Selectați pagina

Sf. Vasile cel Mare, primul ctitor de spitale din istoria omenirii

Sf. Vasile cel Mare, primul ctitor de spitale din istoria omenirii

Sfântul Vasile cel Mare – episcop de Cezareea este unul dintre cei mai importanți sfinți ai Bisericii Ortodoxe și, în același timp, primul ierarh care a întemeiat, pe lânga biserici, spitale și aziluri pentru săraci.

Textele de mai jos (extras din Nicolae Paulescu și alte surse), publicate pe manastirea.petru-voda.ro, se dedică „generației care a dat cu pietre în biserica Sfinților Trei Ierarhi din Iași”, singura biserică din România care adăpostește moaște ale Sfîntului Ierarh Vasilie cel Mare – primul om din istoria omenirii care, sub îndemnarea Duhului Sfînt, a ridicat un spital:
„Ce este un spital?
Să lămurim și noțiunea de spital.
Un spital este un așezământ, – fundat de o persoană sau de o asociație de persoane, – în care bolnavii săraci găsesc, gratis, îngrijirile medicale de care au trebuință, precum și tot ce le este necesar pentru întreținerea vieții, în timpul bolii lor.
Este evident că orice spital trebuie să aibă o clă­dire care să îndeplinească anumite condiții de dispozi­ție generală și interioară, de aerisire, de încălzit etc., – să posede un mobilier convenabil, să dispună de venituri suficiente pentru a putea face față, în mod larg, la toate necesitățile bolnavilor, să aibă un personal medical și infirmier instruit și devotat.
Dar de când există spitalele?
Instituția spitalelor este de dată relativ recentă. Numeroase cercetări istorice și arheologice arată că în vechime n-au existat spitale.
Într-adevăr, iată ce zice în această privință, într-o lucrare bine documentată, un autor a cărei competență este incontestabilă:
„Nici un stabiliment public, destinat în mod special și unic bolnavilor, nu pare să fi existat în anticul Egipt”.
„De asemenea, nu se găsește nici o urmă de instituții ospitaliere la evrei… Bolnavii și infirmii se adunau sau erau transportați în piețele publice, lângă piscine, la răspântii sau sub portice, pentru a primi sfaturi de la trecători – care au suferit ei înșiși sau au văzut pe alții suferind de o asemenea boală”.
Aceleași lucruri se petreceau și la alte popoare vechi, bunăoară la Mezi, la Perși…”
„În India, spitalele erau cu totul necunoscute…”
„În China, nu numai că în secolele trecute n-au existat spitale, dar nu se găsesc încă nici astăzi”.
„Orașele Greciei posedau mai toate, sub numele de Geroniae, de Gerusiae, edificii publice unde bătrânii care aduseseră servicii eminente patriei, erau întreținuți pe socoteala Statului. Cynosargul era locul unde erau adunați copii abandonați; iar Xenodochul, deschis tuturor străinilor, nu primea decât oameni sănătoși. Dar nicăieri nu este făcută vreo mențiune despre edificii destinate în mod special bolnavilor”.
„Până în primele secole ale Erei creștine, romanii, ca și grecii, n-au avut spitale”.
Mai târziu, „atunci când religia lui Hristos veni să spună omului că o ființă omenească ce suferă este un frate ce trebuie alinat, numai atunci, fu posibil să se creeze adevărate spitale”.
„Spitalele sunt o inspirație a carității creștine”.
Încă de pe la jumătatea secolului al III-lea și mai ales în secolul al IV-lea, începură, atât în Orient cât și în Occident, să se ridice azile unde erau adăpostiți și nutriți infirmii săraci.
Dar, primul spital pentru bolnavi din Roma a fost fondat în anul 380 sau 381, de o pioasă femeie creștină, Fabiola, ale cărei fapte bune ne-au fost transmise prin scrierile Sfântului Ieronim.
[Cel dintîi ctitor de spitale], pe la aceeași epocă (anul 372), Sfântul Vasile, Episcopul Cesareei Cappadociei, zidi la porțile acestei cetăți un azil celebru unde se primeau și se îngrijeau bolnavii, „îndată ce ieși din cetate, – zice Sfântul Grigore din Nazianz,[5] – vezi un oraș nou, care este sanctuarul pietății. Acolo boala, îndurată fără murmur, pare a fi o încercare binecuvântată; acolo dragostea strălucește în lucrările sale”.
Mai târziu, sub împăratul Justinian și sub urmașii săi, asemenea azile se înmulțiră în Orient, – și tocmai pe la sfârșitul secolului al Vl-lea apărură spitale și în Occident. Mai întâi ca anexe ale bisericilor și mănăstirilor, apoi ca stabilimente de sine stătătoare.
Din aceste fapte istorice rezultă că:
Spitalele n-au existat în antichitate; ele au apărut în primele secole ale erei creștine și sunt efectele carității [dragostei].”

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe: