Selectați pagina

Sfânta Muceniță Paula – slujitoarea martirilor

Sfânta Muceniță Paula – slujitoarea martirilor

Sf. Mc. PaulaAsia Mică, actualul teritoriu al Turciei, a fost la sfârșitul secolului al III-lea patria martirilor pentru credință. Fugăriți din locurile publice, obligați să se roage în catacombe, la marginea orașelor și în cimitirele dispărute, creștinii trăiau realitatea morții pentru credința lor în Răstignitul Hristos.

În aceste condiții dure, credința creștinilor era pe măsură. Din toate clasele sociale, de la nobili, până la cei săraci, de unde nu te așteptai, mai răsărea un mărturisitor al lui Hristos. Deși poruncile comunității spuneau să se fugă din calea persecutorilor, în istorie avem multe exemple de creștini care și-au dorit, din tot sufletul, cununa martirului. Un exemplu grăitor este teologul Origen – cel mai fecund scriitor creștin, care a suferit toată viața pentru faptul că familia l-a închis în casă în timpul persecuției împăratului Dioclețian.

Dorul de martiraj – o nebunie pentru omul contemporan, era o realitate în secolul al III-lea. Bătrâni și tineri lepădau toată cinstea politică cu care erau încununați și urmau la moarte lui Hristos. Istoria creștinismului ne zugrăvește o mulțime de tineri care, de bunăvoie s-au lepădat de lume: sfinții Dimitrie, Gheorghe, Procopie, Iulian, Chiriachi, Talaleu și mulți alții. Sinaxarul zilei de 3 iunie mai adaugă un nume – Paula Fecioara. Așa cum a fost reținută de către memoria liturgică, Sfânta era o tânără creștină din ceata fecioarelor, adică din categoria acelor tinere care au făgăduit în fața Bisericii că nu se vor căsători niciodată. Din această categorie au apărut, mai târziu, monahiile sau maicile din mănăstirile noastre.

Paula, așa cum ne relatează viața sa, s-a născut într-o familie creștină, cu stare materială bună, din orașul Nicomidia, Asia Mică. Deși avea tot ceea ce își dorea, tânăra Paula își luase de bunăvoie o îndeletnicire – cerceta în închisori pe creștini. Probabil că ascultarea făcea parte din îndatoririle fecioarelor consacrate în cadrul comunității creștine din Nicomidia.

Tânără și firavă, își petrecea o parte a timpului prin închisorile din oraș. Lanțuri, sânge, bătăi și schingiuiri, nimic nu o mai impresiona pe Paula: „Îşi păzea fecioria şi se sârguia să se afle vrednică de cămara cerească. Apoi, rămânând orfană de părinţi şi având averi îndestulate, înconjura temniţele şi cerceta pe cei legaţi care pătimeau pentru Hristos, cumpărând cu aur pe străjeri, pentru a intra în temniţă la sfinţi. Celor chinuiţi de foame şi de sete le aducea hrană şi băutură, celor dezbrăcaţi le dădea îmbrăcăminte, trupurile cele rănite ale mucenicilor şi bubele cele cu puroaie le tămăduia, spălându-le, ştergându-le, punându-le plasturi tămăduitori şi învelindu-le cu pânze curate. Şi sărutându-le rănile lor cele primite pentru Hristos, îi ruga cu lacrimi să se roage lui Dumnezeu pentru dânsa, ca să nu o lipsească pe ea de mila Sa”.

Viața și-a urmat cursul, până când în oraș au fost aduși să fie judecați creștinii Luchilian, Claudie, Ipatie, Pavel şi Dionisie. Luchilian era ajuns la bătrânețe, dar ceilalți erau tineri. Cu toate acestea, judecata romană i-a osândit la moarte, după numeroase chinuri. În toate aceste momente, tânăra Paula a fost de față. Sinaxarul menționează faptul că atunci când totul s-a sfârșit, sfânta a avut grijă de trupurile mucenicilor: „După ce s-a risipit mulţimea, ea a adunat sângele lor cel vărsat pe pământ. Iar după sfârşitul Sfântului Luchilian şi a sfinţilor tineri, făcând cele de mai înainte, s-a întors iarăşi în Nicomidia, slujind cu dragoste sfinţilor mucenici. Deci, fiind cunoscută de păgâni că este creştină, au prins-o şi au adus-o la judecată. Acolo, după multe momeli amăgitoare şi îndemnuri îngrozitoare, a fost bătută mult, fără milă, cu beţe şi cu toiege. Şi slăbind ea cu trupul, nu cu duhul, de rănile cele multe, i s-a arătat îngerul Domnului şi a tămăduit-o. După aceasta, au aruncat-o în temniţă şi, scoţând-o iarăşi la cercetare, au aruncat-o într-un cuptor foarte ars, dar a ieşit din cuptor fără de vătămare. Iar după toate acestea, muncitorul a osândit-o la moarte şi a trimis-o la Vizantia.”

Ajunsă pe locul viitorului Constantinopol, Paula Fecioara, care a îngrijit sute de martiri, a devenit ea însăși muceniță a lui Hristos. „Rugându-se Domnului cu dinadinsul, şi-a plecat cu bucurie feciorescul său cap sub sabie şi, fiind tăiată, a trecut de la cele de jos, la cele de sus şi a intrat în cămara cea cerească, întru bucuria Domnului, încununându-se de preaiubitul său Mire, Domnul nostru Iisus Hristos, cu îndoita cunună, a fecioriei şi a muceniciei”.

Peste veacuri, Sfânta Paula, o tânără inimoasă și cu dragoste pentru cei în suferință, a rămas model pentru tinerele creștine. Dincolo de viața de zi cu zi, putem aduce un strop de bine, un zâmbet smerit celui în suferință, printr-un simplu „Ce mai faci?”. Pentru cineva aflat pe patul spitalului sau pentru bătrânul țintuit la pat, în spatele unei uși de apartament aproape mereu închise, exemplul Sfintei Paula poate fi mântuitor!

Sursa: http://www.doxologia.ro

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *