Selectați pagina

Sfinţii dau curaj întotdeauna

Sfinţii dau curaj întotdeauna

calugar-susEi îi vindecă de sentimentul deznădejdii sau al neputinţei totale. Dar uneori ei reduc de asemenea şi orgoliul celorlalţi cu un umor delicat. Ei surâd dar nu râd cu zgomot sau sarcastic. 

       Sfinţii au ajuns la simplitatea pură pentru că au depăşit în ei înşişi orice dualitate, orice duplicitate, spune Sfântul Maxim Mărturisitorul. Ei au depăşit lupta dintre suflet şi trup, dintre bunele intenţii şi faptele pe care le săvârşesc, dintre aparenţele înşelătoare şi gândurile ascunse, dintre ceea ce pretindem că suntem şi ceea ce suntem de fapt. Ei s-au “simplificat” pentru că s-au dăruit în întregime lui Dumnezeu. Este motivul pentru care se pot dărui în întregime şi oamenilor în relaţiile cu aceştia. Dacă evită uneori să numească cu brutalitate pe nume slăbiciunile acestora, o fac pentru a nu-i descuraja şi pentru ca şi în ei să sporească ruşinea, delicateţea, recunoştinţa, simplitatea şi sinceritatea.
         Sfinţii dau curaj întotdeauna. Uneori ei micşorează pentru aceasta proporţiile exagerate de închipuire pe care oamenii le atribuie prin imaginaţie slăbiciunilor lor, păcatelor şi patimilor lor. Ei îi vindecă de sentimentul deznădejdii sau al neputinţei totale. Dar uneori ei reduc de asemenea şi orgoliul celorlalţi cu un umor delicat. Ei surâd dar nu râd cu zgomot sau sarcastic. Alteori în faţa faptelor imorale şi a patimilor condamnabile ei îşi arată seriozitatea dar nu inspiră niciodată spaimă. Ei acordă o valoare infinită celor mai sărmani oameni, pentru că întrupându-Se Fiul lui Dumnezeu Însuşi a dat această valoare infinită tuturor oamenilor. În fiecare om ei îl văd pe Hristos, cum spun în cugetările lor unii Părinţi duhovniceşti.
(Pr. Dumitru Stăniloae, Rugăciunea lui Iisus şi experienţa Duhului Sfânt, Ed. Deisis, Sibiu, 1995, p. 47)

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe: