Selectați pagina

Sfântul Sfințit Mucenic Ermolae și Sfinții Mucenici Ermip și Ermocrat care cununile nestricăciunii au dobândit de la Dumnezeu

Sfântul Sfințit Mucenic Ermolae și Sfinții Mucenici Ermip și Ermocrat care cununile nestricăciunii au dobândit de la Dumnezeu

Biserica Ortodoxă îi pomenește la 26 iulie / 08 august pe sfinții următori: Sfântul Sfințit Mucenic Ermolae; Sfinții Mucenici Ermip și Ermocrat; Cuvioasa Muceniță Paraschiva din Roma;  Cuviosul Moise Ungurul; Cuviosul Ioanichie cel Nou de la Muscel.

Sfântul preot Ermolae și cei care au pătimit împreună cu el, Sfinții Mucenici Ermip și Ermocrat, făceau parte din clerul bisericii cetății Nicomidia. Ascunzându-se într-o casă, aceștia au scăpat vii de la arderea din porunca împăratului Maximian a 20.000 de creștini, a căror pomenire se face la 28 decembrie / 10 ianuarie.

Dintre toți, rămânând numai acești trei slujitori ai Domnului, se ascundeau de frica păgânilor prin diferite locuri, iar de câte ori puteau, îi învățau pe oameni dreapta credință și îi întorceau către Hristos. Astfel, Sfântul Ermolae, întâlnindu-l pe Pantoleon doctorul și vorbindu-i cu cuvinte insuflate de Duhul Sfânt, l-a făcut creștin, dându-i și un nume nou, de Pantelimon.

Fiind acesta prins și dus să fie torturat pentru credință de Maximian, a fost întrebat de la cine a învățat preceptele creștine. Sfântul Pantelimon, fiind curat cu sufletul și neputând să mintă, a mărturisit despre Sfântul Ermolae, preotul creștin.

Așadar, fiind prinși bătrânul Ermolae și creștinii Ermip și Ermocrat, împreună-slujitori cu acesta, au fost aduși la judecata autorităților romane păgâne. Fiind întrebați, L-au mărturisit cu îndrăzneală pe Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, și nu i-au cinstit pe zeii falși ai păgânilor, nici pe închinătorii la idoli. Pentru aceasta au primit pedeapsa cu moartea, fiindu-le tăiat capul cu sabia.

Pătimirea lor este relatată mai pe larg în scrierea despre viața Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, care se pomenește la 27 iulie / 09 august.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe: