Select Page

Sfântul Inochentie al Odesei – Despre biruinta Crucii

Sfântul Inochentie al Odesei – Despre biruinta Crucii

Sfântul Inochentie al Odesei (sec. al XIX-lea): Despre biruința Sfintei Cruci

inochentie de odessaEste lucru vrednic de toată lauda și stima, când soldatul se mândrește cu stindardul sub care se află, cu stindardul care-l îmbărbătează în timp de campanie, îi merge înainte pe câmpul de luptă și-l duce la biruință și glorie. Dar si creștinul, după cuvintele Sfântului Apostol Pavel, este soldatul lui Hristos, soldatul duhului și al credinței (// Tim. 2, 3) și, prin urmare, și el

trebuie să aibă propriul stindard cu care să se mândrească și să se laude, care să-i meargă

pretutindeni înainte și să-i arate care dintre numeroasele căi ale vieții este adevărata cale a

mântuirii și să-l întărească în această cale. Un astfel de stindard al creștinismului nu poate fi altul decât Crucea, acel semn de biruință cu care Domnul nostru Iisus Hristos a călcat puterea morții și a învins stăpânirea iadului și pe care El l-a dăruit următorilor Săi, ca pe o armă tare și pecete sfântă a împărăției Sale.

De aceea întreaga viață a creștinului, de la naștere până la mormânt, trebuie să fie călăuzită de stindardul crucii. Chiar de la sfântul botez, când pentru prima oară primește numele de creștin, omul intră sub stindardul crucii, intră în rândurile ostașilor lui Hristos. Din acest moment, semnul sacru al crucii nu trebuie să- l mai părăsească pe creștin nici un singur minut. Cu acest semn, ca si cu o pecete sfântă, trebuie să se însemneze spre a se deosebi de lumea necredincioșilor; pe acest stindard, ca pe o armă tare a puterii dumnezeiești neînvinse, trebuie să se rezeme în lupta cu vrăjmașii mântuirii în toate zilele vieții sale; în fine, creștinul, ca un bun ostaș al lui Hristos, nici chiar în timpul morții nu trebuie să lase din mână stindardul crucii și, în adevăr, creștinul și în mormânt se pogoară tot cu crucea în mână. Ce se întâmplă însă cu soldatul care nu se mândrește cu stindardul său și-l pierde din vedere? Un astfel de soldat niciodată nu se va încununa cu lauri de biruință. Răpiește stindardul armatei celei mai mari și mai victorioase din lume și ea nu numai că va înceta de a mai fi victorioasă, chiar va înceta chiar să mai existe. Cu atât mai mult va trebui să se întâmple acest lucru cu armata spirituală care luptă pentru lucrul mântuirii. Pierzându- ne stindardul credinței noastre creștine, noi slăbim, ne împuținăm cu spiritul și negreșit pierdem lupta, deoarece, după cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur, stindardul crucii se deosebește de toate celelalte stindarde din lume, pentru că el este totodată arma cu care se câștigă biruințele asupra vrăjmașilor nevăzuți; fără cruce, creștinul nu poate sta tare și neclintit, după cum nu poate sta nici soldatul fără armă.

Pentru aceasta Sfântul Apostol Pavel se întristează amarnic că unii, fiind creștini numai cu

numele, nu țin cu demnitate stindardul crucii, ba chiar îl aruncă și se fac vrăjmași ai crucii lui Hristos. „Mulți umblă, zice el, despre care adesea v-am vorbit, iar acum și plângând vă vorbesc, că sunt vrăjmași ai lui Hristos; al căror sfârșit este pieirea, al căror dumnezeu

este pântecele și a căror mărire este în rușinea lor, căci cugetă cele pământești” (Filip. 3, 18-19). Având în vedere, fraților, reproșul pe care Apostolul îl face celor ce nu se îngrijesc de slava crucii lui Hristos, suntem datori să luăm seama foarte bine și să vedem: nu cumva necinstim și noi cu ceva stindardul sfânt al credinței noastre creștine ?

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *