Selectați pagina

Sfântul Isaac Sirul: Dacă omul își hrăneşte trupul cu desfătare mare, în mare luptă îşi bagă sufletul!

Sfântul Isaac Sirul: Dacă omul își hrăneşte trupul cu desfătare mare, în mare luptă îşi bagă sufletul!

Dacă omul își hrăneşte trupul cu desfătare mare, în mare luptă îşi bagă sufletul! Iar dacă îşi vine în fire şi caută să-şi facă silă, stăpânindu-se, el nu poate din pricina aprinderii covârşitoare a pornirilor celor trupeşti şi de sila şi de nevoia aţâţărilor şi a gâdilirilor, care robesc sufletul cu voile lor. Vezi tu, aici fiinţa celor fără de Dumnezeu? Şi acelaşi înţelept iarăşi a zis: desfătarea trupească în vârsta fragedă a tinereţii face patimile să intre în suflet, iar moartea îl înconjoară pe el şi cade astfel sub judecata lui Dumnezeu.

Însă sufletul care se îndeletniceşte pururea cu amintirea celor cuviincioase se odihneşte în libertate, şi grijile lui sunt mici şi nu se căieşte de nimic, avându-şi grija numai la virtute; el curmă patimile şi păzeşte sporul în virtute, ca să aibă o bucurie fără grijă, o viaţă îmbunătăţită, să-l ducă spre un liman fără primejdii.

Pentru că desfătările cele trupeşti nu numai că întăresc patimile şi le dau putere împotriva sufletului, ci scot şi sufletul din rădăcinile lui. Şi mai aprind şi neînfrânarea pântecelui şi neorânduiala fără margini a curviei. Şi la vreme nepotrivită, ele îl silesc pe om să-şi împlinească trebuinţele trupului. Şi cel ce se luptă aşa, nu vrea să rabde puţină foame sau să se înfrâneze, fiindcă rob al patimilor este.

Acestea sunt roadele ruşinoase ale îmbuibării pântecelui. Şi cele dimpotrivă sunt roadele răbdării, pe care le culege cel ce petrece într-un singur loc şi în netulburare. Din această pricină şi vrăjmaşul, aflând vremile nevoilor noastre cele fireşti, prin care firea se porneşte spre trebuinţa ei, şi ştiind vrăjmaşul că mintea se rătăceşte prin răspândirea privirilor, şi prin odihna pântecelui, se străduieşte şi se luptă, să ne aţâţe pe noi, ca să facem mai mult decât cere trebuinţa firii, ca să-l împleticească pe om cu totul şi să-l împingă la cădere.

Însă precum vrăjmaşul cunoaşte acele vremi, şi noi trebuie să cunoaştem neputinţa noastră şi să ştim că puterea firii noastre nu e destul de mare împotriva năravurilor şi a pornirilor din acele vremi şi împotriva gândurilor celor subţiri, care sunt ca praful înaintea ochilor noştri şi că nu putem nici să le vedem, nici să ne împotrivim lor, când ele ni se întâmplă.

Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, pp. 131-132

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *