Selectați pagina

Sf. Varsanufie de la Optina despre bucuria Invierii

Sf. Varsanufie de la Optina despre bucuria Invierii

sf-varsanufie-optina’’Ziua Învierii, să ne luminăm, noroade. Paștile Domnului, Paștile. Că din moarte la viață și de pe pământ la cer, Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi, cei ce-I cântăm cântare de biruință.

Va putea găsi cineva ceva mai înălțător și mai veselitor decât cântarea aceasta? Va putea găsi cineva, undeva, expresia unei mai mari bucurii?

Toată bucuria acestei vieți, prin care putem vedea pe Dumnezeu “în oglindă și în ghicitură“, nu este nimic. Bucuria aceea, acea bucurie adevărată și desăvârșită va începe după moarte, când vom vedea pe Domnul “față către față“.

Dar atunci nu vom vedea pe Dumnezeu toți în acelasi fel, ci fiecare după măsura vredniciei și puterii lui. Să nu uităm însă că vederea serafimilor se deosebește de vederea celorlalți îngeri. Dar trebuie să spunem și aceasta: cel ce nu L-a văzut pe Hristos aici în această viață, nu-L va vedea nici acolo.

Bucuria de a-L vedea pe Dumnezeu se dobândește cu osteneală în această viață. Viața fiecărui creștin se poate schița ca o linie neîntreruptă urcătoare. Da, este un suiș, chiar dacă omul “pășește” clătinându-se ca puiul de găină. Dar Domnul nu lasă pe om să-și vadă această călătorie suitoare. I-o ascunde deoarece cunoaște neputința omenească. Deoarece știe că, atunci când omul se încrede în sporirea sa, în aceeași clipă se și mândrește. Și unde este mândrie, este și cădere cumplită“.

Din: Stareţul Varsanufie – Sfaturi către monahi şi omilii duhovniceşti, Mitropolitul Meletie de Preveza

1 Comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *