Selectați pagina

Sfântul Sfinţit Mucenic Haralambie, izbăvitorul de ciumă şi holeră

Sfântul Sfinţit Mucenic Haralambie, izbăvitorul de ciumă şi holeră

10-HaralambieSfântul Haralambie este cel mai bătrân mucenic dintre cei prăznuiți de creștini. A fost episcop al cetății Magnezia din Asia Mică. Pe vremea împăratului Septimiu Sever, când a fost declanșată o nouă perioadă de prigonire a creștinilor, a fost arestat din ordinul proconsulului Lucian al Magneziei; mărturisindu-și în continuare credința în Hristos și refuzând închinarea la zeii păgâni, Haralambie a fost martirizat în anul 202. Canonizat, este prăznuit de toate bisericile creștine pe data de 10/23 februarie.

 Sf. Haralambie, Episcopul Magnesiei (Asia Mica) a rãspândit cu succes credinţa în Mântuitorul Hristos, cãlãuzindu-i pe oameni pe calea mântuirii. Vestea despre practicile lui Haralambie a ajuns la urechile ighemonului Lucian şi a comandantului de armatã Luchie, care l-au arestat pe sfânt şi l-au adus în faţa judecãţii, unde el şi-a mãrturisit credinţa în Hristos, refuzând închinarea la idoli.

În ciuda vârstei înaintate (sfântul avea 113 ani), aceştia l-au supus la torturi inimaginabile. I-au rupt carnea cu cârlige de fier şi l-au jupuit de piele, timp în care sfântul le mulţumea torţionarilor sãi, spunând: “Vã mulţumesc, fraţilor, cã mi-aţi reînnoit sufletul care doreşte sã se uneascã cu veşnicia!”

Vãzând cã sfântul rabdã durerile fãrã sã scoatã vreun cuvânt rãu, doi soldaţi, Porfirie şi Vaptos au crezut în Hristos şi au fost omorâţi prin tãierea capului cu sabia. La fel, alte trei femei care au vãzut puterea sfântului de a îndura chinurile, L-au lãudat pe Hristos şi au fost imediat martirizate.

Luchie a turbat de mânie la vederea celor întâmplate şi a apucat el instrumentele de torturã, începând sã-l rãneascã pe sfântul martir, când deodatã mâinile i-au cãzut ca secerate de sabie, rãmânându-i atârnate de corpul sfântului. Apoi guvernatorul l-a scuipat în faţã pe sfânt şi gura i s-a întors la ceafã.

Luchie l-a implorat pe sfânt sã-l salveze cu rugãciunile sale şi sã se milostiveascã de el, iar martirul în bunãtatea sã s-a rugat pentru cei doi şi s-au vindecat pe loc. La vederea acestor minuni, mulţi din cei prezenţi au trecut la creştinism, printre care şi Luchie, care a cãzut la picioarele sfântului episcop şi l-a rugat sã-l boteze.

Luchie i-a spus despre cele întâmplate împãratului Septimiu Sever (193-211), care se afla atunci în Antiohia (vestul Asiei Mici). Împãratul a ordonat sã fie adus Sf. Haralambie la el în Antiohia. Soldaţii i-au legat barba în jurul gâtului şi l-au tras de ea pe drum. Apoi i-au înfipt un piron de fier în trup dar împãratul nu s-a mulţumit şi le-a cerut sã-l chinuie şi mai mult, arzându-l încetul cu încetul. Dar Dumnezeu l-a ocrotit pe sfânt şi acesta a rãmas nevãtãmat.

La cererea pãgânului împãrat, ca sã-i dovedeascã puterea Dumnezeului sãu, Sf. Haralambie a fãcut multe şi mari minuni cu harul lui Dumnezeu, înviind din morţi un tânãr şi izgonind diavolul dintr-un om chinuit de 35 de ani, astfel încât mulţi oameni au crezut în Hristos Mântuitorul. Chiar şi fiica împãratului, Galinia, a trecut la creştinism zdrobind cu mâinile ei pe idoli, de douã ori la rând, într-un templu pãgân. Împãratul a mai dat ordin sã-i zdrobeascã sfântului gura cu pietre şi sã-i ardã barba dar sfântul a întors flãcãrile asupra chinuitorilor sãi.

Plin de rãutate drãceascã Septimiu Sever împreunã cu un eparh numit Crisp au hulit numele lui Dumnezeu, îndrãznind sã-L provoace pe Dumnezeu şi sã-L cheme sã vinã pe pãmânt sã-i înfrunte pe ei, cei puternici. Atunci Domnul a dat un cutremur înfricoşãtor, ridicându-i pe cei doi pãgâni în aer şi nu i-a lãsat pe pãmânt pânã când Sf. Haralambie nu s-a rugat pentru ei. N-a trecut mult şi dupã ce şi-a revenit din sperieturã, împãratul a dat din nou ordine sã-l tortureze pe sfânt. În cele din urmã, Sf. Haralambie a fost condamnat la tãierea capului cu sabia. În timpul rugãciunii dinainte de moarte, cerurile s-au deschis şi sfântul a vãzut pe Mântuitorul şi pe îngerii sãi. Sfântul martir i-a cerut lui Dumnezeu sã aibã grijã de locul unde vor rãmâne moaştele sale, ca acel loc sã nu sufere niciodatã de foame sau boli, sã aibã prosperitate, pace, abundenţã de fructe, roade şi vin, iar sufletele oamenilor din acel loc sã fie mântuite. Domnul i-a promis cã o sã-i îndeplineascã dorinţele şi S-a ridicat la cer împreunã cu sufletul martirului Haralambie. Din mila Domnului, sfântul a murit înainte de a fi executat. Galinia a îngropat trupul martirului cu multã onoare.

Sursa: calendar ortodox. ro

2 Comentarii

  1. Carmen

    Sfinte Haralambie, fiindca esti izbavitor de ciuma, te rog, izbaveste-ne de ciuma insemnarii cu lazer, de himtraylere(dîrele de avioane de pe cer care raspandesc radiatii foarte daunatoare), de modificarile genetice din mancare (care provoaca cancer), de mancarea otravita cu conservanti, cu aluminiu si cu alte prostii, de virusi si de toate uneltirile si conspiratiile diavolesti ale vrajamsilor lui Hristos!

    Răspuns
    • marele Păcătos

      Să mă ierţi frate, dar de îngăduinţa Lui Dumnezeu nu cred că este scăpare.
      Fiind-că mai toată lumea trăiesc în păcate şi chiar iubesc păcatul, nu are decât să se petreacă cele scrise în Sfintele Scripturi, pentru că cerul şi pământul vor trece, dar Cuvintele Lui Dumnezeu nu, până să se împlinească.

      Pentru ca să nu avem frică de la hrana codată, trebuie să zicem Tatăl nostru, să stropim cu agheazmă mare, sau mică dacă mare nu aaveţi, să faceţi semnul Sfintei Cruci pe masă, şi să mâncaţi!
      Cineva dintre Cuvioşii Sfinţi ai Domnului au recomandat ca la toate acestea să chemăm Preasfânta Treime, pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioara Maria, pe Sfinţii Serafimi Mihail şi Gavriil şi pe toţi Sfinţii la masă, pentru că Ei aşteaptă de la noi asta. Iată atunci nu trebuie să ne temem de mâncare.

      Laser sau izotop, pentru aceasta trebuie să urâm păcatul, să nu scăpăm rugăciunea, să nu credem pe nimeni care tăgăduieşte vicleşug, şi să nu primim absolut nici un document!
      Să fim atenţi la tot felul de aparate precum bancomatele şi aparatele care sunt azi la fiecare pas, aparate care mănâncă banii, anume de la aşa fel de aparate şi va fi însemnarea, adică nu doar de la acestea, ci şi de la acestea, precum a proorocit Sfântul Îngeraş Otroc Veaceslav.

      Toate bolile vor apărea de curând, dar asta e pentru curăţirea sufletului omenesc şi cei ce vor fi slabi (presupun – în credinţă) aceia vor trece prin durerea chinului pământeşti ca să ajungă curat sus.
      A apărut o vamă, care le substituie pe toate: cine nu primeşte pecetea – Viaţa Întru Domnul e garantată!
      Cine o va primi – se va transforma în diavol, precum ne spun Sfinţii Nil Izvorâtorul de Mir şi Efrem Sirul.

      Sf.Nicolae Ragozin a zis, cu mare greu dintre cei drepţi se vor salva.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *