul era locul unde erau adunați copii abandonați; iar Xenodochul, deschis tuturor străinilor, nu primea decât oameni sănătoși. Dar nicăieri nu este făcută vreo mențiune despre edificii destinate în mod special bolnavilor”.

„Până în primele secole ale Erei creștine, romanii, ca și grecii, n-au avut spitale”[2].

Mai târziu, „atunci când religia lui Hristos veni să spună omului că o ființă omenească ce suferă este un frate ce trebuie alinat, numai atunci, fu posibil să se creeze adevărate spitale”.

„Spitalele sunt o inspirație a carității creștine”[3].

Încă de pe la jumătatea secolului al III-lea și mai ales în secolul al IV-lea, începură, atât în Orient cât și în Occident, să se ridice azile unde erau adăpostiți și nutriți infirmii săraci.

Dar, primul spital pentru bolnavi din Roma a fost fondat în anul 380 sau 381, de o pioasă femeie creștină, Fabiola, ale cărei fapte bune ne-au fost transmise prin scrierile Sfântului Ieronim[4].

[Cel dintîi ctitor de spitale], pe la aceeași epocă (anul 372), Sfântul Vasile, Episcopul Cesareei Cappadociei, zidi la porțile acestei cetăți un azil celebru unde se primeau și se îngrijeau bolnavii, „îndată ce ieși din cetate, – zice Sfântul Grigore din Nazianz,[5] – vezi un oraș nou, care este sanctuarul pietății. Acolo boala, îndurată fără murmur, pare a fi o încercare binecuvântată; acolo dragostea strălucește în lucrările sale”.

Mai târziu, sub împăratul Justinian și sub urmașii săi, asemenea azile se înmulțiră în Orient, – și tocmai pe la sfârșitul secolului al Vl-lea apărură spitale și în Occident. Mai întâi ca anexe ale bisericilor și mănăstirilor, apoi ca stabilimente de sine stătătoare.

Din aceste fapte istorice rezultă că:

Spitalele n-au existat în antichitate; ele au apărut în primele secole ale erei creștine și sunt efectele carității [dragostei].

Extras din Nicolae Paulescu – Spitalul, Coranul, Talmudul, Kahalul şi Francmasoneria

[1] Boisseau, art. Hôpitaux, în Dict. encyclopedique des sciences medicales, T. 50, p. 273

[2] „Această lipsă totală a unor adevărate case ospitaliere, în antichitate, a fost totuși adesea contestată, dar niciodată nu s-au putut aduce probe demonstrative de existența lor”… Într-adevăr, „nu se găsește nicăieri vreo indicație cât de puțin precisă și nici cea mai mică rămășiță arheologică” asupra spitalelor din vechime. (Boisseau. I. cit, p. 278).

[3] Boisseau, Leit, p. 278.

[4] Sf. Ieronim – Lett. Ad Oceanum, vezi Boisseau, op. cit., p. 279.

[5] Sf. Grégoire de Naziance – Orat. XLIII. Funebris oratio in laudem Basilii Magni, vezi Boisseau,op. cit., p. 279.

*

[…] Iar după puţin, s-a arătat [Sfîntul Mercurie în icoană] cu suliţa însângerată; pentru că în vremea aceea Iulian a fost însuliţat la război de Sfântul Mucenic Mercurie, cel trimis de Preacurata Fecioară Născătoare de Dumnezeu, spre pierzarea vrăjmaşului lui Dumnezeu. Atunci a cunoscut sfântul [Vasilie cel Mare] că acea vedenie a fost adevărată. Şi îndată s-a suit în munte şi a zis creştinilor: „Bucuraţi-vă şi vă veseliţi astăzi, fraţilor, căci s-a auzit rugăciunea noastră şi împăratul şi-a luat cuviincioasa pedeapsă. Pentru aceasta, mulţumind lui Dumnezeu, să mergem în cetate, ca să-şi ia fiecare din voi banii săi”.

Creştinii auzind acestea, cu un cuget au strigat toţi:

„Dacă am voit să-i dăm împăratului celui păgân, acum, oare, să nu-i dăruim Împăratului cerului şi al pământului, Cel ce ne-a dăruit viaţa noastră?”

Iar sfântul, lăudându-le sârguinţa lor, a poruncit să-şi ia fiecare a treia parte din cele ce a dat, iar cu cealaltă avuţie să zidească o casă de săraci şi de străini, spital, casă de bătrâni şi de sărmani.

[…]

Sfântul Vasilie, rugându-se lui Dumnezeu pentru viaţa fiului împăratului, l-a făcut sănătos. Apoi a trimis pe Vasilie cu cinste la scaunul său. Iar arienii auzind şi văzând acestea, cârteau în inimile lor pline de zavistie şi de răutate şi ziceau împăratului: „Şi noi putem să facem aceasta”. Şi iarăşi au înşelat pe împăratul, încât le-a îngăduit şi să-l boteze pe fiul său. Iar după ce arienii l-au botezat, îndată a murit în mâinile lor.

Aceasta a văzut-o cu ochii săi Anastasie cel mai sus pomenit şi a spus-o fratelui lui Valens, împăratul Valentinian (364-375), care împărăţea în Apus. Iar el, mirându-se de o minune ca aceea, a preamărit pe Dumnezeu.

Apoi Sfântului Vasilie i-a trimis multă avere, prin mâinile lui Anastasie, pe care Vasile luând-o, a zidit spitale, în eparhia sa, prin cetăţi, şi a odihnit mulţime de săraci şi de neputincioşi.

Extras din Vieţile Sfinţilor pe luna Ianuarie, ediţia Mănăstirii Sihăstria, 2001

sursa: Mănăstirea Petru Vodă

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe: