Selectați pagina

Sf. Ştefan a fost prima victimă – după Hristos – a credinţei rătăcite şi împotrivitoare

Sf. Ştefan a fost prima victimă – după Hristos – a credinţei rătăcite şi împotrivitoare

… Nenorocirea cea şi mai mare este nu când omul n are încă nici un fel de credinţă… pentru că atunci, printr o puternică chemare sau printr o suferinţă trupească ori sufletească, sau printr un har aşteptat de la Dumnezeu, – el poate ajunge în faţa lui Hristos. Şi atunci va căpăta credinţa cea bună.

Ci nenorocirea cea cu adevărat mare şi veşnică este atunci când, prin păcatele cu voia şi cu ştiinţa lui, omul ajunge să aibă o credinţă falsă, o credinţă intolerantă, o credinţă ucigaşă, o credinţă satanică, o credinţă rea şi pierzătoare.

O credinţă blestemată luptă în contra lui Dumnezeu, în Numele lui Dumnezeu. O credinţă nelegiuită foloseşte cuvintele Sfintei Scripturi ca să desfiinţeze Scriptura. Şi caută, în Numele lui Hristos, să nimicească tocmai Lucrarea lui Hristos. Şi în numele iubirii Lui, să-i ucidă, să-i suprime, să-i chinuiască trupeşte sau duhovniceşte pe cei care mărtu¬risesc şi trăiesc cu adevărat această iubire.

Ce înspăimântătoare şi crudă fiară este credinţa cea falsă… şi ideea cea falsă despre Dumnezeu şi despre Biserică, şi fanatismul cel orb şi interesat al acelora care, în numele vieţii viitoare, urmăresc cu satanică lăcomie foloasele blestemate ale vieţii acesteia şi, cu o făţarnică evlavie exterioară, caută numaidecât dorinţele scârboase ale trupului acestuia.

Această falsă credinţă şi prefăcută evlavie are osânda orbiei şi călăuzirea cruzimii. Ea, din Casa lui Dumnezeu, Îl dă afară chiar pe Dumnezeu şi bagă acolo viţelul cel de aur sau „leul” şi „ursul” nimicitor. Şi îi dă afară chiar pe acei care vor să trăiască o credinţă vie şi o dragoste fierbinte pentru Hristos. Şi introduc un duh de rătăcire şi dezbinare care să trăiască în pace cu orice păcat şi cu orice necurăţie, împotriva Voii lui Dumnezeu şi a fraţilor, împotriva învăţăturii sănătoase şi a credinţei dintâi.

Credinţa rea scoate afară lumina mântuitoare şi aduce înăuntru întunericul ucigaş de suflete şi învrăjbitor de fraţi.

Sfântul Ştefan a fost prima victimă – după Hristos – a credinţei rătăcite şi împotrivitoare. Ştefan a fost prima victimă a acelei fiare care îşi schimbă mereu numai părul, dar năravul îi rămâne tot aşa de sălbatic cum fusese înainte, când îi ucisese pe profeţii şi pe oamenii trimişi de Dumnezeu, înaintea Fiului Său Iubit (Lc 20, 9 16).

Numai în ziua cea mare a Judecăţii, când vor fi scoase la iveală toate toate cele ascunse ale oamenilor, se va putea afla şi şti cu adevărat cât de nenumărate milioane de ucideri şi cât de uriaşă cantitate de suferinţă a făcut această blestemată fiară sălbatică – credinţele cele fără de credinţă, adevărurile cele fără adevăr şi dumnezeii celor fără Dumnezeu. Ce pedeapsă ar fi oare prea grea ca să n o merite aceştia pe veşnicie? Ce cuvânt ar fi prea fierbinte ca să nu le fie potrivit lor – şi alor lor?

Nu urâţi pe nimeni, mai ales în Numele lui Hristos, nici un suflet, nici o familie, nici o Biserică. Nu apăraţi adevărul cu armele cruzimii. Nu alungaţi în numele iubirii. Şi nu loviţi în numele credinţei, lăudându vă în nu¬mele smereniei, – ca să nu ajungeţi să ucideţi în Numele lui Dumnezeu. Uciderea aceasta este cea mai înspăimântătoare şi pedeapsa ei va fi cea mai cumplită.

Traian Dorz, din Mărturisirea strălucită – fragment

1 Comentariu

  1. Sluga netrebnica

    “Preacuvioase Părinte Stareţ,
    Subsemnatul, ieromonah Tihon Bivoleanu, respectuos vă aduc la cunoştinţă că am întrerupt pomenirea Mitropolitului Teofan la sfintele slujbe, ca urmare a participării Înaltpreasfinţiei sale la sinodul din Creta şi a aprobării documentelor cu caracter eretic adoptate acolo.”
    […]

    “Întreaga Sfântă Tradiţie ne vorbeşte despre importanţa pe care o are episcopul în viaţa Bisericii. Acest statut central al episcopului presupune însă o condiţie sine qua non: episcopul trebuie să înveţe ortodox. Cât timp propovăduieşte ortodox, orice separare de el prin nepomenire este schismă. În momentul în care însă el devine părtaş la erezie, separarea de el nu este schismă, ci apărare a Bisericii de schismă.

    Despre necesitatea separării prin nepomenire de episcopul părtaş la erezie ne vorbesc Sfinţii Părinţi:
    Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Dacă episcopul tău este eretic, fugi, fugi, fugi ca de la foc şi ca de la un şarpe”.
    Sfântul Ignatie Teoforul: „Dacă episcopul tău ar învăţa orice în afara orânduielii date, chiar de trăieşte în curăţie, sau de săvârşeşte semne, sau de prooroceşte, să îţi fie ţie ca un lup în blană de oaie, căci lucrează nimicirea sufletelor.
    Sfântul Marcu al Efesului: „Toţi Dascălii Bisericii, toate Soboarele şi toate Dumnezeieştile Scripturi ne îndeamnă să fugim de cei ce cugetă diferit şi să oprim comuniunea cu aceştia”.
    Sfântul Nicodim Aghioritul: ”Se cuvine să ne îngrădim pe noi înșine și să ne separăm de episcopii care în chip vădit, stăruie în greșeală, privitor la cele ce țin de Credință și de Adevăr, așadar se vădesc a fi eretici sau nedrepți”.
    Sfântul Maxim Mărturisitorul: “Chiar dacă tot Universul va fi în comuniune cu Patriarhul, eu nu voi fi în comuniune cu el. Precum ştiu că Sfântul Duh prin Apostolul Pavel spune că îngerii înşişi vor fi anatema dacă ar propovădui într-alt chip, aducând ceva nou în credinţă (Galateni 1,8)”12.

    Istoria Bisericii consemnează situaţii de sfinţi care s-au despărţit de episcopii lor: Sfântul Ioan Damaschin, Sfântul Teodor Studitul, părinţii din Sfântul Munte din vremea patriarhului Ioan Veccos, sfântul Marcu Eugenicul, sfântul Paisie Aghioritul şi alţii.

    Despărţirea de episcopul eretic nu face ca liturghia să nu mai fie validă, cum afirmă unii, deoarece, dacă ar fi astfel, atunci Sfinţii Părinţi nu ar mai fi statornicit canoanele 31 apostolic şi 15 I-II. Episcopul este cel prin care se transmite harul Duhului Sfânt, însă nu este el sursa acestui har, ci Hristos.

    Pentru toate aceste considerente, vă rog să binevoiţi a-mi accepta poziţia faţă de sinodul din Creta, admiţând că întreruperea pomeniri ierarhului nu este o revoltă contra Înaltpreasfinţitului nostru Mitropolit Teofan, ci o măsură de apărare contra ereziei din Creta, că prin această măsură atrag atenţia asupra infestării cu erezia ecumenistă şi îi ofer Înaltpreasfinţiei Sale timpul de care are nevoie pentru a lua măsurile ce se impun, în vedere eliminării consecinţelor adoptării documentelor eretice ale sinodului.
    Pentru această poziţie nu trebuie să fiu persecutat în niciun fel, ci trebuie să mi se ofere posibilitatea de a-mi săvârşi misiunea de ieromonah fără nicio constrângere administrativă sau de altă natură.

    Vă solicit să onoraţi amintirea şi moştenirea iubitului nostru Părinte Iustin şi să participaţi activ la lupta împotriva ecumenismului şi a sinodului eretic din Creta, întrerupând pomenirea ierarhului în întreaga mănăstire Petru Vodă şi sprijinind Schitul “Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Rădeni, care a fost clădit tot cu binecuvântarea Părintelui, în acest moment, lupta cea bună pentru apărarea credinţei ortodoxe.

    09.01.2017 Cu respect,
    Ieromonah Tihon Bivoleanu,
    monah Averchie Capră,
    monah Pamfil Bonaci”

    Răspuns

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe: