Selectați pagina

Sfântul Arhiepiscop Luca al Crimeei – Intrarea Domnului în Ierusalim vestește tuturor că a venit Mesia

Sfântul Arhiepiscop Luca al  Crimeei – Intrarea Domnului în Ierusalim vestește tuturor că a venit Mesia

sf. luca al crimeeiTroparul: Învierea cea de obste mai înainte de Patima Ta încredintând-o, pe Lazar din morti l-ai sculat, Hristoase Dumnezeule. Pentru aceasta si noi, ca pruncii, semnele biruintei purtând, Tie, Biruitorului mortii, strigam: Osana Celui dintru înaltime! Bine esti cuvântat, Cel ce vii întru numele Domnului.

Litera omoara, iar duhul da viata

Acum praznuim unul dintre cele mai mari evenimente din viata pamânteasca a Domnului nostru Iisus Hristos: intrarea Lui sarbatoreasca în Ierusalim. În zilele acelea, cetatea era plina cu oameni veniti de pretutindeni la marea sarbatoare a Pastilor. Ea rasuna de zvonurile privitoare la Marele Proroc si Facator de minuni din Nazaret, Ce tocmai savârsise cea mai mare dintre nenumaratele Sale minuni – învierea lui Lazar, care zacuse patru zile în mormânt, si astepta sosirea Lui, si se pregatea sa îl întâmpine sarbatoreste.

Hristos Se ferise întotdeauna de cinstiri, poruncindu-le dracilor pe care îi scotea sa nu dea de stire ca El ,este Fiul lui Dumnezeu, iar celor vindecati sa nu povesteasca despre minunea vindecarii lor. Acum însa venise vremea, sa descopere oamenilor vrednicia Sa de Mesia, si intrarea în Ierusalim avea drept scop tocmai lucrul acesta: sa vesteasca tuturor ca a venit Mesia.

Totusi, El n-a venit ca sa Se faca împarat pamântesc ori sa aseze poporul israelit mai presus de toate celelalte popoare, desi tocmai aceasta era asteptarea iudeilor, împaratia lui Hristos nu este din aceasta lume, si slava Lui nu putea sa aiba nimic în comun cu stralucirea de parada a împaratilor pamântesti.

El Se arata în Ierusalim cu o înfatisare saracacioasa si smerita: fara cai si care marete, fara nici o stralucire exterioara. Dar orice slava pamânteasca este nimicnica si se risipeste ca fumul. Este, totusi, o alta slava, nemasurat mai înalta: slava vitejestii smerenii, a blândetii, a virtutii – fiindca aceste mari calitati duhovnicesti sunt nemasurat mai înalte decât toate atributele exterioare ale puterii si stapânirii.

Împaratia lui Hristos nu este din aceasta lume si slava Lui trebuia sa fie de alt fel – mai presus de lume, dumnezeiasca. Si El a dobândit aceasta slava prin smerita Sa intrare în Ierusalim. Sedea pe asin tinându-si capul nu ridicat cu semetie, ci adânc plecat, si înrourând sfintii Sai obraji cu râuri de lacrimi. El S-a descoperit poporului israelit ca Mesia smerit si patimitor, linistit si blând, Care trestia frânta nu o va zdrobi si festila ce fumega nu o va stinge (Is. 42, 3).

Pentru ce plângea? Aflam din propriile Lui cuvinte: Ierusalime, Ierusalime! Daca ai fi cunoscut si tu în ziua aceasta cele ce sunt spre pacea ta! Dar acum ascunse sunt de ochii tai (Lc. 19, 41-42). O, daca ai fi priceput ca Eu sunt Mesia, Care a venit sa te mântuiasca, ca Eu sunt împaratul tau – nu pamântesc, ci ceresc!

Domnul stia ce va trebui sa îndure poporul, care avea sa se lepede de El. Stia ca vor veni ostile romane si vor împresura Ierusalimul, ca îl vor supune grozaviilor de nedescris ale asediului, ca cetatea va fi nimicita, încât nu va mai ramâne din el piatra peste piatra, si ca templul va suferi aceeasi soarta. O, daca Ierusalimul ar fi stiut ca slujeste mântuirii lui!

Se întâmpla ca omul sa mearga pe o cale gresita, iar milostivirea lui Dumnezeu sa îl opreasca printr-un cutremur adus de nenorocire sau boala, prin care îi spune: Daca ai fi cunoscut si tu în ziua aceasta cele ce sunt spre pacea ta ! Cu fiecare dintre noi se întâmpla ca Domnul sta la usa inimii noastre si bate încetisor, asteptând sa I se deschida si sa I se dea drumul înauntru, bate ca un sarac la usa noastra.

Asadar, poporul salta tinând în mâini ramuri de finic, strigând: Osana întru cei de sus! Bine este cuvântat Cel Ce vine întru numele Domnului!, asternându-si hainele sub copitele asinului. Copii strigau, înaltând lauda lui Dumnezeu. Este limpede ca fiecare, vazând cele ce se petreceau, trebuia sa-si aminteasca de spusele prorocului Zaharia: Bucura-te foarte, fiica Sionului, veseleste-te, fiica Ierusalimului, caci iata, împaratul tau vine la tine drept si biruitor, smerit si calare pe asin, pe fiul celei de sub jug (Zah. 9, 9). Si totusi, carturarii,fariseii si arhiereii, care stiau aceasta prorocie, sufereau si cârteau, iar în cele din urma, nemaiputând rabda, I-au zis Domnului: „Cearta-i, Tu nu auzi ce zic?” Iisus le-a raspuns: Au niciodata n-ati citit ca „din gura pruncilor si a celor ce sug ti-ai pregatit lauda”? Daca vor tacea acestia, pietrele vor striga (Mt. 21, 16; Lc. 19, 39-40).

De ce-L urau pe Domnul Iisus? De ce L-au rastignit? Am spus deja: fiindca îl socoteau calcator al legii lui Moise, sau, mai bine zis, al literei legii. Legea lui Moise era pentru ei adevarul indiscutabil, absolut si sfânt, însa pur exterior, fiindca erau straini de duhul ei, închinându-se literei, si oricine încalca litera era în ochii lor cel mai mare nelegiuit.

Ei erau nemultumiti de faptul ca Domnul Iisus Hristos vindeca bolnavi în zi de sâmbata. Ce pervertire a inimii omenesti! În loc sa-L proslaveasca plini de cutremur pe Dumnezeu, Care face asemenea minuni, ei se umpleau de rautate crunta!

Ei nu întelegeau ca Domnul n-a venit ca sa o strice, ci ca s-o împlineasca, adica sa o desavârseasca, nu întelegeau ca El este Domnul sâmbetei. Ei nu întelegeau ca învatatura Lui nu numai ca nu calca legea lui Moise, ci o înalta nemasurat. Nu i-a miscat nici minunea cu totul neobisnuita a învierii lui Lazar cel mort de patru zile. Despre ei a prezis marele proroc Isaia: S-a îngrosat inima poporului acestuia, si cu urechile sale greu au auzit si ochii sai i-a închis, ca nu cumva sa vada cu ochii si cu urechile sa auda si cu inima sa înteleaga, si sa se întoarca, si sa-i vindec pe ei (Is. 6, 10).

Asupra lor s-au împlinit cuvintele apostolului Pavel: Litera ucide, iar duhul face viu (2 Cor. 3, 6). Vrajmasii lui Hristos au pierit, fiindca au fost slujitori ai literei care ucide, în timp ce pe noi ne-a învrednicit sa fim slujitori ai Legamântului celui Nou, nu ai literei, ci ai Duhului (ibidem). Deci, sa luam aminte cu sârguinta la acest lucru. Amin.

(extras din Sfantul Luca al Crimeei – La portile Postului Mare. Predici la Triod)

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *