Selectați pagina

Sf. Nicodim Aghioritul: Cucernicia. Raceala si uscaciunea ei.

Sf. Nicodim Aghioritul: Cucernicia. Raceala si uscaciunea ei.

Cucernicia simtita, adica a te simti, frate, din launtru ca esti silitor la cele dumnezeesti, iubitor, cucernic, este uneori din fire, alte ori de la diavol, iar alte ori de la dar. Sunt unii cucernici si repede umiliti din fire, ca femeile si cei ce au mostenit caracter moale din fire. Altii sunt cucernici din desertaciune, placerea oamenilor, fatarnicie, betie ori alte patimi de acestea. Din roadele ei poti pricepe de unde vine. Cand nu iti aduce o imbunatatire a vietii vine de la diavol ori din fire. Dar cand cucernicia este insotita de mai multa pofta, dulceata si din oarecare hotarare de sine, vine de la duh. Iar cand vei simti ca mintea ti se indulceste din gustari si intelegeri duhovnicesti, nu zabovi a te intreba de unde vin, caci iti lasi mintea sa iasa din smerita cunoatere de sine.

Ci sileste-te mai mult, uraste-te mai mult, sargueste-te a-ti pastra libera inima de orice atasament, fie chiar duhovnicesc, si doreste numai pe Dumnezeu si cele placute Lui.

Raceala si uscarea cucerniciei si a umilintei se nasc din cele trei cauze : a ) de la diavol pentru a impiedica mintea si a o intoarce de la lucrurile duhovnicesti la desertaciunile si dulcetile lumii; b ) de la noi pentru pacatele noastre si lipirea de cele pamantesti si din trandavia noastra; c ) de la dar pentru pricinile de mai sus, adica : a ne da aceasta instiintare de a fi mai silitori si a parasi toata indeletnicirea ce nu vine de la Dumnezeu; a ne da seama ca tot ce avem vine numai dela El, a cinsti mai mult darurile Lui, a fi mai smeriti a le pazi cu grija; a ne uni mai strans cu dumnezeeasca Lui slava prin totala lepadare de noi, pana si de duhovnicestile desfatari, ca nu lipindu-ne cu dragostea de ele sa despartim in doua inima noastra cea dorita intreaga de Dumnezeu pentru Sine ; – a ne vedea ca luptam cu toate puterile noastre si cu unealta darului Sau.
Deci, daca te simti rece si uscat si nu ai cuvenita cucernicie fata de cele dumnezeesti, intra in sineti, vezi pentru care gresala s-a dus de la tine aceasta cucernicie. Lupta contra acelei cauze, nu sa iei inapoi simtirea darului ci sa te scapi de ceea ce nu place lui Dumnezeu.
Daca nu gaseti cauza, cucernicia ta simtita sa fie adevarata evlavie, adica supunere ravnitoare voii lui Dumnezeu. De aceea nu parasi pentru vreun motiv nevointele tale, ci urmeaza-le cu toata puterea, desi par sterpe si zadarnice. Bea de buna voe paharul amaraciunii dat de vointa lui Dumnezeu, prin raceala cucerniciei si lipsa duhovnicestii dulceti.
Nu cautam a urma lui Hristos numai in numele Taborului ci si pe dealul Golgotei. Nu dori sa simti in tine dumnezeeasca lumina, duhovnicesti bucurii si indulciri ci si intunecari, necazuri, stramtorari, amaraciuni din ispitele diavolilor dinauntru si din afara.
Chiar daca uneori s-ar intampla ca aceste intunecari ale mintii sa fie atat de mari, incat sa nu stii ce sa faci si unde sa te intorci, stai neclintit langa cruce, departe de orice dulceata pamanteasca ce ti-ar putea-o aduce lumea, ori creaturile. Citeste cuvantul 57 al Sfantului Isaac. Acolo vei vedea schlmbarea ce o ia sufletul, intunecarea peste intunecare, desnadejdea si frica, indoirea din necredinta si hulele; cum, de ce si cine le patimesc si cum se tamadulesc.
Ascunde si aceasta patima, fata de oricine si arat-o numai duhovnicului, nu pentru a te usura de chinuri, ci pentru a-i arata felul cum sa o suferi, dupa placerea lui Dumnezeu. In acelas cuvant zice dumnezeiescul Isaac, ca patimitorul are nevoie de om luminat, cu experienta si iscusit in acestea, ca de la el sa se lumineze si sa se intareasca. Apoi, rugaciunile, dumnezeistile impartasiri si alte nevointi si lupte ale tale, nu le folosi pentru castigarea dumnezeiestilor indulciri, pentru a te pogori de pe cruce si din taierea voii, ci pentru a lua putere, a inalta crucea la mai mare slava a Celui rastignit, a te multumi cu ceea ce si cum voieste El. Iar daca vreodata, din cauza turburarii mintii tale, nu poti sa cugeti si sa te rogi dupa obiceiul tau, mediteaza in felul cel mai bun cu putinta. Ceea ce nu poti face cu mintea, sileste-te a face cu vointa si cuvantele, vorbind cu tine si cu Dumnezeu.
Atunci vei vedea minunate realizari si inima ta va lua rasuflare si putere. In vremea intunecarii mintii tale poti spune : De ce esti mahnit sufletui meu ? De ce ma turburi ? Nadajduieste in Dumnezeu, caci ma voiu marturisi Lui, mantuirea fetii mele si Dumnezeul meu ( Ps. 42, 5 );Adu-ti aminte de sfanta invatatura inspirata de Dumnezeu Sarei lui Tobie in vremea necazurilor, foloseste-o, zicand : ” Cel ce-Ti slujeste se va intari, caci vieata, daca va fi spre cercare se va incununa, iar de va fi in necazuri se va slobozi. Chiar fiind in stricaciune, nimeni nu poate veni decat mila Ta, caci nu Te bucuri de nimicirea noastra. Dupa furtuna aduci liniste, dupa plans si suspin reversi bucurie. Fie numele Tau, Dumnezeul lui Israil binecuvantat in vecii vecilor “. Aminteste-ti si de Hristos in Gradina si pe Cruce. Iar durerea cea mai mare era ca, in chip vazut, dumnezeescul Parinte Il parasise. De aceea amintindu-ti acest fapt sa zici din toata inima : ” Doamne, sa se faca voia Ta, nu dupa cum voesc eu ci dupa cum Tu voesti “. Atunci, rabdarea si rugaciunea ta vor inalta vapai de jertfa inimii tale pana inaintea lui Dumnezeu, tu vei ramane intr-adevar evlavios, caci, cum am spus, adevarata cucernicie este o silinta vie de vointa, o dragoste tare a urma lui Hristos cu crucea pe umeri toata calea, pe care ne chiama, o voire de Dumnezeu pentru Dumnezeu. Daca oamenii si-ar fi masurat progresul lor cu aceasta evlavie adevarata, nu cu cea simtitoare, nu s-ar fi amagit, nici printr-insii, nici prin diavol, nici s-ar fi amarat fara folos. Ar fi multumit lui Dumnezeu pentru o astfel de binefacere primita si, cu mai multa caldura, ar fi cautat a sluji dumnezeiestii Lui mariri care carmuieste tot si revarsa astfel de daruri spre slava Lui si spre folosul nostru. Unii se amagesc, caci fug cu frica si intelepciune de cauzele pacatelor, dar cand se supara, doborati de ganduri infricosate si grozave, turburati de visuri urate si grozave, scad cu duhul, se socot parasiti si departati de Dumnezeu. Raman astfel foarte vestejiti si ajung pana la pericolul desnadejdii.
Atunci  parasesc virtutea, se intorc in Egiptul pasiunilor si nu inteleg darul facut lor de Dumnezeu, lasandu-i a se mahni de aceste duhuri ale ispitei, pentru a-i smeri, a-i apropia de Dansul ca pe niste neputinciosi, cari au nevoie de ajutor. De aceea, in loc a multumi lui Dumnezeu pentru nemarginita bunatate, plang si jelesc. Deci, in astfel de imprejurari asa sa procedezi. Adancete-te in cercetarea pornirii tale rasvratite, caci Dumnezeu, spre binele tau voieste sa recunosti ca esti gata a cadea la orice lucru mai greu si ca, fara ajutorul lui Dumnezeu, te-ai fi prabusit in complecta stricaciune. De la aceasta treci la nadejdea in Dumuezeu, gata a-ti ajuta.
Iti arata pericolul, voieste a te trage inapoi, te indeamna a te ruga si a nadajdui intr-Insul, lucru pentru care esti dator a-I aduce smerite multumiri. Fii incredintat, ca astfel de ispite, hulitoare, rele ori ganduri urate ce te ispitesc sunt gonite cu o indelnga rabdare, cu o indemanateca intoarcere si desavarsita defaimare, iar nu cu o silitoare rezistenta si cu un hotarat razboi.

 
 Cercetarea constiintei.
Trei lucruri sunt necesare in cercetarea constiintei : greselile din fiecare zi, cauza lor, inima si silinta ce ai a lupta cu ele si a castiga virtutile corespunzatoare. Pentru greseli, fa ce ti-am spus in cap. XXVI : ” Cand ne vom rani ” ; in ce priveste cauza lor, ataca-o, surpa-o si tranteste-o la pamant. Cat priveste silinta in aceasta biruinta, fortifica-ti vointa cu neincrederea. in tine. Nu te bizui in tine.
Ci nadajduieste si cuteaza numai in Domnul. Sileste-te, frate, a pazi totdeauna la orice fapta, gand si cuvant, constiinta neprihanita. Caci cine cearca adanc dreapta si sfanta constiinta nu poate gresi niciodata, ori chiar de greseste se indreapta. Aceasta-i legea naturala data de Dumnezeu in inimile oamenilor sa-i indrumeze la cele bune totdeauna ca o faclie. Astfel a zis si Sfantul Nil : ” Folosete constiinta ta o faclie pentru lucrurile tale “, iar sfantul Pavel : ” Legea lui Dumnezeu este scrisa in inimi ” ( Rom. 2, 15 ). Constiinta trebuie sa o pazesti neprihanita : catre Dumnezeu, catre tine, catre aproapele si catre celelalte lucruri. 1. Catre Dumnezeu sa-ti cercetezi constiinta daca ai pazit toate cele ce esti dator a le pazi catre El : toate, toate poruncile Lui pana la cele mai mici si daca L-ai iubit pe El ( + ) si I-ai slujit cu tot sufletul si esti gata a muri pentru Dansul, dupa datoria ce o ai.
Daca nu ai pazit acestea, sileste-te a le pazi pe viitor. Marele Vasile, cu intelepciune, la inceputul regulelor lui, arata amanuntit ca toti crestinii, mici si mari, sunt datori a pazi toate poruncile date de Domnul in Evanghelie, fara a lasa vreuna din ele. a) Domnul, trimitand pe ucenici le-a spus ” Mergand, invatati toate neamurile, invatandu-i sa pazeasca toate cate am poruncit voua” (Mt. 28, 19); adica, nu unele sa le pazeasea iar altele sa le lase, ci toate, toate fara vreo omitere. b) Daca n-ar fi fost toate poruncile necesare mantuirii noastre, nu s-ar fi scris in dumnezeiasca Scriptura nici n-ar fi poruncit Domnul sa le pazim pe toate. c) Daca Domnul ne poruncete, a fi desavarsiti : ” Fiti deci desavarsiti “; si Sfantul Pavel ca omul lui Dumnezeu sa fie desavarsit si perfect : Deplin sa fie omul lui Dumnezeu ” (Mt. 5, 48)-este -evident ca aceasta desavarsire si perfectiune ne-o da pazirea tuturor poruncilor lui Hristos ( 2 Tim. 3, 17 ). d) Toate poruncile Domnului sunt atat de legate una de alta, ca un lant, incat, cel ce va deslega si calca una singura din ele, desleaga si calca indata pe toate celelalte si nu-l rasplatit atat pentru toate poruncile cat pentru una pazita.
De aceea Iacov, fratele Domnului zice : ” Cine va pazi toata legea, dar va gresi intr-o parte, e vinovat de toata legea ” (2, 10); si tot Sfantul Vasile zice : ” Ce folos imi vor aduce celelalte porunci indeplinite, daca voiu zice fratelui meu nebune; numai pentru aceasta ma fac vinovat focului Gheenii “.

din Sfantul Nicodim Aghioritul ,,RAZBOIUL NEVAZUT,, Editura Egumenita

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe:

Статьи на русском языке

Статьи на русском языке