Selectați pagina

Sfântul Alexandru din Svir, far al monahismului în pădurile adânci din nordul Rusiei

Sfântul Alexandru din Svir, far al monahismului în pădurile adânci din nordul Rusiei

Sfântul Alexandru din Svir s-a născut pe 15 iulie 1448, în ziua de prăznuire a Profetului Amos, și a fost numit după el la Taina Botezului. Sfântul Alexandru a fost un far al monahismului în pădurile adânci din nordul Rusiei, trăind în asceză și primind harul Sfântului Duh.

Părinții săi, Ștefan și Vassa (Vasilica) au fost țărani din apropierea lacului Ladoga, mai exact în satul Mandera, pe malul râului Oyata, un afluent al râului Svira. Ei aveau fii și fiice care erau deja adulți și locuiau departe de părinții lor. Ștefan și Vassa au vrut sa aibă încă un fiu. Pentru aceasta s-au rugat cu sârguință și au auzit un glas de sus: „Bucură-te om bun și soție bună, veți aduce pe lume un fiu, prin a cărui naștere Dumnezeu va oferi mângâiere Bisericii Sale.”

Amos a crescut pentru a fi un copil special. El a fost întotdeauna ascultător și blând, a evitat jocurile, glumele și vorbirea necuviincioasă, a purtat haine sărăcăcioase și așa se slăbea pe sine cu postul, aceste lucruri au determinat neliniștea mamei sale. Cu trecerea anilor, el a întâlnit niște călugări de la Valaam care veniseră în Oyata ca să se aprovizioneze cu cele necesare, precum și pentru alte treburi mănăstirești.

În aceste timpuri, Valaam fusese deja cunoscută ca o mănăstire cu o viață strict ascetică și cu evlavie profundă. După ce a vorbit cu călugării, tânărul a fost fașcinat de relatarea lor din viața schitului (cu doi sau trei călugări împreună), și viața retrasă a sihaștrilor. Știind că părinții aranjaseră o căsătorie pentru el, tânărul s-a dus în secret la Valaam, pe când avea nouăsprezece ani. În chip de călător, un înger al Domnului i s-a arătat, arătându-i calea spre insulă.

Amos a trăit timp de șapte ani la mănăstire ca un novice, ducând o viață austeră. El își petrecea zilele la lucru, iar nopțile în priveghere și rugăciune. Uneori, se ruga în pădure, cu pieptul dezgolit, acoperit de țânțari și insecte, până la cântecul de dimineață al păsărilor.

În anul 1474, Amos a primit tunderea în monahism cu numele Alexandru.După câțiva ani, părinții lui au aflat de la carelienii care soseau în Mandera unde a plecat fiul lor. Urmând exemplul fiului, părinții s-au dus, de asemenea la mănăstire, unde au fost tunși cu numele de Serghie și Varvara. După moartea lor, Sfântul Alexandru, cu binecuvântarea egumenului mănăstirii, s-a stabilit pe o insulă pustie, unde a construit o chilie într-o crăpătură de stâncă și a continuat izbânda sa duhovnicească.

Faima ascetismului său s-a răspândit departe. Apoi, în 1485 Sfântul Alexandru a plecat de la Valaam și, din poruncă divină, a ales un loc în pădure pe malul unui lac frumos, care mai târziu a fost numit sfânt. Aici, călugărul și-a construit o colibă și a locuit în pustietate șapte ani, mâncând doar ce strângea din pădure (mai târziu, în acest loc, Lacul Sfânt, situat la 36 de vestre de viitorul oraș Olonets și 6 vestre de râul Svira, Sfântul Alexandru a întemeiat Mănăstirea Sfintei Treimi, și la 130 sajeni (adică 910 metri) departe de lacul Roscina, a construit o colibă pe locul viitoarei Mănăstiri Sfântul Alexandru din Svir).

În acest timp, sfântul a suferit dureri cumplite din cauza poftelor, gerului, boalii și ispitelor demonice. Dar Dumnezeu a susținut continuu puterea spirituală și fizică a celui drept. Odată, când suferea din cauza neputinței îngrozitoare, el nu numai că nu a reușit să se ridice de la pământ, dar era incapabil de a-și ridica chiar și capul. El doar a stat acolo cântând psalmi. Apoi un om minunat a apărut lângă el, punându-și mâna pe rana sfântului, a făcut semnul Sfintei Cruci peste sfânt și l-a vindecat.

În 1493 în timp ce vâna un cerb, pe proprietatea vecină, Andrei Zavalișin a venit din întâmplare la coliba sfântului. Andrei a vorbit cu el despre o lumină pe care o văzuse în acel loc, și l-a rugat pe călugăr să-i spună despre viața lui. Din acel moment, Andrei a început să-l viziteze pe Sfântul Alexandru adeseori, și în cele din urmă, prin îndrumarea călugărului, a mers la Valaam, unde a fost tuns în monahism cu numele de Adrian. Mai târziu, el a fondat Mănăstirea Ondrusov, ducând o viață sfântă (este sărbătorit pe 26 august și 17 mai).

Andrei Zavalișin nu a fost în stare să păstreze tăcerea cu privire la ascet, în ciuda promisiunii pe care a făcut-o. Veștile despre cuvios au început să se răspândească pe scară largă, iar călugării au început să se adune în jurul lui. Prin urmare, Sfântul Alexandru s-a retras de la frați și a construit el însuși un spațiu de locuit la aproximativ un kilomentru de mănăstire. Acolo s-a luptat cu multe ispite. Diavolii au luat înfățișări înfiorătoare, sâsâiau precum șerpii, îndemnându-l să fugă. Cu toate acestea, rugăciunea sfântului a pârjolit și împrăștiat diavolii ca o flacără de foc.

În 1508, la douăzeci și trei de ani după ce sfântul a venit în acest loc retras, Sfânta Treime s-a arătat Sfântului Alexandru. Într-o noapte se ruga în coliba lui. Dintr-o dată, a strălucit o lumină intensă, iar călugărul a văzut trei bărbați îmbrăcați în haine albe strălucitoare, apropiindu-se de el. Strălucitori cu cinste cerească, au strălucit într-o lumină pură mai mare decât a soarelui. Fiecare dintre Ei aveau câte un toiag în mână.

Călugărul s-a înspăimântat, și venindu-și în fire, s-a aplecat la pământ.Luându-l de mână, au zis: „Ai încredere, binecuvântatule, nu te teme!”. Sfântului i s-a poruncit să construiască o biserică și o mănăstire. Sfântul a căzut în genunchi, spunând că nu este vrednic, dar Domnul l-a ridicat și i-a poruncit să îndeplinească porunca. Sfântul Alexandru a întrebat în numele cui ar trebui să fie închinată. Domnul a spus: „Preaiubitule, după cum vezi, Cei care vorbesc cu tine sunt Trei Persoane, deci astfel, construiește biserica în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh, Treimea ce deoființă. Te las cu pace, și pacea Mea o dau ție.” Și imediat Sfântul Alexandru a văzut pe Domnul că a întins aripile, mergând de pe pământ, și a devenit invizibil.

În istoria Bisericii Ortodoxe Ruse, această arătare este recunoscută ca unică. După această viziune, călugărul a început să se gândească unde să construiască biserica. Odată, în timp ce se ruga la Dumnezeu, a auzit un glas de sus. Privind spre cer, a văzut un înger al Domnului cu mantie și camilafcă, așa cum văzuse Sfântul Pahomie (15 mai).

Mănăstirea s-a întemeiat, s-a zidit şi biserică din piatră, dar Sfântul Alexandru, chiar dacă a primit darul preoţiei, a rămas să facă ascultări la fel ca şi ceilalţi vieţuitori, cu smerenie şi cu dragoste faţă de toţi. După ce a dus o viaţă de răbdare şi înfrânare, de război împotriva slăbiciunii trupului (pielea ajunsese să-i fie atât de aspră încât dacă era lovit cu pietre nu simţea nicio durere), la 30 august 1533, Sfântul Alexandru a plecat în Împărăţia Sfintei Treimi, pe care a cinstit-o şi a iubit-o cu întreaga fiinţă.

Atât în vremea în care a trăit, cât şi după adormire, trupul şi moaştele lui au fost şi sunt făcătoare de minuni.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe: