Selectați pagina

Sf. Teofan Zăvorâtul – Cum să sporim viaţa duhovnicească începută prin pocăinţă şi prin sfânta împărtăşanie

Sf. Teofan Zăvorâtul – Cum să sporim viaţa duhovnicească începută prin pocăinţă şi prin sfânta împărtăşanie

pocainta4Iată, pentru unii a trecut o săptămână, pentru alţii, o zi de când v-aţi atins de paharul Domnului, de când, pentru făgăduinţa de a nu mai păcătui, aţi fost iarăşi primiţi în cea mai deplină împărtăşire cu Domnul, de când aţi luat hotărârea de a duce o viaţă nouă şi, întărindu-vă cu harul Sfintelor Taine, aţi păşit pe sfântul ogor al adevăratei lu­crări creştine. Ei ? Vă merge totul cu bine ?

Fraţi şi părinţi! Nu presupun că ar exista printre voi ne­vrednici şi nepăsători; nu presupun că ar fi printre voi din­tre cei care, apropiindu-se de Sfintele Taine cu răceală, din obişnuinţă, continuă să trăiască şi acum ca mai înainte sau să trăiască cum se nimereşte, fără să se îngrijească dacă obiceiurile vieţii lor sunt sau nu în concordanţă cu voia Domnului, Cel primit în Sfintele Taine. Presupun că nu există nici dintre cei care, primind Taina cu inima des­chisă şi hotărând în sufletul lor, cu această ocazie, să nu-L mai mânie pe Domnul, au căzut din nou în vechile fapte şi obiceiuri păcătoase. Cred că acum îl bucuraţi cu toţii pe Domnul şi pe îngerii Lui, înfăţişându-vă aici cu aceeaşi curăţenie şi plinătate a vieţii cu care aţi fost sloboziţi în urma primirii sfintei împărtăşanii — ba chiar, pe deasupra, că aduceţi mai multă bucurie, după ce aţi apucat să adău­gaţi roadele faptelor bune, ca pe o agoniseală la puterile harice primite. Un singur lucru caut şi Îi cer Domnului: să fie aşa.

Iar dacă este aşa, atunci, râvnind după o viaţă creştină vrednică, îngrijindu-vă cum să fiţi pe plac Domnului, Cel ce v-a arătat nu demult o atât de mare milă, desigur că v-aţi lovit de întrebarea: “Cum să facem ca să nu cădem iarăşi, cum să ne chivernisim o asemenea rânduială care să nu împiedice, ci să încurajeze viaţa cea nouă, începută după făgăduinţă, cerută de conştiinţă şi dorită de inimă ?”.

Probabil că fiecare a dat deja răspuns acestor întrebări, pentru el însuşi, după priceperea sa şi după cum a găsit că este mai bine. Dar, pentru ca nu cumva să se strecoare vreo greşeală într-un lucru atât de important, vă voi spu­ne câteva cuvinte despre aceasta: despre cum trebuie să ne chivernisim, pentru ca viaţa cea nouă pe care am înce­put-o să se păstreze, să se întărească şi să crească.

Viaţa creştină, înrădăcinându-se în inimă, se dezvoltă şi creşte pe ogorul vieţii noastre, asemeni unui copac. De aceea, putem ajunge la cunoaşterea mijloacelor de a o cultiva în noi, prin comparaţie cu mijloacele folosite pen­tru cultivarea copacilor.

Priviţi ce face grădinarul cu rădăcinile sau cu altoiurile tinere şi faceţi acelaşi lucru cu voi înşivă şi cu viaţa voas­tră creştină. Acela îşi îngrădeşte pomişorul şi, când trebu­ie, îl acoperă, pentru ca să nu-i dăuneze acţiunile nefaste ale stihiilor din afară; aceasta este prima măsură. După ce l-a îngrădit pe dinafară, îl udă, pentru ca să aibă în jurul său destulă substanţă pe care s-o absoarbă şi să-şi forme­ze din ea sevele vitale; aceasta este a doua măsură. Apoi, ca să crească drept, în afară de supraveghere şi de tăierea ramurilor de prisos, îl leagă de o prăjină sau de un arac bine înfipt în pământ.

O asemenea îngrijire trebuie acordată şi vlăstarilor vie­ţii noastre duhovniceşti. În primul rând, ea trebuie îngră­dită de influenţele dăunătoare din afară. Ce înseamnă aceasta? Am luat hotărârea fermă să nu păcătuim… Tre­buie acum să îndepărtăm tot ce poate să ne clatine aceas­tă hotărâre, şi anume: să ne schimbăm vechile deprinderi şi să lăsăm obiceiurile care ne hrăneau patimile dinainte; să ne alcătuim o nouă pravilă a purtărilor, a ocupaţiilor cas­nice sau din afara casei şi a tuturor relaţiilor noastre; şi, mai ales, să ne ferim de întâlnirile ispititoare cu lucrurile, persoanele şi obiectele care pot trezi în noi istovitoarele patimi păcătoase… Dacă nu vom face aşa, cu uşurinţă putem cădea, şi vlăstarul vieţii noastre duhovniceşti iarăşi se va stinge, asemeni pomişorului lovit de influenţa dău­nătoare a arşiţei, a frigului sau a manei!

Dar, chiar dacă am îngrădit vlăstarul în acest fel, nu tre­buie să ne oprim aici… Nu trebuie, în al doilea rând, să-l hrănim… Trebuie să-i procurăm, ca să zicem aşa, puterile prin care, însuşindu-şi-le, îşi va spori sevele, va creşte şi se va întări… Iată ce anume trebuie să facem de fapt:

1) Să citim şi să ascultăm cuvântul lui Dumnezeu şi scrierile sfinţilor părinţi, dar să cugetăm şi singuri asupra adevărurilor mântuitoare şi să purtăm discuţii despre aceasta, cu oameni de aceleaşi convingeri cu noi sau cu persoanele cele mai încercate în viaţa duhovnicească.
2) Să mergem cât mai des – fiecare, cât poate – la Bise­rica Domnului, la sfintele slujbe şi să ne aranjăm în casă un colţişor pentru rugăciune, un timp pentru rugăciune şi o pravilă a rugăciunii.
3) Să nu pierdem nici o ocazie de a face fapte bune, sau de a face orice altă nevoinţă, a răbdării sau a renun­ţării de sine…

Dacă vom face aşa, ne vom înconjura omul nostru lă­untric cu lumină, cu căldură şi cu vlagă şi îl vom adăpa cu tot felul de puteri duhovniceşti, prin care, absorbindu-le, se va face ca un copac răsădit lângă ape izvorâtoare: va fi bogat în frunziş, se va dezvolta repede şi se va maturiza; iar dacă nu vom face aşa, atunci acest lăstar, asemeni unui copac răsădit în pământ uscat şi nisipos, se va vlăgui repede, se va usca şi va pieri.

În fine, ce fel de îndreptător vom aşeza lângă acest co­pac, pentru ca să crească drept şi să nu dea crengi nefo­lositoare? Aceasta este, în primul rând, propria noastră dreaptă socotinţă. Observaţi cu atenţie totul în jurul vos­tru şi îndreptaţi-le pe toate către un singur ţel. Dacă nu sunteţi singuri în stare şi vă opriţi în drum, plini de nedu­merire, mergeţi la părinţii voştri duhovniceşti: întrebaţi-i pe stareţi şi vă vor spune. Dar, în acelaşi timp, nu-l uitaţi pe principalul grădinar şi cultivator al tainicului nostru pomişor al vieţii: Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia predaţi-I în întregime sufletele voastre. Pe cei care I s-au pre­dat, Domnulnu-i părăseşte niciodată, ci îi călăuzeşte drept şi fără abatere – ba prin îndemnurile lăuntrice date de El însuşi, ba prin mijlocirea îndrumărilor date de pă­rinţii duhovniceşti, pe calea cea scurtă, spre desăvârşirea vieţii creştine!

Iată ce trebuie să facă cei ce doresc să-şi păstreze înce­puturile vieţii celei noi şi să sporească în ea! Nu mă risi­pesc în prea multe, pentru că cei ce râvnesc la mântuire n-au nevoie de convingere îndelungată. Lor trebuie doar să le aduci aminte şi imediat îşi iau drept pravilă tot ce este considerat mântuitor pentru sufletele lor. Aşa vă do­resc şi vouă să fiţi; un singur lucru socot că mai trebuie să adaug… Chivernisindu-le pe toate cele pomenite – iar ceea ce am pomenit nu este doar o sumă de cuvinte, ci toate sunt esenţiale în lucrarea păstrării şi formării vieţii duhovniceşti – chivernisindu-le, aşadar, pe toate acestea, feriţi-vă mai ales de risipirea atenţiei, de pasiunile inimii faţă de anumite lucruri şi de îngreunarea voinţei prin me­reu preocupata grijă de multe. Risipirea, pasiunile şi grija de multe sunt cei trei mari duşmani ai vieţii lăuntrice. Fiind lăsate să intre înăuntru, în scurt timp ele vor înăbuşi viaţa duhovnicească şi vă vor arunca din nou într-un fel de somn letargic, în uitare, în nepăsare şi răceală. Iar asta este moar­tea duhovnicească. Fie ca Domnul cel milostiv să vă izbă­vească de aceasta şi să vă înţelepţească întru mântuire! Amin.

(extrase din: Sf. Teofan Zavoratul – Viata launtrica)

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe: