Select Page

Sf. Teodor Studitul: Aşa se ţine adevărul şi pentru el au fost ucişi mucenicii şi au suferit toate cei ce s-au ţinut de el!

Sf. Teodor Studitul: Aşa se ţine adevărul şi pentru el au fost ucişi mucenicii şi au suferit toate cei ce s-au ţinut de el!

În epistolele sale, Sfântul Teodor Studitul lămurește niște aspecte importante:

1.Cei care se împărtășesc cu ereticii (unde este pomenit episcopul eretic) se leapădă de Hristos.

2.Mărturisirea trebuie făcută cu fapta, prin întreruperea comuniunii cu ereticii. Cine are cuget ortodox, spunând că vrea să fie cu mintea alături de Hristos, trebuie să fie și cu fapta alături de Hristos, și să nu se împărtășească cu ereticii (unde este pomenit episcopul eretic). Credința se mărturisește prin jertfă și mucenicie, sfinții nu acceptau nici de frică să intre în comuniune cu erezia, iar dacă erau amăgiți prin sofisme, își recunoșteau greșeala, reveneau și apărau dreapta credință.

3.Chiar dacă ereticii necondamnați săvârșesc jertfa propriu-zisă a lui Hristos (citiți în Pidalion și tâlcuirile și notele la Canoanele 3 și 46 Apostolice), nu trebuie cu niciun chip să ne împărtășim la cei care pomenesc eretici, pentru că aceasta înseamnă cu atât mai mult o lepădare, de vreme ce este un lucru străin de credință, făcut în cunoștință de cauză, iar Hristos nu îngăduie fățărnicia.

Din moment ce însuși Sfântul Teodor Studitul vorbește despre Tainele ereticilor necondamnați, folosind termenii de jertfă propriu-zisă, Sfânta Liturghie sau dumnezeiasca împărtășanie, observăm că nu este deloc o discuție inutilă sau de la vrăjmașul, aceea despre Taine, ci trebuie să ne maturizăm duhovnicește și să înțelegem că nu există cădere automată din har, chiar dacă episcopul propovăduiește erezia cu capul descoperit, după cum ne învață și Canoanele Apostolice*.

Tainele săvârșite de ereticii necondamnați, îi fac vrednici de toată osânda pe cei ce se împărtășesc de ele. Vedem mai jos cât de lămurit și de plastic explică Sfântul Teodor Studitul, că există o diferență dintre jertfa idolească și jertfa propriu-zisă săvârșită de ereticii necondamnați. Putem spune că ereticii deja condamnați de un sinod nu săvârșesc Sfintele Taine, ci o jertfă idolească, iar ereticii necondamnați, deși săvârșesc Sfintele Taine, acestea sunt spre osânda celor ce se apropie de ele, ca unii ce se împotrivesc lui Hristos prin acceptarea hulelor la adresa Sa, prin stricarea învățăturilor Sale.

Fragmentul următor din Epistola 452 către egumenul Nichita, împreună cu alte fragmente din alte scrisori ale sale prezentate mai jos, sunt foarte lămuritoare, și le recomandăm spre citire și aprofundare, spre a fi de folos pentru clarificarea nelămuririlor iscate după ce erezia a fost legiferată, odată cu pseudo-sinodul din Creta.

„Aşadar, după cum dumnezeiasca pâine cu care se îm­păr­tă­şesc [metecomenoz] ortodocşii îi face pe toţi cei ce se îm­păr­tăşesc[metocouz] de ea un singur trup, tot aşa şi pâi­nea ereticească îi face părtaşi [koinwouz] unii cu alţii pe cei ce se împărtăşesc[metecontaz] de ea şi îi înfăţişează un singur trup potrivnic lui Hristos. Deci cel grăitor în de­şert degeaba gră­ieşte în deşert. Iar adică totuşi mintea celui ce s-a îm­păr­tăşit nu a fost de acord cu fapta [împărtăşirii], acest lu­cru este mai mult o lepădare, fiindcă – de vreme ce ştia că face un lucru străin [de credinţă] – a păcătuit întru cu­noş­tin­ţă, netemându-se de Dumnezeu, Care ucide şi su­fle­tul şi trupul prin azvârlirea în gheenă, ci [înfricoşându-se] de cel care bate trupul doar pe lumea asta (cf. Mt. 10, 28). Pentru ce sunt puse laolaltă cele ce nu se pot îm­pă­ca? De ce îi crede ajutători pe sfinţii care sunt[de fapt] îm­potrivitori faţă de el? Deja şi numai acordul sau de­za­cordul [lă­un­tric] în ceea ce priveşte mărturisirea şi le­pă­darea [de cre­dinţă] se socoteşte[dogmatizetai] de ei [de sfinţi] a faptei şi la ei nu ţine ca dovadă făţărnicia că nu­mai se atinge de jertfă [ci gura, iar cu mintea petrece ne­despărţit de Hristos] – şi nu[zic] [jertfa] idolească, ci nici când e vorba de jertfa propriu-zisă[a lui Hristos, să­vâr­şită de eretici]. Şi exemplele sunt nepotrivite.
Aşadar, ce altceva a fost prigoana dinainte? Sfântul pa­tri­arh a fost dat jos, a fost exilat, a fost îndepărtat într-un ţi­nut de la marginea[imperiului]. În locul lui pe scaun a fost un luptător împotriva lui Hristos, un sinod de ne­le­giu­iţi, anatematizarea Sfântului Sinod de la Niceea, pro­cla­ma­rea unei credinţe odinioară antihristice, îndepărtarea sfin­ţ­ilor episcopi şi egumeni, a monahilor şi monahiilor. Valuri de sân­­­ge, morţi neaşteptate, încarcerări, foamete, jafuri. Şi ceea ce e mai înfricoşător şi de văzut şi de auzit: cinstita icoană a lui Hristos ocărâtă, călcată în picioare; [la fel] a Născătoarei de Dumnezeu şi ale tuturor sfinţilor. Bisericile şi altarele ru­i­na­te, cele sfinte profanate şi predate focului. Aşa stând lu­cru­ri­le, oare nu tot cel ce are părtăşie, adică se împărtăşeşte de pâi­nea otrăvitoare [ioboloz artoz] se leapădă de Hris­tos, fiind departe [de El] şi necuvios, afară dacă numai şi-a revenit cumva prin pocăinţă? Aşa se ţine adevărul şi pentru el au fost ucişi mucenicii şi au suferit toate cei ce s-au ţinut de el. „Şi dacă cineva umblă după dreptarul acesta”, zice A­pos­tolul, „pace şi milă peste el şi peste Israelul lui Dum­ne­zeu” (Gal. 6, 16). Căci cazul lui Dianion şi al tatălui Te­o­lo­gu­lui – şi dacă mai este vreun altul asemănător – era vreo far­să a unei scrisori meşteşugite, scrisă în chip mincinos de ere­tici, iar sfinţii aceia au subscris ei [scrisorii] din simplitate faţă de sofismele din ea, iar nu din oarecare frică – să nu fie! Fiindcă de îndată ce au cunoscut vicleşugul, au revenit şi au apărat cu bună îndrăznire[credinţa dreaptă].” [SCRISOAREA 452 – Lui Nichita egumenul]

Putem sesiza diferențele dintre ereticii deja condamnați de un sinod și cei necondamnați de un sinod, chiar în scrierile Sfântului Teodor Studitul, care punctează întotdeauna în scrisorile sale, dacă se referă la ereticii deja condamnați, cum ar fi iconomahii, sau dacă e vorba de erezia adulterină, încă necondamnată de un sinod la acea vreme. Iconomahii și alți eretici condamnați sunt asemănați cu închinătorii la idoli, ei se împărtășesc cu o pâine eretică otrăvitoare, cu o jertfă idolească închinată de fapt demonilor:

„Căci s-a scris că nu puteţi bea paharul Domnului şi paharul dracilor, nici nu puteţi să vă împărtăşiţi de masa Domnului şi de masa dracilor.
Acelaşi lucru şi în ceea ce priveşte bisericile. Ce învoire este între templul lui Dumnezeu şi idoli? Deci, dacă s-a po­run­cit de Sfântul Sinod că nu trebuie să intrăm în bisericile ereticilor, nu ştiu decât că, dacă s-a dat de către stăpânire în chip desăvârşit o biserică ortodocşilor, să nu mai litur­ghi­seas­că acolo ereticul. Căci atunci intră şi liturghiseşte ortodoxul, nefiind nici o osândă pentru cele petrecute mai înainte.”[Scrisoarea 294 – Lui Macarie egumenul]

Iar despre cei care pomenesc un episcop vinovat de erezia adulterină, Sfântul Teodor Studitul arată că săvârșesc cu adevărat Sfânta Liturghie, de care însă trebuie să ne depărtăm, pentru a nu ne întina de credința eretică a episcopului încă necondamnat de un sinod.

Aducem spre întărirea faptului că Sfântul Teodor Studitul nu îngăduia împărtășirea la eretici, fie ei și necondamnați, aceste exemple din scrisorile sale către egumenul Teofil, către fiii Naucratie și Taleleu și către soția unui spătar numită Mahara:

„Dar când necredinţa eretică a ieşit limpede pe fa­ţă şi a fost dată la arătare prin sinod, trebuie de acum să-ţi arăţi pe faţă evlavia ta, împreună cu toţi ortodocşii, prin faptul de a nu te împărtăşi cu cei rău credincioşi, nici să pomeneşti pe vreunul din cei aflaţi în sinodul cel a­dulter sau care cugetă la fel cu el [cu sinodul adulter]. Şi este drept, cuvioase părinte, ca întru toate să fii iubitor de Dumnezeu, precum îţi este numele, şi să iubeşti şi în aceasta pe Dumnezeu. Căci Gură de Aur nu numai pe e­re­tici îi dovedeşte cu mare şi puternic glas ca duşmani ai lui Dumnezeu, ci şi pe cei ce se împărtăşesc cu unii ca aceştia.Şi dacă nici tăria ta nu este în siguranţă, atunci cine se va mai mântui? Şi dacă cel care, prin puterea lui Dum­nezeu, ca unul ce e sfânt, a avut îndrăzneală înainte de [a se arăta] erezia desăvârşită, dar acum, după [arătarea] e­re­ziei [pe faţă], se retrage, cum va cuteza altul să mârâie ceva?”[SCRISOAREA 39 – Egumenului Teofil]

„Dar dacă [preotul] pomeneşte vreun episcop eretic, chiar dacă [preotul] are vieţuire fericită, chiar dacă e or­to­dox, trebuie să ne depărtăm de dum­ne­ze­ias­ca îm­păr­tă­şa­nie.”[SCRISOAREA 49 – Fiului Naucratie]

„Dacă ar da cineva toţi banii lumii şi are părtăşie cu erezia nu este prieten al lui Dumnezeu, ci vrăjmaş. Dar ce zic părtăşie? Chiar ar face compromis cu ereticii în mâncare şi băutură şi prietenie e vinovat. Hotărârea este a lui Gură de Aur, însă este şi a fiecărui sfânt. Şi cum este [faptă] fără de voie, iar nu lucru [de voie], ca cel ce pare că cugetă ortodox să se împărtăşească de­o­po­tri­vă cu erezia? Fără voie este când cineva cască cu sila gu­ra unui ortodox şi îi toarnă împărtăşanie eretică, ceea ce au făcut ereticii odinioară şi fac, precum am aflat, cei ce lup­tă acum împotriva lui Hristos. Iar a se împărtăşi de la sine este de bună voie. Iar dacă o face fiindcă se teme (căci a­ceasta e întrebarea), nici aşa nu va avea apărare. Căci au­zim: „Nu vă fie frică de cei ce ucid trupul, ci de Dum­ne­zeu, Care le trimite pe amândouă în gheena focului veşnic” (cf. Mt. 10, 28). Cu adevărat, lumea întreagă ne este vred­nică de un singur suflet care se păzeşte pe sine ne­păr­taş de părtăşia [împărtăşania] eretică şi de orice rău. Iar cei ce se împărtăşesc de amândouă [de erezie şi de pă­cat moral] sunt de aceeaşi cinste cu iarba, cu lemnele şi tres­tia pe care le va arde focul cercării judecăţii şi pe făp­tu­i­torii lor îi va păzi arzând în veşnicie, fără să se topească.”[SCRISOAREA 340 – Fiului Taleleu]

„Şi mi-ai spus că te-ai temut să-i spui preotului tău să nu-l po­menească pe ereziarh la liturghie. Ce să-ţi spun acum des­pre acest lucru nu văd, decât că întinare are împărtăşania din sin­gurul fapt că îl pomeneşte [pe ereziarh], chiar dacă orto­dox ar fi cel ce face Sfânta Liturghie.”[SCRISOAREA 553 – Către soţia unui spătar al cărui nume e Mahara]

* Iată cât de lămuritoare este Nota 32 de la Canonul 3 Apostolic, ce face referire și la Canonul 46 Apostolic, subliniind rolul sobornicității episcopilor, care ar fi anulată dacă căderea din har ar avea loc automat:

„Trebuie să ştim că certările ce le poruncesc canoanele acestea: să caterisească, să se afurisească, şi să se anatematisească, acestea după meşteşugul gramaticii a treia persoană care nu este de faţă, la care spre a se da porunca aceasta de nevoie trebuie a fi a doua persoană, o tâlcuiesc mai bine. Canoanele poruncesc soborului episcopilor celor vii să caterisească pe preoţi, ori să afurisească, ori să anatematisească pe mireni, când calcă canoanele. Însă dacă soborul nu va pune în lucrare caterisirea preoţilor, ori afurisirea, anatematisirea mirenilor, preoţii aceştia şi mirenii, nici caterisiţi nu sunt cu lucrul nici afurisiţi, ori anatematisiţi. Învinovăţiţi însă sunt, aici spre caterisire, ori afurisire, ori anatematisire, iar acolo spre dumezeiasca osândă. Precum şi când un împărat va porunci slugii sale să bată pe un altul care i-a greşit, dacă sluga cea poruncită nu va lucra porunca împăratului, acela ce a greşit împăratului a rămas nebătut, învinovăţit însă spre bătaie. Drept aceea tare greşesc cei fără minte care zic cum că în vremurile acestea toţi cei sfinţiţi care în afară de canoane s-au hirotonit, sunt cu lucrarea caterisiţi. De cei sfinţi, prihănitoare limbă este aceea ce nebuneşte pe acest fel de cuvinte le bârfeşte, neînţelegând că porunca canoanelor fără de punerea în lucrare a persoanei a doua, adică a soborului, este nesăvârşită, fără mijlocire şi mai înainte de judecată, nelucrând de sineşi. Însuşi dumnezeieştii Apostoli arătat se tălmăcesc pe sineşi cu al 46-lea canon al lor, fiindcă nu zic că îndată acum cu lucrul se află caterisit oricare episcop sau preot care va primi botezul ereticilor, ci a se caterisi poruncind, adică a sta de faţă la judecată, şi de se va dovedi că a făcut acesta atunci să se dezbrace cu hotărârea voastră de preoţie, aceasta poruncim.”

CARTE – Dreapta credință în scrierile Sfinților Părinți

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.