Selectați pagina

Sfântul Nicodim Aghioritul – Cum să ne cercetăm cugetul şi să ne mărturisim curat

Sfântul Nicodim Aghioritul – Cum să ne cercetăm cugetul şi să ne mărturisim curat

După cum, la rânduiala firii, Dumnezeu n-a purtat de grijă numai să fim sănătoşi în viaţa aceasta, ci să şi dobândim sănătatea cu osebite doctorii şi tămăduiri când ne vom îmbolnăvi trupeşte – în acelaşi chip, şi la rânduiala Darului, El n-a purtat de grijă numai ca să ne naştem a doua oară duhovniceşte, sănătoşi, prin Sfântul Botez, ci şi să dobândim sănătatea cea duhovnicească, când ne vom îmbolnăvi sufleteşte, cu o baie curaţitoare şi doctorie minunată. Şi aceasta nu este altceva decât Taina Sfintei Marturisiri. Dar, o nenorocire! Această baie curăţitoare şi minunată doctorie, adică mântuirea cea folositoare de suflet , s-a făcut astăzi la creştini o taină prea puţin folositoare! Căci, socotind că se curăţă în această baie, n-au ajuns nici măcar să se spele –după cum zice Solomon: ’’ Fiul rău pe sine se judecă a fi drept, şi de întinăciune nu s-a spălat ’’ (Pilde 30:13) – de vreme ce unii dintre dânşii sau nu se mărturisesc niciodată, sau se mărturisesc foarte rar, ca dobitoacele decât să alerge la această baie şi să se cureţe. Alţii se mărturisesc, e adevărat, însă nu precum se cuvine, pentru că nu se spovedesc cu cea mai cuviincioasă cercetare a conştiinţei şi a păcatelor lor, nici cu zdrobirea şi umilinţa cea trebuincioasă, nici cu o voinţă hotărâtoare ca de aici înainte să nu mai păcătuiască, nici cu facerea canonului care se cuvine – că acestea toate alcătuiesc mărturisirea cea plăcută lui Dumnezeu, ci se mărturisesc fără de nici o cercetare, fără de nici o umilinţă, fără de hotărâre şi fără de împlinirea canonului, mai pe scurt spus, se spovedesc numai pentru obicei, poate pentru că vine Paştele, sau Naşterea lui Hristos, sau Botezul. Şi aşa, în acest chip rău mărturisindu-se, ticăloşii, se batjocuresc cu adevărat şi foarte păgubesc. De aceea, noi ne întristăm pentru atât de mare pagubă şi înşelare a fraţilor noştri creştini, încât ne-am nevoit ca să adunăm de la mulţi dascăli această scurtă sfătuire către cel ce se pocăieşte, şi cu aceasta să-i îndemnăm pe păcătoşii ce se mărturisesc rău, să le tălmăcim şi să-i facem să cunoască a se mărturisi cum se cuvine, pentru ca mărturisirea lor să fie plăcută lui Dumnezeu, şi folositoare şi, ca urmare, să fie adeverită şi fără de îndoială iertarea păcatelor lor, care se dă de la Dumnezeu prin preotul duhovnic.

Mărturisirea trebuie să se facă la cei mai iscusiţi duhovnici

Întâi , cercetează şi află care este cel mai iscusit duhovnic între ceilalţi. Pentru că Marele Vasile spune (în hotărârea pe scurt 229): ’’ După cum oamenii nu-şi arată unul altuia suferinţele şi rănile trupului, ci le dezvăluie doctorilor încercaţi care ştiu să le tămăduiască, aşa şi păcatele se cade să fie înfăţişate nu oricui, ci acelora care pot să le tămăduiască’’.

Cum să-şi cerceteze cineva cugetul său

În al doilea rând, după cum stai şi socoteşti cu câţi bani eşti păgubit în neguţătoria pe care o faci, tot aşa adună-te şi tu, frate, deoparte, şi –înainte să mergi la un asemenea duhovnic, vreme de două sau trei săptămăni, mai cu seamă la începutul celor patru posturi ale anului – şezi în mare linişte, şi plecându-ţi capul, cercetează în cugetul tău ceea ce Filon numeşte judecata cugetului. Şi să nu te faci apărător, ci judecător al păcatelor tale, cum spune Sfinţitul Augustin. Socoteşte şi tu precum Iezechia, toată vremea trecută a vieţii tale, cu mâhnire şi amărăciune în sufletul tău : ’’ Săvârşi-voi firul vieţii mele aducându-mi aminte de amărăciunea sufletului meu!’’(Isaia 38:15); sau măcar socoteşte, după ce te-ai mărturisit, câte păcate ai săvârşit cu fapta, cu vorba şi încuviinţarea gândurilor. Numără lunile; apoi, de la luni, treci la săptămâni şi de la săptămâni la zile. Adu-ţi aminte de oamenii cu care ai păcătuit şi de locurile unde ai păcătuit şi grăbeşte-te cu grijă, ca să afli fiecare păcat al tău.

Deoarece oamenii astăzi fie că se lasă greu când e vorba să-şi facă o asemenea cercetare amănunţită a cugetului lor, fie că uită şi nu pot să-şi amintească păcatele, iată, frate, că ţi-am aşternut pe hârtie, în ’’ Învăţătura către duhovnic’’, păcatele de moarte, păcatele ce se iartă şi păcatele care se trec cu vederea. Ţi-am înfăţişat acolo şi cele zece porunci şi cine sunt cei ce greşesc la fiecare din acestea, ca să te despovărăm de această greutate şi să te facem să-ţi aminteşti cu uşurinţă păcatele tale. Deci caută acolo, şi, cercetând, adu-ţi aminte care păcate din cele ce se află acolo le-ai săvârşit, ca să le mărturiseşti.

Cum trebuie să se mărturisească păcătosul

După ce te vei fi gândit în acest chip la păcatele tale, frate al meu păcătos, şi te vei fi pregătit cu această zdrobire a inimii şi îngrijorare, mergi atunci la acel iscusit duhovnic de care am vorbit. Dacă ştii carte, însemnează-ţi, frate, păcatele şi pe hârtie, ca să nu le uiţi.

Ce este mărturisirea?

Mărturisirea este o înfăţişare, de bună voie, prin grai, a faptelor rele, ca şi a vorbelor şi a gândurilor. Ea este smerită, învinuindu-se pe sine, este dreaptă, fără ruşinare, hotărâtă, şi se face către un duhovnic legiuit.

Mărturisirea trebuie făcută de bunăvoie

Aşadar, şi tu, frate:

1)Trebuie să mărturiseşti cu însăşi gura ta toate faptele cele rele, toate vorbele tale rele şi toate gândurile tele rele. Am zis să-ţi spui păcatele cu însăşi gura ta deoarece, chiar dacă le-ai avea scrise ca să nu le uiţi, totuşi ai datoria să le citeşti tu însuţi duhovnicului tău.

Mărturisirea trebuie să fie smerită

2) Trebuie să te mărturiseşti cu smerenie, cu multă umilinţă şi cu inima zdrobită – precum şi-a mărturisit femeia desfrânată păcatele ei, precum Cananeanca şi precum se ruga vameşul – pentru ca Dumnezeu să primească mărturisirea ta şi să- ţi dea iertarea păcatelor. Fiindcă ’’inima înfrântă şi smerită, Dumnezeu nu o va urgisi’’(Psalmul 50:18). Această smerenie şi umilinţă trebuie să o arăţi încă şi atunci când te mustră duhovnicul pentru vreun păcat al tău, păstrînd tăcerea şi fără să te mânii, şi nici tăindu-i vorba, ci primind dojna cu bucurie, ca şi când ţi-ar face-o Însuşi Dumnezeu.

Mărturisirea trebuie să fie spre învinovăţirea ta

3) Când te mărturiseşti nu trebuie să învinovăţeşti pe unul sau pe altul, spunând că ei au fost pricina de ai păcătuit, după cum Adam a dat vina pe Eva, şi Eva pe şarpe. Nu! Tu să nu faci aşa! Ci să te învinovăţeşti numai şi numai pe tine şi voinţa ta cea ticăloasă. ’’Dacă vrei să învinovăţeşti pe cineva – îţi spune dumnezeiescul Gură de Aur (Omilia 51 la Matei)-învinovăţeşte-te pe tine!’’ Şi alcătuitorul Pildelor spune:’’ Drept este cel ce se învinovăţeşte pe sine ’’ (Pilde 18:17). ’’Pentru ca nu cumva , căutând să-şi împuţineze cu mărturisirea păcatele sale, să şi le sporească, adăugând şi învinovăţirea.

Mărturisirea trebuie să fie dreaptă

Trebuie să te mărturiseşti întru adevărul şi dreptatea inimii tale, arătându-ţi toate păcatele, aşa cum le-ai săvârşit, cu toate împrejurările: locul, persoana, pricina, numărul păcatelor şi felul lor. (vezi capitolul V al ’’ Învăţăturii către Duhovnic’’, despre împrejurări. Numai că numele persoanelor cu care ai păcătuit nu trebuie să le arăţi). Mărturiseşte-ţi păcatele fără să adaugi sau să scazi ceva, fără să spui jumătate din păcatele tale unui duhovnic, şi jumătatea cealaltă altuia, cum fac unii vicleni. Să nu le spui cu cine ştie ce cuvinte meşteşugite-cu care în acelaşi timp să-ţi ascunzi păcatele, cu scopul să-ţi micşorezi ruşinea – ci să le mărturiseşti simplu şi corect, cu inima fără de vicleşug şi adevărat.

Mărturisirea trebuie făcută fără să te ruşinezi

5) Trebuie să te mărturiseşti fără să te ruşinezi, fiindcă ruşinea pe care o capeţi când te mărturiseşti îţi aduce slavă şi har de la Dumnezeu, potrivit cu Sirah:’’ Este ruşine care aduce păcate şi este ruşine care aduce mărire şi har’’(Isus Sirah 4:23). Ruşinea aceasta te face să scapi de ruşinea ce va să fie în ziua înfricoşătoare a Judecăţii, potrivit cu Scararul (Cuvîntul IV): ’’Nu nesocoti mărturisirea păcatului tău, pentru ca prin ruşinea de aici, să scapi de ruşinea de dincolo!’’

De ce te ruşinezi, păcătosule? Când săvârşeşti păcatul nu te ruşinezi, şi acum, când cauţi să te scapi de el, te ruşinezi? O, nebunule! Tu nu ştii că ruşinea aceasta este de la diavolul, care atunci când faci păcatul, îţi dă îndrăzneală şi neruşinare, iar cînd îl mărturiseşti îţi dă frică şi ruşine? Aşa dă mărturie Sfîntul Ioan Gură de Aur: ’’Două sunt acestea: păcatul şi pocăinţa : în păcat – ruşinea şi batjocura ; iar în pocăinţă – lauda şi îndrăzneala . Dar satana răstoarnă rânduiala şi dă la păcat îndrăzneală, şi la pocăinţă ruşine . Tu însă să nu i te încrezi !’’ (Cuvântul pentru mărturisire) . În vechime, cei ce păcătuiau, stăteau la poarta bisericii şi-şi mărturiseau păcatele la toată mulţimea care intra in biserică, după cum spune Sozomen: ’’ La început , aşa au socotit preoţii să se arate mulţimii din biserică păcatele de către cel ce se mărturiseşte , ca într-un teatru’’(Cartea a VII-a , capitolul 16 şi canoanele 56 şi 75 ale marelui Vasile spun acelaşi lucru).

Păcatele trebuie să fie arătate , fie aici, fie dincolo

6) Una dintre două: sau aici, jos trebuie să-ţi arăţi păcatele tale, frate, către duhovnicul tău; sau dincolo, înfricoşatul Judecător le va da în vileag înaintea tuturor Îngerilor şi oamenilor, cu mare mustrare pentru tine . ’’Mustra-te-voi şi voi pune înaintea feţei tale păcatele tale’’(Psalmul 49: 22). Ce zic, judecător ? Înseşi păcatele tale nemărturisite te vor mustra atunci şi te vor da în vileag, la acel Scaun de judecată a toată lumea. ’’Lepădarea ta de credinţă te va pedepsi şi răutatea ta te va mustra’’ (Ieremia 2: 19). Vezi şi pe dumnezeiescul Ioan Gură de Aur care zice: ’’ Acolo le vom vedea (Greşelili noastre), în faţa ochilor, goale şi descoperite, şi vom plânge acolo, şi va fi în zadar! ’’ Vezi şi mărturia marelui Vasile, că vom vedea atunci păcatele noastre, pe fiecare cum s-a săvârşit (în al optulea capitol al Învăţăturii către Duhovnic).

Dacă cumva vreun singur păcat va rămâne nemărturisit, rămân neiertate şi celelalte.

Dacă vei mărturisi toate păcatele tale, dar vei ascunde, de ruşine numai unul singur, află că toate păcatele pe care le-ai mărturisit rămân neiertate , dar îţi mai adaugi ţie, pe deasupra, şi un alt mare păcat, al pângăririi celor sfinte, pentru această tăinuire. De aceea, şi un oarecare dascăl te sfătuieşte cu înţelepciune că, dacă vrei să biruieşti pe diavolul care îţi aduce ruşinea, spune, mai înainte de toate celelalte, acel păcat de care te ruşinezi mai mult.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *