Născut în jurul anului 1443, cu numele de mirean Nikolai Maikov (în rusește Николай Майков), Nil a avut cel mai probabil origine țărănească. Unii cercetători i-au atribuit origini nobile, dar el se descria pe el însuși ca și poselyanin (”țăran”, în rusă). Nu se cunosc multe despre primii lui ani de viață. Atât succesiunea cronologică a vieții sale, cât și a călătoriilor efectuate sunt cunoscute doar sumar. A intrat în viața mănăstirească de tânăr, iar schima (haina) monahală a îmbrăcat-o din tinerețe. Inițial Nil s-a alăturat mănăstirii Sfântului Chiril de Belozersk (Lacul Alb), al cărui fondator, Chiril de Belozero, a fost cunoscut ca un susținător curentului care se împotrivea ca mănăstirile să aibă în proprietate pământuri; astfel, el refuzase satele oferite cadou de către unii nobili credincioși.
Nu se ştie cât de mult a stat Nil la Belozersk, dar a plecat la un moment dat cu ucenicul său, Inocențiu (care a devenit Inocențiu de Komel) către Muntele Athos în Grecia, unde au fost primiți la mănăstirea rusească a Sf. Pantelimon. În Athos, Nil s-a dedicat ani întregi citirii, traducerii şi studierii scrierilor Sfinților Părinți. Totodată, în Athos a aprofundat practica rugăciunii inimii, făcând din chemarea Numelui lui Iisus centrul rugăciunii sale contemplative. Se crede că a vizitat şi mănăstirile apropiate de la Sf. Munte.
Întoarcerea în Rusia şi întemeierea aici a vieţii monahale idioritmice. S-a întors apoi la mănăstirea Sfântului Chiril din Rusia, unde a pus în practică învățăturile dobândite în Sfântul Munte. Și-a construit o chilie în afara mănăstirii, dar rugăciunile sale erau întrerupte constant de persoane care doreau să stea lângă el și să îi ceară sfaturi de folos. Drept urmare, a plecat din mănăstire.
Deoarece a găsit că în cadrul vieții într-o mănăstire mare este dificil de dus o viață isihastă, Sfântul Nil a adus în Rusia din Muntele Athos rânduiala vieții în comunități mai mici sau schituri – o a treia formă de viață monahală, pe lângă cele două deja existente: comunitățile cenobitice și viața pustnicească (eremitică). Sf. Nil vedea în această formă de monahism şansa unei vieți mai solitare în care monahii puteau să își respecte mai deplin făgăduințele (voturile) călugărești, evitând ispita materialismului la care erau expuse mănăstirile mari care dețineau pământuri, sate, robi etc.
Şi-a întemeiat schitul în jurul anului 1473, pe malul Râului Sora, lângă Belozersk. În curând, mulți l-au urmat și s-au dus să trăiască alături de el în isihie (liniștire). Acestor postulanți Nil le cerea evlavie față de Dumnezeu și ascultare față de regulile schitului. Se socotea pe dânsul drept egal cu cei care îi cereau sfatul și nu a cerut pentru sine nici un titlu, nici nu a pretins că s-ar fi aflat pe vreo treaptă spirituală superioară.
Deși viețile călugărilor erau centrate în jurul rugăciunii și nevoințelor duhovnicești, Nil și ceilalți monahi ai schitului se îngrijeau fiecare de nevoile proprii de zi cu zi, ca în viața călugărească ”de sine” sau idioritmică.
Mai apoi, Nil a cerut călugărilor să participe la forme de muncă care să le aducă minime beneficii, astfel încât să nu fie dependenți de proprietăți, cum era cazul marilor mănăstiri. În acest sens, el susținea reformele monahale care să aibă la bază o viața monahală retrasă (isihastă) și modestă. Astfel, în mod practic, monahii din comunitatea lui Nil și-au însușit munca de copiere, traducere și corectare a textelor bisericești din manuscrisele existente. Se crede că Nil ar fi compilat un compendiu cu viețile sfinților, dar care s-ar fi pierdut.
Alături de ucenicii săi și de cei care îi urmau sfaturile, Sf. Nil trăia o viață simplă, mai degrabă retrasă şi liniştită, foarte diferită de viaţa din mănăstirile mari și bogate care deveniseră parte integrantă a culturii ruseşti.
Sf. Nil a militat împotriva dreptului mănăstirilor de a deține pământ la Sinodul din 1503. La acest sinod, ținut la Moscova, el a pus la îndoială legitimitatea existenței marilor domenii monastice. La acea vreme, domeniile monastice acopereau o treime din teritoriul statului rus. El a mai susținut că bogăția era responsabilă pentru starea de demoralizare a comunităților monastice din Rusia. El a susținut politica lui Ivan al III-lea de secularizare a pământurilor mănăstireşti. El a fost susținut în acest demers de monahii și stareții din Mănăstirea Sfântul Chiril de Belozersk și de ucenicul său Vassian Patrichieiev.
Sf. Nil a murit în data de 7/20 Mai 1508, la vârsta de 75 de ani, lăsând în testamentul său indicaţia de a i se face o înmormântare simplă, precum și îndrumări cu privire la de administrarea vieții schitului după moartea lui:
“Întotdeauna m-am străduit din toate puterile mele să nu primesc nici o cinstire sau laudă în viața aceasta monahală, și așa doresc să rămână şi după moartea mea. Vă rog pe toți să vă rugați pentru sufletul meu păcătos, și vă cer iertare tuturor şi vă iert și eu toate. Domnul să ne ierte pe toți”.
Sursa: Viețile Sfinților