Selectați pagina

Sfîntul Ambrozie cel Mare. Despre Pocăinţă: Bunătatea Domnului trebuie să te ducă la pocăinţă

Sfîntul Ambrozie cel Mare.  Despre Pocăinţă: Bunătatea Domnului trebuie să te ducă la pocăinţă

Oare nu-i limpede că de aceea se mîne Iisus Domnul asupra noastră, a păcătoşilor, ca să ne întoarcem la El prin înfricoşarea mîniei Sale ? Mîhnirea Lui nu este, dar, o împlinire a pedepsei, ci mai degrabă o lucrare a iertării. Căci astfel a zis :<< Dacă întorcîndu-te vei suspina, atunci vei fi izbăvit>>(Is. 30:15). Aşteaptă suspinele noastre vremelnice, ca să ne slobozească de cele veşnice. Aşteaptă lacrimile noastre ca să ne reverse iubirea Sa. Tot aşa şi în Evanghelie, înduplecat de lacrimile maicii văduve, l-a înviat pe fiul ei (Luca 7:11-17). Aşteaptă întoarcerea noastră ca să Se întoarcă şi El la belşugul harului ce-ar fi rămas în noi dacă nu s-ar fi strecurat nici o cădere.

Dar pentru că prin păcatele noastre am abătut asupra noastră mînia Sa, Se mînie ca să ne smerim. Şi ne smerim ca să ne învrednicim mai vîrtos de milă, decît de pedeapsă.

De bună seamă Iisus, cînd priveşte la cei ce se întorc, mai mult Se slăveşte în ei. Se bucură toţi îngerii, pentru că <<mai multă bucurie se face în cer pentru un păcătos care se pocăieşte, decît pentru nouăzeci şi nouă de drepţi care nu au nevoie de pocăinţă>> (Luca 15:7). […]

[…] Să ne ospătăm, dar, cu hrana cea bună, săvîrşind pocăinţa şi veselindu-ne de mîntuire, căci nici o hrană nu este mai dulce decît bunătatea şi dragostea. Nici un păcătos ce n-a lepădat pizma să nu se facă părtaş la ospăţul şi veselia noastră, ca să nu se izgonească singur din casa Tatălui, precum acel frate pizmaş arătat în Evanghelie, căruia i-a părut rău de întoarcerea fratelui şi care s-ar fi bucurat ca el să fie izgonit pentru todeauna (Luca 15:25-32) .[…]

Am cunoscut pe unii ce în vremea pocăinţei şi-au brăzdat faţa cu lacrimi, şi-au brăzdat faţa cu plîngeri necontenite, şi-au aşternut la pămînt trupul lor spre a fi călcat de toţi. Cu faţa postitoare şi slăbită au arătat chipul morţii în trupul încă viu. […]

Căci pocăinţa trebuie săvîrşită nu doar cu rîvnă, ci şi degrabă, ca să nu vină cumva stăpînul din Evanghelie , cel ce a sădit un smochin în via Sa şi voind să afle rod în el şi negăsind, să zică celui ce îngrijeşte via : „Taie-l, căci de ce să mai încurce pămîntul ?”. Şi de n-ar mijloci îngrijitorul viei zicînd : << Doamne îngăduie-l şi anul acesta, pînă îl voi săpa împrejur ; şi-i voi pune un coş cu gunoi: şi de ar fi să facă roadă ; iar de nu, vei tăia smocinul>> (Luca 13:6.9), atunci s-ar tăia.

Să îngrăşăm, dar, şi noi acest ogor pe care îl avem, şi să urmăm plugarilor celor truditori ce nu se ruşinează a sătura pămîntul cu gunoi gras şi să presare ogorul cu cenuşă murdară, ca să culeagă roade mai bogate ! În ce chip să ne îngrăşăm pămîntul ne învaţă Apostolul zicînd: << Şi pe toate le socotesc gunoaie, ca pe Hristos să-L dobîndesc >> (Fil.3:8). El s-a învrednicit prin defăimare şi laudă să placă lui Hristos (II Cor. 6:8). Pentru că citise despre Avraam că, atîta vreme cît se socotea gunoi şi cenuşă ( Fac. 18: 27), prin desăvîrşita sa smerenie, a aflat harul lui Dumnezeu( Fac. 18: 27-32). Citise şi despre Iov că şezînd el în gunoi (Iov 42:10-12). Citise în proorocia lui David că Dumnezeu <<scoate din ţărînă pe cel sărac şi din gunoi ridică pe cel sărman>>(Ps.112:7).

Nici noi, dar să nu ne ruşinăm a mărturisi Domnului păcatele noastre. Fiecare se ruşinează a-şi arăta fărădelegile sale, dar acea ruşine lucrează pămîntul său, aruncă spinii înrădăcinaţi pe veci, taie mărăcinii, aduce ca jertvă de roade pe cei pe care-i socoteai aproape morţi. Urmează celui care, bine lucrîndu-şi pămîntul său, a rîvnit la roadele cele veşnice : <<ocărîţi suntem, zice el şi binecuvîntăm; prigoniţi suntem, şi răbdăm; huliţi suntem, şi mîngîiem; ne-am făcut asemenea gunoiului acestei lumi>> (I Cor.9:11). Lucrează ca să lepezi păcatul şi să cîştigi rod. Acela a lucrat pentru a smulge din sine chipul de prigonitor. Cu ce ne-ar fi putut ajuta mai mult Hristos în rîvna noastră spre îndreptare, decît să-l întoarcă la credinţă şi să ne dea nouă, din prigoitor, doctor? […]

Şi de aceea să ne supunem lui Dumnezeu, ca să nu fim robiţi păcatului şi aducîndu-ne amintede greşelile noastre, să ne ruşinăm ca de o ocară. Nu ca şţi cum le-am arăta tuturor ca pe ceva plin de slavă, precum se laudă unii după ce-au călcat în picioare curăţia şi au înăbuşit dreptatea Şi întatît de mare să fie întoarcerea, încît noi înşine, cei ce nu-L cunoaştem pe Dumnezeu să-l vestim şi altora. […]

Să plîngem , dar, pentru o vreme, ca să ne veselim în veci. Să ne temem de Domnul, să-L întîmpinăm mărturisindu-I păcatele noastre, să ne îndreptăm greşeala.

Pe toate le ştie Domnul dar aşteptă glasul tău, nu ca să pedepsească, ci ca să ierte. Nu voieşte ca să te batjocorească diavolul şi să te vădească ascunzindu-ţi păcatele tale. Apucă înaintea celui ce te osîndeşte. Dacă te vei osîndi tu singur, nu vei avea teamă de nimeni care să te osîndească. De te vei da tu singur judecăţii, chiar de vei muri te vei întoarce la viaţă. […]

Arată , dar, doctorului rana ta ca să te poţi tămădui! Chiar de nu I-o vei arăta, El a cunoscot-o, dar voieşte de la tine să audă glasul tău. Şterge cu lacrimi rănile tale! Şi femeia din Evanghelie tot aşa a şters păcatul şi mirosul greu al păcatului ei, tot aşa şi-a spălat greşiala, atunci cînd a spălat cu lacrimi picioarele lui Iisus (Lc. 7:38).

O de mi-ai rîndui şi mie, Iisuse, să spăl picioarele Tale pe care le-ai întinat, mişcîndute în lăuntrul meu! O, de mi-ai dărui să curăţ de pe picioarele Tale întinăciunea ce le-am adus prin faptele mele! Dar unde să aflu eu apa cea vie cu care să pot spăla picioarele Tale ? De nu am apa, am lacrimile şi cîtă vreme spăl cu ele picioarele Tale, o, de m-aş curăţi pe mine însumi! Ce-aş putea face ca să zici şi despre mine : Iertate îi sînt păcatele cele multe, pentru că mult a iubit (Lc.7:47) ? . […]

Nimic, dar să nu te dea înapoi de la pocăinţă! Pe aceasta o ai moştenit dimpreună cu sfinţii, şi o, de-am putea urma o astfel de tînguire precum cea a sfinţilor! David mînca cenuşă în loc de pine şi băutura sa cu lacrimi o amesteca (Ps. 101:10). Şi de aceea acum se veseleşte mai mult, pentru că a plîns mai mult : << Prin izvoare de ape s-au pogorît ochii mei>>(Ps.118:136), zice el.

Mult a plîns Ioan (Apoc. 5:4) şi ne grăieşte apoi despre tainele lui Hristos descoperite lui. […]

Bună este, dar, pocăinţa care de n-ar fi, pînă la bătrîneţe toţi ar risipi darul botezului.

Deci de ce zăboveşti ? Oare nu cumva ca să faci mai multe păcate ? Şi de aceea eşti tu rău şi nesocoteşti bogăţia bunătăţii şi a răbdării lui Dumnezeu (Rom.2:4), pentru că El este bun ? Ci bunătatea Domnului trebuie să te ducă la pocăinţă. […]

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *