Selectați pagina

Sfinţii Mucenici Chiric şi Iulita – model de mucenici pentru mamele şi copii de azi

Sfinţii Mucenici Chiric şi Iulita – model de mucenici pentru mamele şi copii de azi

In cetatea Iconiei, din Licaonia, era o femeie tanara, de neam bun, anume Iulita. Ea se tragea din semintia imparatilor Romei si era crestina cu credinta. Petrecand putin timp cu un barbat legiuit, a zamislit si a nascut de la dansul un prunc de parte barbateasca. Apoi a ramas vaduva. Pruncul ce l-a nascut, l-a luminat cu Sfantul Botez si i-a dat numele de Chiric.

In acea vreme, Diocletian, tinind imparatia Romei, ridicase prigonire mare impotriva crestinilor de prin toate partile stapanirii sale. El a pus ca ighemon in tara Licaoniei pe un oarecare Domitian, om salbatic la fire si fara de omenie, ce avea chip de fiara si narav asemenea, bucurandu-se de varsarea singelui crestinesc. Deci, venind in Iconia, a inceput a munci cumplit pe cei ce credeau in Hristos si cauta cu tot dinadinsul pe cei ce tineau in taina credinta crestineasca. Iulita, credincioasa roaba a lui Hristos, vazand aceasta si stiind ca dreapta sa credinta nu se va putea tainui de muncitor, s-a gandit sa fuga. Ea se temea ca nu cumva, neputand suferi muncile cele cumplite, sa se lepede de Hristos.

Deci, si-a lasat toata averea sa si toata frumusetea lumii acesteia, casa, rudele, robii, slava desarta, pentru dragostea lui Hristos si, luind pe fiul sau, Chiric, care era de trei ani, si doua roabe credincioase, au iesit noaptea din cetatea Iconiei si au plecat in strainatate, aducandu-si aminte de ceea ce s-a zis in Scriptura: Aici nu avem cetate statatoare, ci sa cautam pe cea viitoare. Ea s-a dus in Seleucia si acolo a aflat aceeasi prigonire impotriva crestinilor, pentru ca un oarecare Alexandru, luind de la imparat stapanirea ighemoniei, s-a dus in Seleucia si acolo ucidea fara mila pe toti cei ce marturiseau numele lui Iisus Hristos.

Fericita Iulita, aducandu-si aminte de ceea ce se scrie: Nu dati loc maniei, adica fugiti de manie, si iarasi: Cand va vor goni pe voi din cetatea aceasta, fugiti in cealalta, a iesit din Seleucia si s-a dus in Tars, cetatea Ciliciei, traind acolo printre cei saraci. Dupa o vreme oarecare, acelasi Alexandru s-a dus si in Tars, ca sa munceasca pe crestini. Sfanta Iulita, fiind cunoscuta de unii, au spus-o ighemonului. Acela indata a poruncit s-o prinda si a sezut inaintea poporului in divanul din priveliste. Prinzand-o ostasii impreuna cu fiul ei, au fugit de la dansa amandoua slujnicile. Insa de departe o urmau, voind ca sa-i vada patimirea si sfintirea ei. Mucenita a fost dusa inaintea ighemonului, avand pe maini pe Sfantul Chiric, prunc de trei ani.

Intrebata de ighemon de nume, neam si patrie, ea raspundea cu indrazneala, marturisind numele Domnului nostru Iisus Hristos, numindu-se crestina si zicand: “Acesta este numele si neamul meu cel bun, iar patrie imi este imparatia cereasca a lui Hristos”. Ighemonul, maniindu-se, a poruncit sa-i ia pruncul, s-o dezbrace si sa o intinda la pamant, ca sa o bata fara de crutare cu vine de bou. Pe cand ostasii bateau pe mucenita, pruncul privea spre ea, plangand, si se smulgea din mainile celor ce-l tineau, ca sa se duca la maica sa.

Vazand ighemonul ca pruncul este frumos, a poruncit sa-l duca la el. Deci, luindu-l, l-a pus pe genunchii sai, il mangaia ca sa nu planga, netezindu-i parul capului si sarutandu-l, ii spunea fel de fel de cuvinte dulci. Dar pruncul se ferea, tragandu-se din mainile lui si capul il tragea la o parte, ca sa nu-i netezeasca parul si sa-l sarute cu buzele lui cele intinate. Deci, privind la maica sa, pe cand ei o bateau, striga: “Sunt crestin! Lasa-ma sa ma duc la mama mea!” El zgiria fata ighemonului cu unghiile, smucindu-se cu mainile de la el. Atunci ighemonul, umplandu-se de manie, a aruncat jos pe prunc, izbindu-l cu piciorul in coaste. Pruncul, cazand de pe treptele de piatra, s-a zdrobit si a umplut tot locul acela de singe. Astfel, Sfantul Chiric si-a dat sufletul cel sfint si fara de prihana in mainile lui Dumnezeu, incununindu-se cu mucenicii.

Iulita, maica lui, fiind cumplit batuta, patimea ca fiind in trup strain, nesimtind ca un stilp neinsufletit. Ea nu striga altceva decat aceasta: “Sunt crestina si nu voi jertfi idolilor vostri”. Dupa ce a batut-o si a ridicat-o de la pamant, a vazut pe iubitul ei fiu mort, zacand in singe. Drept aceea s-a umplut de bucurie si a zis: “Multumesc Tie, Doamne, ca ai invrednicit pe fiul meu sa primeasca cununa cea nevestejita intru slava Ta!” Dupa aceea, ighemonul a poruncit s-o spinzure si cu piepteni de fier sa-i strujeasca trupul, apoi sa-i stropeasca cu smoala topita ranile sale. Sfanta fiind muncita astfel, propovaduitorul striga: “Miluieste-te, Iulito, pe tine singura; cruta-ti tineretile tale si inchina-te zeilor, ca sa te izbavesti din munci, si sa nu pieri cu moarte cumplita ca si fiul tau”. Dar mucenita raspundea: “Nu ma voi inchina idolilor celor surzi si muti, ci ma voi inchina Domnului meu Iisus Hristos, Unul nascut, Fiul lui Dumnezeu, prin Care toate le-a facut Tatal. Eu ma sarguiesc ca sa ajung pe fiul meu, ca impreuna cu el sa ma invrednicesc imparatiei ceresti”.

Vazand ighemonul rabdarea si puterea cea nebiruita de suflet a mucenitei, a condamnat-o la taiere cu sabia. Luind-o, slujitorii au dus-o afara din cetate la locul cel de moarte, unde se ucideau cei osinditi. Sfanta, bucurandu-se, mergea ca la o nunta. Ajungand la locul acela, a cerut putin timp pentru rugaciune. Deci, plecandu-si genunchii, s-a rugat, zicand: “Multumesc Tie, Doamne, Dumnezeul meu, Iisuse Hristoase, ca ai chemat pe fiul meu mai inainte de mine, invrednicindu-l a patimi pentru numele Tau cel sfint si infricosat, si i-ai dat lui, in locul acestei vieti desarte, viata cea vesnica! Primeste-ma si pe mine, nevrednica roaba Ta, si ma invredniceste sa dobandesc darul inaintea Ta, ca sa fiu numarata cu fecioarele cele intelepte care au intrat in camara Ta cea neintinata, ca sa Te binecuvinteze sufletul meu pe Tine, pe Tatal Tau cel fara de inceput si pe Duhul Sfint, Cel impreuna de o fiinta in veci. Amin”.

Sfanta rugandu-se astfel, calaul, ascutindu-si sabia, i-a lovit grumajii, taindu-i cinstitul ei cap, iar trupul l-a lasat in locul acela, fara a-l ingropa, spre a-l manca ciinii si fiarele. Asemenea a patimit si trupul Sfantul Chiric, caci, tirandu-l din cetate, l-au aruncat langa trupul maicii lui si au plecat. Sosind noaptea, au venit cele doua slujnice zise mai sus si au luat trupul stapanei lor si a fiului ei si, ducandu-le departe, le-au ingropat in pamant. Una din aceste slujnice a trait pana in vremea marelui Constantin, intaiul imparat al crestinilor, in zilele caruia a biruit adevarul, iar bisericile lui Dumnezeu au luat indraznire, cu darul lui Hristos.

Atunci acea slujnica a aratat credinciosilor crestini acel loc, unde erau ingropate cinstitele moaste ale Sfintilor Mucenici Chiric si Iulita, povestind si patimirea lor. Drept aceea, ei au scos din sanul pamantului sfintele moaste, nestricate si pline de buna mireasma, care dadeau si tamaduiri de neputinte. Iar patimirea aceasta au dat-o in scris, spre pomenirea si cinstirea sfintilor mucenici, spre folosul credinciosilor si spre slava lui Hristos Dumnezeul nostru Cel slavit in veci impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh. Amin.

Sursa: crestinortodox.ro

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe:

Статьи на русском языке

Статьи на русском языке