Selectați pagina

Sfântul Siluan Athonitul – Prin pocăinţă noi toţi ne mântuim

Sfântul Siluan Athonitul – Prin pocăinţă noi toţi ne mântuim

pocaintaSufletul meu Te-a cunoscut, Doamne, şi eu scriu despre mila Ta norodului Tău.

Noroadelor, nu vă întristaţi că trăiţi în osteneli. Luptaţi numai cu păcatul şi cereţi ajutor de la Dumnezeu, iar El vi-l va da, pentru că e milostiv şi ne iubeşte.

Noroadelor, cu lacrimi scriu aceste rânduri. Sufletul meu vrea ca voi să cunoaşteţi pe Domnul şi să vedeţi mila şi slava Lui. Am şaptezeci şi doi de ani; curând voi muri şi scriu despre mila Domnului, pe care Domnul mi-a dat să o cunosc prin Duhul Sfânt; şi Duhul Sfânt m-a învăţat să iubesc norodul. V-aş pune pe un munte înalt, ca de pe vârful lui să puteţi vedea faţa blândă şi milostivă a Domnului şi inimile voastre să salte de bucurie. Vă spun adevărul: nu ştiu nimic bun în mine însumi şi în mine sunt multe păcate, dar harul Duhului Sfânt mi-a şters mulţime de păcate şi ştiu că celor ce luptă cu păcatul Domnul le dă nu numai iertarea, dar şi harul Duhului Sfânt, care bucură sufletul şi-i dă o pace dulce şi adâncă.

Doamne, Tu iubeşti zidirea Ta; şi cine poate înţelege iubirea Ta sau gusta dulceaţa ei, dacă nu o înveţi Tu însuţi prin Duhul Tău Cel Sfânt?

Te rog, Doamne, revarsă peste oameni harul Duhului Sfânt ca ei să cunoască iubirea Ta. Încălzeşte inimile abătute ale oamenilor ca ei să Te slăvească în bucurie uitând întristările pământului.

Mângâietorule bunule, cu lacrimi Te rog: mângâie inimile întristate ale oamenilor. Dă noroadelor să audă dulcele Tău glas: “Iertate sunt păcatele voastre”. Da, Doamne, stă în puterea Ta să faci minuni şi nu e minune mai mare decât a-i iubi pe păcătoşi în căderea lor. Să iubeşti un sfânt e uşor, căci el este vrednic de ea. Da, Doamne, ascultă rugăciunea pământului. Toate noroadele sunt întristate; toate sunt abătute în păcat; toate sunt lipsite de harul Tău şi trăiesc în întuneric.
O, noroadelor, să chemăm la Domnul tot pământul şi auzită va fi rugăciunea noastră, pentru că Domnul se bucură de căinţa oamenilor; şi toate puterile cereşti ne aşteaptă, ca şi noi să ne bucurăm de dulceaţa iubirii lui Dumnezeu şi să vedem frumuseţea feţei Lui.

Când oamenii păzesc frica de Dumnezeu, atunci e lesnicios şi desfătat lucru a trăi pe pământ. Dar acum norodul a ajuns să trăiască după voia şi mintea lui şi a lăsat poruncile sfinte; el crede că-şi află bucuria pe pământ fără Domnul, neştiind că numai Domnul e bucuria noastră şi numai în Domnul se veseleşte sufletul omului. El încălzeşte sufletul aşa cum soarele încălzeşte florile câmpului, şi cum vântul le leagănă şi le dă viaţă. Domnul ne-a dat toate, ca noi să-L slăvim. Dar lumea nu înţelege aceasta. Şi cum ar putea înţelege ceea ce n-a văzut, nici n-a gustat? Chiar eu, când eram în lume, credeam că aceasta e fericirea pe pământ: să fiu sănătos, frumos, bogat şi iubit de ceilalţi. Şi mă mândream în deşert de acestea. Dar când L-am cunoscut pe Domnul prin Duhul Sfânt, atunci m-am deprins să privesc toată fericirea lumii ca un fum purtat de vânt. Însă harul Duhului Sfânt bucură şi veseleşte sufletul, iar el într-o adâncă pace vede pe Domnul şi uită pământul.

Doamne, întoarce oamenii Tăi spre Tine, ca toţi să cunoască iubirea Ta şi să vadă în Duhul Sfânt faţa Ta blândă; ca toţi să se desfăteze încă de pe pământ de această vedere şi, văzându-Te cum eşti, să se facă asemenea Ţie [1 In 3, 2].

Slavă Domnului că ne-a dat pocăinţa, iar prin pocăinţă noi toţi ne mântuim, fără excepţie. Nu se mântuiesc numai cei ce nu vor să se pocăiască, şi în aceasta văd deznădejdea lor şi plâng mult, fiindu-mi milă de ei. Ei nu cunosc prin Duhul Sfânt cât de mare e milostivirea lui Dumnezeu. Dar dacă fiecare suflet ar cunoaşte pe Domnul şi ar şti cât de mult ne iubeşte, atunci nimeni n-ar mai deznădăjdui şi nici n-ar mai murmura vreodată.
Orice suflet care şi-a pierdut pacea trebuie să se pocăiască şi Domnul îi va ierta păcatele, iar atunci bucuria şi pacea vor fi în suflet; şi nu e nevoie de alte mărturii, pentru că Duhul însuşi dă mărturie că păcatele au fost iertate. Iată un semn al iertării păcatelor: dacă urăşti păcatul înseamnă că Domnul ţi-a iertat păcatele tale.

Ce mai aşteptăm? Ca din înălţimea cerurilor să ni se cânte un cânt ceresc? Dar în cer totul viază prin Duhul Sfânt, şi pe pământ Domnul ne-a dat Acelaşi Duh Sfânt, în bisericile lui Dumnezeu slujbele sunt săvârşite prin Duhul Sfânt; în pustii, în munţi şi în peşteri, toţi nevoitorii lui Hristos viază prin Duhul Sfânt; şi dacă-L vom păstra, vom fi liberi de tot întunericul, şi viaţa veşnică va fi în sufletele noastre.

Dacă toţi oamenii s-ar pocăi şi ar păzi poruncile lui Dumnezeu, atunci ar fi raiul pe pământ, fiindcă “Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul nostru” [Lc. 17, 21]. Împărăţia lui Dumnezeu e Duhul Sfânt, iar Duhul Sfânt în cer şi pe pământ Acelaşi este.

Celui ce se căieşte Domnul îi dă raiul şi împărăţia veşnică, împreună cu El. După mulţimea milostivirii Sale, El nu-şi mai aduce aminte de păcatele noastre, cum nu şi-a adus aminte pe cruce de cele ale tâlharului răstignit împreună cu El.

Mare e milostivirea Ta, Doamne; şi cine poate să-Ţi mulţumească cum se cuvine pentru că ne-ai dat pe pământ pe Duhul Sfânt?

Mare e dreptatea Ta, Doamne. Tu ai făgăduit Apostolilor Tăi: “Nu vă voi lăsa orfani” [In 14,18]; şi acum noi trăim această milostivire, şi sufletul nostru simte că Domnul ne iubeşte. Iar cine nu simte, e bine ca acela să se pocăiască şi să trăiască după voia lui Dumnezeu şi atunci Domnul îi va da harul Lui, care va călăuzi sufletul său. Dar dacă vezi un om care păcătuieşte şi nu ţi-e milă de el, harul te părăseşte.

Ni s-a poruncit să iubim, dar iubirii lui Hristos îi este milă de toţi oamenii, şi Duhul Sfânt învaţă sufletul să împlinească poruncile lui Dumnezeu şi-i dă puterea să facă binele.

Duhule Sfinte, nu ne lăsa! Când eşti cu noi, sufletul simte prezenţa Ta şi îşi găseşte fericirea în Dumnezeu, căci Tu îi dai să iubească cu înflăcărare pe Dumnezeu.

Atât de mult i-a iubit pe oameni Domnul, că i-a sfinţit prin Duhul Sfânt şi i-a făcut asemenea Lui. Domnul e milostiv, iar Duhul Sfânt ne dă puterea de a fi milostivi. Fraţilor, să ne smerim şi prin pocăinţă vom dobândi o inimă plină de milă, şi atunci vom vedea slava Domnului, care se face cunoscută sufletului şi minţii prin harul Duhului Sfânt.

Cine se pocăieşte cu adevărat e gata să sufere toate necazurile: foame şi golătate, frig şi căldură, boală şi sărăcie, dispreţ şi prigoană, nedreptate şi defăimare, fiindcă sufletul se avântă spre Domnul şi nu se mai grijeşte de cele pământeşti, ci se roagă lui Dumnezeu cu minte curată.
Dar cel alipit de averi şi de bani, acela nu va putea avea niciodată mintea curată în Dumnezeu, fiindcă în adâncul sufletului său şade grija: ce să facă cu aceşti bani? Şi dacă nu se pocăieşte sincer şi nu se va întrista pentru că L-a întristat pe Dumnezeu, va şi muri în patimi fără să fi cunoscut pe Dumnezeu.
Când ţi se ia ceea ce ai, dă tu acel lucru, pentru că iubirea dumnezeiască nu poate refuza nimic; dar cine n-a cunoscut iubirea, acela nu poate fi milostiv, pentru că în sufletul lui nu e bucuria Duhului Sfânt.

Dacă prin patimile Lui Domnul Cel Milostiv ne-a dat pe pământ pe Duhul Sfânt de la Tatăl, ba ne-a dat însuşi Trupul şi Sângele Lui, e limpede că El ne va da şi toate cele de care avem nevoie. Să ne predăm voii lui Dumnezeu şi atunci vom vedea purtarea de grijă [pronia] a lui Dumnezeu şi Domnul ne va da şi ceea ce nu aşteptăm. Dar cine nu se predă voii lui Dumnezeu, acela nu va putea vedea niciodată purtarea de grijă [pronia] a lui Dumnezeu faţă de noi.

Să nu ne întristăm de pierderea averilor noastre: acesta e un lucru neînsemnat. Tatăl meu după trup m-a învăţat aceasta. Când se întâmpla o nenorocire în casă, el rămânea liniştit. După ce casa noastră a ars oamenii spuneau: “Ivan Petrovici, ţi-a ars gospodăria”, dar el răspundea: “Dă Dumnezeu, şi mi-o voi pune pe picioare”. Într-o zi mergeam la ogorul nostru şi eu i-am spus: “Uite, ne-au furat snopii de grâu”, dar el mi-a răspuns: “Ei şi? Fiule, Domnul a făcut să rodească pentru noi bucate din destul, dar cine fură înseamnă că are nevoie de ele”. Mi s-a întâmplat să-i spun: “Dai mult de pomană, dar iată acolo oamenii trăiesc mai bine decât noi şi dau mai puţin”, iar el mi-a răspuns: “Lasă, fiule, Domnul ne va da ce ne trebuie!” Şi Domnul n-a înşelat nădejdea lui.

(extrase din: Sf. Siluan Athonitul – Între iadul deznădejdii și Iadul Smereniei)

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe:

Статьи на русском языке

Статьи на русском языке