Selectați pagina

Pomenirea Sf. Prooroc Elisei, cel ce a fost înger în trup, temeiul proorocilor, al doilea Înaintemergător al venirii lui Hristos

Pomenirea Sf. Prooroc Elisei, cel ce a fost înger în trup, temeiul proorocilor, al doilea Înaintemergător al venirii lui Hristos

Pomenirea Sfântului Prooroc Elisei

Sfantul Proroc Elisei a fost urmașul Sfântului Prooroc Ilie, potrivit poruncii pe care a primit-o Ilie pe muntele Horeb.

Sfântul Prooroc Elisei a fost agricultor. A fost chemat de Ilie, din porunca dumnezeiască, la misiunea de prooroc. Ilie i-a descoperit lui Elisei revelația dumnezeiască și a cerut cu lacrimi de la Dumnezeu, ca îndoit să-i dea acestuia harul prezent în el. Elisei și-a părăsit casa și familia și a urmat lui Ilie. L-a urmat pe Ilie până la înălțarea acestuia la cer, când i-a preluat cojocul, dar și darul profetic.

De la naștere s-a arătat mare făcător de minuni, pentru ca o junincă de aur din Silom, căreia israelitenii îi aduceau jertfele lor, a murit în ceasul nașterii lui Elisei și a mugit așa de tare, încât glasul ei s-a auzit până la Ierusalim.

Dumnezeu a făcut multe minuni prin intermediul prorocului Elisei: a despărțit apele Iordanului precum odinioară Moise despărțise apele Mării Roșii; a făcut dulci apele amare de la Ierihon; a umplut cu apa tranșeele de apărare excavate în războiul cu Moabitenii; a înmulțit untdelemnul din vasele văduvei celei sărace; l-a înviat pe fiul femeii sunamite; a hrănit o sută de oameni cu douăzeci de pâini mici, l-a vindecat pe Neeman, căpetenia de oști de boala leprei; a lovit cu lepra pe sluga lui Gehazi din pricină că acesta s-a mândrit; a orbit toată oștirea siriană, iar altă oștire a pus-o pe fugă; a proorocit multe care aveau să se întâmple.

A murit în jurul anului 839 î.Hr. și a fost înmormântat în Samaria, la Sevastopoli.

Tot astăzi, Biserica face pomenirea Sfântului Metodie, patriarhul Constantinopolului, Sfintei Cuvioase Iulita, a Sfântului Cuvios Nifon și a Sfântului Sfințitului Mucenic Chiril, episcopul Gortinei (Cipru).

1 Comentariu

  1. marcela

    “si mort fiind a inviat pe un alt mort”-Cartea a IV a Regilor, V.T., deci cultul sf. moaste era de atunci.cel inviat fusese aruncat de rude in mormantul proorocului Elisei,de frica navalirii dusmanilor.

    Răspuns

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe: