Selectați pagina

Sfinţii Bonifatie si Aglaia – de la beţie şi curvie la mucenicie sau de ce nu trebuie să deznădăjduim!

Sfinţii Bonifatie si Aglaia – de la beţie şi curvie la mucenicie sau de ce nu trebuie să deznădăjduim!

– “Cel mai tare m-a impresionat din vieţile sfinţilor Sfântul Bonifatie, care e foarte puţin cunoscut, din păcate, în ţara noastră; deşi în vechime, în România, Aglaia era un nume mai des dat fetelor la botez, de la Sfânta Aglaida. Despre Bonifatie nu se ştie aproape nimic. Şi e un sfânt care trăia în beţie, trăia în curvie cu stăpâna lui Aglaida, şi totuşi a ales să-L mărturisească pe Hristos şi a primit cununa muceniciei. Şi mie mi-a fost exemplu. Uite, după ce am trăit atâta în păcat, era extraordinar să merg pe calea asta, a dorinţei de a-L mărturisi pe Hristos cu preţul vieţii! Şi cred asta, cred că, dacă duci o viaţă mucenicească, Hristos te va primi în Împărăţia Cerurilor, chiar dacă nu e vorba de mucenicie standard, cu tăiere de capete sau cu aruncat în lac sau aruncat în fântână. Viaţă mucenicească e, mai ales, să îţi omori voia pentru a trăi în Hristos şi să rabzi încercările la care eşti supus“.

Danion Vasile, “UNDERGROUND. Rebelii generaţiei NU”, Editura Agnos, Sibiu, 2007

Cuv. Paisie Aghioritul – Mucenicie şi smerenie

Cel care se va învredni să fie chemat la mucenicie, trebuie să aibă multă smerenie şi să iubească mult pe Hristos. Căci dacă va înainta în mod egoist spre mucenicie, îl va părăsi harul. Vă aduceţi aminte de Saprichie, care a ajuns până la mucenicie şi totuşi s-a lepădat de Hristos? „De ce m-ati adus aici?”, a spus el călăilor. „Bine, dar nu eşti creştin?”, l-au întrebat aceia, „riu”, a răspuns el. Şi mai era şi preot. Gândul îmi spune că s-a dus să mucenicească în mod egoist, iar nu cu smerenie. Nu s-a dus la mucenicie pentru credinţa sa, pentru dragostea lui Hristos, şi de aceea l-a părăsit harul. Pentru că atunci când cineva se mişcă în mod egoist, nu primeşte harul lui Dumnezeu şi este firesc ca atunci când vine o greutate să se lepede de Hristos.

– Părinte, de multe ori spunem că Dumnezeu va da putere în ceasurile grele.

– Dumnezeu va da putere unui om smerit, care are inimă curată, care are intenţie bună. Dacă Dumnezeu va vedea cu adevărat intenţie bună, smerenie, va da multă putere. Adică va depinde de intenţia omului ca să primească putere de la Dumnezeu.

– Părinte, ati spus că omul trebuie să aibă smerenie şi intenţie bună. Se poate să aibă mândrie şi intenţie bună?

– Atunci când spunem smerenie, înţelegem să aibă smerenie cel puţin în acest subiect al muceniciei. Se poate să aibă mândrie, dar atunci să se smerească şi să spună: „Dumnezeule, sunt mândru, acum însă dă-mi puţină putere să mărturisesc pentru dragostea Ta şi să-mi ispăşesc  păcatele mele”. Aşadar, dacă are dispoziţie smerită şi merge la mucenicie cu pocăinţă, atunci Dumnezeu dă mult har. Adică să nu meargă cu dispoziţie mândră, cu gândul că va deveni mucenic şi că i se vor scrie după aceea sinaxarul şi slujba, şi-i vor face icoană cu aureolă. Mi-a spus cineva: „Părinte, fă rugăciune să ajung până la al cincilea cer”. „Bine”, îi spun, „Sfântul Apostol Pavel a ajuns până la al treilea Cer şi tu ceri să ajungi la al cincilea?”. „Dar de ce”, îmi spune, „nu scrie să cerem darurile cele mai bune”?Auzi vorbă? Deci dacă merge cineva la mucenicie cu gândul că va avea slavă în Rai, mai bine să nu se gândească să mucenicească.

Un creştin adevărat şi corect, dacă ar şti că şi în Rai unde va merge va avea iarăşi parte de chinuri şi de mucenicii, tot va dori să meargă acolo. Nu trebuie să ne gândim că dacă suferim ceva aici pe pământ vom fi mai bine acolo în Cer. Să nu procedăm aşa, negustoreşte. Noi îl vrem pe Hristos. Să existe mucenicie, să mărturisim în fiecare zi, să ne bată în fiecare zi şi de două şi de trei ori pe zi. Nu trebuie să ne preocupe aceasta. Singurul lucru ce trebuie să ne preocupe este să fim cu Hristos.

– Părinte, se poate ca unul să trăiască în nepăsare, dar cu toate acestea, să mărturisească cu curaj atunci când i se dă prilejul?

– Pentru ca cineva să facă aceasta, trebuie ca inima lui să aibă bunătate, duh de jertfă. De aceea am spus să se cultive nobleţea, duhul jertfei. Unul să se jertfească pentru celălalt. Vă aduceţi aminte de SfântulBonifatie şi de Sfânta Aglaida? Aveau acea viată vrednică de plâns in Roma, dar când stăteau să mănânce mintea lor mergea la săraci. Alergau să dea mai întâi mâncare la săraci şi după aceea mâncau şi ei. Cu toate că erau stăpâniţi de patimi, aveau bunătate şi îi durea inima pentru săraci. Aveau duh de jertfă, de aceea Dumnezeu i-a ajutat. Şi Aglaida, deşi trăia o viată păcătoasă, îi iubea pe Sfinţii Mucenici şi se interesa de sfintele moaşte. I-a spus lui Bonifatie să meargă cu alti slujitori ai ei în Asia Mică, ca să adune şi să cumpere sfinte moaşte ale Mucenicilor şi să le aducă la Roma. Iar acela i-a spus zâmbind: „Dar dacă-ti vor aduce şi moaştele mele, le vei primi?”. „Hu glumi cu acestea”, îi spune aceea. Când a ajuns în Tars şi s-a dus în arenă ca să cumpere sfintele moaşte, privea la muceniciile creştinilor şi îndată a fost mişcat de statornicia lor. A alergat, a sărutat legăturile şi rănile lor şi le-a cerut să se roage, ca să-l întărească Hristos şi pe el să mărturisească în public că este creştin. Aşadar, a mărturisit şi el în arenă, a primit nevointă mucenicească, iar însoţitorii lui i-au cumpărat moaştele şi le-au adus la Roma, unde îngerul Domnului a înştiinţat pe Aglaida de întâmplare.

Astfel s-a împlinit ceea ce proorocise Bonifatie zâmbind, înainte de a pleca din Roma. Apoi aceea, după ce şi-a împărţit averea, a trăit în nevointă şi sărăcie încă 15 ani şi s-a sfinţit. Vedeţi, nu au fost ajutaţi, de aceea mai înainte fuseseră atraşi spre rău şi apucaseră pe o cale greşită. însă aveau duh de jertfă şi de aceea Dumnezeu nu i-a lăsat până în sfârşit.

Extras din Cuv. Paisie Aghioritul, “Trezire duhovniceasca“, Editura Evanghelismos, p.256-259

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe:

Статьи на русском языке

Статьи на русском языке