Selectați pagina

Sfîntul Nicolae este prezent în chip nevăzut în toată viaţa noastră

Sfîntul Nicolae este prezent în chip nevăzut în toată viaţa noastră

Scriu spre slava Sfântului nostru îndrăgit – Părintele Nicolae, Făcătorul de minuni, pe care îl socotim apărătorul familiei noastre.

Nu demult, soţul meu a fost reţinut la poliţie. Toată noapte am citit rugăciuni şi acatistul Sfântului Nicolae, iar dimineaţa, dintre toţi cei reţinuţi, doar el a fost eliberat şi, pe deasupra, fără nici o amendă – asta cu atât mai mult, cu cât putea să ajungă în instanţă.

Noi, vreme de mulţi ani nu am putut avea copii. Şi iată că Dumnezeu ne-a miluit şi am rămas însărcinată. După ce au trecut mai bine de patru luni din vremea sarcinii, am căzut, alunecând pe gheaţă, însă nu mi s-a întâmplat nimic, decât că m-am speriat uşor. Toţi s-au minunat de această întâmplare, însă eu ştiu ca prin milostivirea Sfântului Nicolae, atunci când am căzut pe gheaţă, am simţit de parcă m-aş fi aşezat pe o pernă pufoasă.

Sfântul Nicolae este prezent în chip nevăzut în toată viaţa noastră şi chiar părintele Ioan Mironov i-a spus fiului nostru că simte acoperământul Sf. Părinte asupra familiei noastre.

Evghenia Baranova, Sankt Petersburg

Din cartea „Minuni ale Sfântului Nicolae”

Ed. Sophia, Bucureşti, 2007

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *