Selectați pagina

Sf. Paisie Aghioritul – Despre încercări și necazuri

Sf. Paisie Aghioritul – Despre încercări și necazuri

Crucea încercărilor

– Părinte, cruciuliţa pe care mi-aţi dat-o o port mereu şi mă ajută în încercările mele.

– Iată, aşa sunt şi crucile pe care le suferim noi, ca acele cruciuliţe pe care le atârnăm la gât şi ne ocrotesc în viaţa noastră. Crezi că noi ducem vreo cruce mare? Numai Crucea lui Hristos a fost foarte grea, pentru că El din dragoste faţă de noi, oamenii, nu a vrut să folosească pentru Sine puterea Sa dumnezeiască. Şi în continuare ridică greutatea crucilor întregii lumi şi ne uşurează de durerile încercărilor cu dumnezeiescul Său ajutor şi cu dulcea Sa mângâiere.

Bunul Dumnezeu rânduieşte pentru fiecare om o cruce potrivită cu puterea lui de a rezista, nu pentru a se chinui, ci pentru a urca de pe cruce în cer, pentru că, în esenţă, crucea este scară către cer. Dacă am înţelege ce comoară ne învistierim din suferirea încercărilor, nu am mai murmura, ci am slavoslovi pe Dumnezeu ridicându-ne cruciuliţa pe care ne-a hărăzi­t-o, astfel încât şi în această viată ne vom bucura, dar şi în cealaltă vom lua o “pensie” bună. Dumnezeu ne-a asigurat acolo în cer multe bogăţii. Insă atunci când cerem să ne uşureze de o încercare, el dă aceste bogăţii altora şi astfel o pierdem, în timp ce, de vom face răbdare, ne va da şi dobândă.

Fericit este cel care se chinuieşte aici, pentru că, cu cât este pedepsit mai mult în această viată, cu atât mai mult se pregăteşte pentru cealaltă, deoarece i se şterg din păcate. Crucile încercărilor sunt mai presus de “talanţi”, de harismele pe care ni le dă Dumnezeu. Fericit este cel care are cinci cruci, iar nu una. O sufe­rinţă sau o moarte mucenicească aduc cu adevărat răsplată cerească. De aceea la fiecare încercare să spunem: “îţi mulţumesc, Dumnezeul meu, pentru că tocmai aceasta îmi trebuia pentru mântuirea mea”.

Încercările îi ajută pe oameni să-şi revină duhovniceşte

– Părinte, mereu sunt înştiinţată de suferinţa celor din familia mea. Se vor termina vreodată necazurile lor?

– Fă răbdare, sora mea, şi nu-ti pierde nădejdea în Dumnezeu. Din toate încercările prin care am auzit că trece familia voastră, am înţeles că Dumnezeu vă iubeşte şi îngăduie toate necazurile acestea pentru o deplină curăţire duhovnicească a familiei. Dacă privim cu ochi lumeşti încercările familiei tale, apăreţi ca nişte oameni nefericiţi. Insă de le vom privi duhov­niceşte, sunteţi fericiţi, iar în cealaltă viată vă vor invidia toţi cei care s-au considerat fericiţi în viaţa aceasta. In felul acesta se nevoiesc şi părinţii tăi, deoarece nu cunosc sau nu înţeleg să se nevoiască duhovniceşte cu mărime de suflet. Cu toate acestea, în încercările familiei tale, precum şi ale altor familii se ascunde o taină, deşi se face atât de multă rugăciune. “Cine a cunoscut judecăţile iui Dumnezeu?“[2]. Dum­nezeu să-şi întindă dreapta Sa şi să pună capăt încercărilor.

– Părinte, nu se poate ca oamenii să-şi revină în alt fel şi nu prin încercări?

– Mai înainte ca Dumnezeu să îngăduie o încercare, a căutat să-i îndrepte cu blândeţe, dar aceia nu au înţeles şi de aceea El a îngăduit ispitirea. Vedeţi, când un copil este sucit, la început tatăl său îl ia cu binişorul, îi face toate mofturile, dar văzând că nu se schimbă, atunci se poartă cu asprime faţă de el, ca să se îndrepte. Tot astfel şi Dumnezeu, adeseori, atunci când cineva nu înţelege de bună voie, îi dă o încercare ca să-şi revină. Dacă nu ar fi existat puţină durere, boli etc., oamenii ar fi devenit fiare, nu s-ar fi apropiat deloc de Dumnezeu.

Viaţa aceasta este mincinoasă şi scurtă; şi puţini sunt anii ei. Şi bine că sunt puţini, căci repede vor trece amărăciunile, care ca nişte medicamente amare ne vindecă sufletele noastre. Vezi, medicii le dau sărmanilor bolnavi care suferă medicamente amare deoarece se vor însănătoşi cu amarul, nu cu dulcele. Vreau să spun că, precum sănătatea se dobândeşte prin amar, tot astfel şi mântuirea sufletului tot din amar iese.

Suferind durerea ne cercetează Hristos

Omul care nu trece prin încercări, care nu vrea să-l doară nimic şi să sufere ceva, care nu vrea să fie mâhnit sau să i se facă vreo observaţie, ci vrea să trăiască bine, este în afara realităţii duhovniceşti. “Trecut-am prin foc şi prin apă şi ne-ai scos pe noi la odihnă“ [3], spune psalmistul.

Vezi că şi Maica Domnului şi Sfinţii au suferit, de aceea trebuie ca şi noi să suferim, mai ales că mergem pe acelaşi drum pe care au mers şi ei. Cu deosebirea că noi, atunci când suferim puţin în această viată, ne plătim datoriile şi ne mântuim. Dar şi Hristos a petre­cut cu durere pe pământ. A coborât din cer, S-a întru­pat, a pătimit şi a fost răstignit. Iar creştinul îşi dă seama că l-a cercetat Hristos, atunci când suferă durere.

Atunci când îl cercetează durerea pe om înseamnă că îl vizitează Hristos. In timp ce, atunci când omul nu trece prin nici o încercare, este ca şi cum l-ar părăsi Dumnezeu, nici nu plăteşte datoriile, nici nu depune. Vorbesc desigur despre cel care nu vrea reaua pătimire pentru dragostea Iui Hristos, care îşi spune în sinea sa: “Sunt sănătos, am poftă de mâncare, mănânc bine, o duc foarte bine, sunt liniştit, etc…” şi nu spune nici măcar un “Slavă Ţie, Dumnezeule“. Cel puţin dacă ar recunoaşte că toate aceste binecuvântări sunt ale lui Dumnezeu, oarecum s-ar aranja situaţia. Să spună: “Nu meritam toate acestea, dar fiindcă sunt neputincios, de aceea Dumnezeu mi le-a rânduit pe toate”. În viaţa Sfântului Ambrozie[4] se spune că odată Sfântul a fost găzduit de un oarecare bogat. Iar Sfântul văzând bogăţiile nemăsurate ale aceluia l-a întrebat dacă a fost încercat vreodată de vreo mâhnire. “Nu, niciodată“, i-a răspuns acela. “Ci bogăţiile mele mereu se înmulţesc, ogoarele îmi rodesc. Nu am simţit niciodată durere şi nici vreo boală nu m-a cercetat“. Atunci Sfân­tul a lăcrimat şi a spus însoţitorilor săi: “Pregătiţi trăsurile ca să plecăm repede de aici, pentru că pe acesta nu l-a cercetat Dumnezeu“. Şi de îndată ce a ieşit în drum, casa bogatului s-a scufundat. Traiul bun al aceluia dovedea că Dumnezeu l-a părăsit

Sursa: Cuviosul Paisie Aghioritul, Cu durere și dragoste pentru omul contemporan, Editura Evanghelismos.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe: