Selectați pagina

Sfântul Teofan Zăvorâtul: Peste tot se vor vedea biserici și slujbe religioase, în vreme ce pe dinăuntru VA FI ADEVĂRATĂ APOSTAZIE

Sfântul Teofan Zăvorâtul: Peste tot se vor vedea biserici și slujbe religioase, în vreme ce pe dinăuntru VA FI ADEVĂRATĂ APOSTAZIE

“Viața creștină devine acum mai grea ca niciodată, căci cursele din calea mântuirii omului s-au înmulțit foarte și s-au perfecționat peste măsură. Truda de a fi păstor devine de multe ori mai grea și mai plină de răspundere.

Chiar înaintea ochilor noștri, cuvintele proorocești ale Sfântului Teofan Zăvorâtul despre vremurile de pe urmă încep să se împlinească: În vremea aceea, deși numele creștinilor se va auzi pretutindeni și peste tot se vor vedea biserici și slujbe religioase, toate acestea nu vor fi decât o aparență, în vreme ce pe dinăuntru VA FI ADEVĂRATĂ APOSTAZIE.

Alături de exemplul dintotdeauna întâiul și esențial, al unei vieți personale duhovnicești și morale înalte, pentru păstorul modern decurge de aici sarcina deosebit de însemnată și de plină de răspundere de a-i învăța pe credincioși să recunoască Biserica cea adevărată din mijlocul mulțimii de false biserici și prin cuvintele lui, pline de putere duhovnicească și de înțelepciune, de a-i păstra în sânul ei, atrăgându-i în acest timp și pe cei ce sunt în rătăcire.”

~ Apostazia și Antihristul. p 121-122. Editura Sophia 2014.

Abonați-vă la canalul nostru Telegram!

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *