Pe data de 07 / 20 iulie sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox următorii sfinți: Cuviosul Toma din Muntele Maleon; Sfânta Mare Muceniță Chiriachi; Cuviosul Acachie Sinaitul, de la „Scara”; Sfinții Mucenici Evstatie, Policarp cel nou și Evanghel.
Sfânta Mare Muceniță Chiriachi s-a născut în urma rugăciunilor fierbinți către Dumnezeu ale părinților ei, Dorotei și Evsevia, care nu aveau copii.
Pentru faptul că s-a născut într-o zi de duminică, părinții i-au dat numele de Chiriachi (duminică, în limba greacă).
În timpul împăratului Dioclețian (284-305), părinții săi au fost duși în părțile Meletiei, în Armenia Mică, pentru a fi judecați din cauza credinței lor.
Frumoasa Chiriachi a fost adusă în Nicomidia spre a fi cercetată de Maximian Galeriu (305-311). Acesta a supus-o la chinuri și a obligat-o să aducă jertfe idolilor păgânilor.
Dar, Sfânta Chiriachi s-a rugat Adevăratului Dumnezeu și un cutremur a sfărâmat idolii și însuși dregătorul Ilarion al Bitiniei și-a aflat, atunci, moartea.
Următorul dregător a supus-o și el la chinuri, aruncând-o în foc, pe care ploaia l-a stins. Pentru că a reușit să îmblânzească și fiarele sălbatice, stârnite să o sfâșie, mulți păgâni au crezut în Hristos.
Atunci, dregătorul a poruncit să-i fie tăiat capul sfintei în afara cetății. Ajungând la locul stabilit, le-a cerut călăilor să o lase să se roage și să-i întărească pe creșini în mărturisirea credinței. Aceștia i-au împlinit ultima dorință. Capul nu i l-au mai tăiat, deoarece Sfânta Chiriachi își dăduse deja sufletul în mâinile Domnului, crezând astfel și călăii în Iisus Hristos. Aceasta s-a mutat la Cele Veșnice în anul 289.
Dumbezeu v-a poruncit sa nu va faceti infatisari ale celor ce sunt sus, in ceruri. Iar voi va faceti icoane 😀
Doamne ajută tuturor Amin
I-auzi. India e plina de statui cu zei. =))
Аминь