Selectați pagina

Sf. Isaac Sirul: Începutul mîndriei se ivește în om când începe să se socotescă pe sine înțelept în ochii săi

Sf. Isaac Sirul: Începutul mîndriei se ivește în om când începe să se socotescă pe sine înțelept în ochii săi

Ispitele venite prin părăsirea lui Dumnezeu împotriva celor nerușinați, ce se înalță în cugetele lor în fața bunătății lui Dumnezeu și nedreptățesc această bunătate prin mândria lor,[1] sunt acestea: ispitele arătate ale dracilor, care sunt și ele mai presus de hotarul puterii sufletului,[2] lipsirea de puterile înțelepciunii aflătoare în ei, simțirea năprasnică a nălucirii curviei, îngăduită împotriva lor spre smerirea trufiei lor, mânierea grabnică, voința de a impune voia lor, de a se certa prin cuvinte, de a certa, disprețuirea inimii, desăvârșita amăgire a minții, hule împotriva numelui lui Dumnezeu, gânduri nebunești pricinuitoare de râs, mai bine zis de plâns, faptul de a se face de râsul oamenilor și de a-și pierde cinstea lor, de a se face de rușine și de ocară prin lucrarea dracilor în multe feluri, în chip ascuns și arătat, pofta de a se amesteca și petrece cu lumea, de a grăi și vorbi aiurea totdeauna, în chip nebunesc, și de a născoci pururea vreo noutate printr-o prorocire mincinoasă, de a făgădui multe peste puterea proprie. Și acestea sunt cele sufletești.

Iar în cele trupești i se ivesc unuia ca acesta întâmplări dureroase, ce stăruie pururea în împletire cu el și sunt anevoie de destrămat, întâlniri cu oameni răi și necredincioși; ba i se întâmplă să cadă pe mâinile unor oameni ce-l necăjesc, să i se clatine inima mereu și dintr-o dată, fără pricină, din frica lui Dumnezeu. Aceștia pătimesc de multe ori căderi mari de pe stânci și de pe locuri înalte; și alte asemenea acestora, ce li se întâmplă spre zdrobirea trupului. Și, în sfârșit, lipsa celor ce-i pot sprijini inima din puterea lui Dumnezeu și a nădejdii credinței lor; și, pe scurt, câte neputințe mai presus de putere sunt aduse asupra lor împreună cu cele din ei. Toate acestea câte le-am înșirat și le-am numărat fac parte din felurile ispitelor mândriei.

Iar începutul acestora se ivește în om când începe să se socotescă pe sine înțelept în ochii săi. Și acesta se mișcă în toate relele după măsura primirii unor astfel de gânduri ale mândriei.

Drept aceea, cunoaște din felurile ispitelor căile ușurătății cugetării tale. Iar de vezi vreunele dintre aceste încercări amestecate în încercările spuse înainte de ele, cunoaște că, în măsura în care ai din acestea, în aceeași măsură s-a cuibărit în tine mândria.

Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, Filocalia, vol. X, Edit. Humanitas, 2008, pp. 219-220.

[1] „Nedreptățesc bunătatea lui Dumnezeu prin mândrie, pentru că folosesc darurile date lor de această bunătate, ca să le facă neplăcute oamenilor, ca aceștia să se plângă pentru că Dumnezeu le-a făcut acelora parte de unele daruri, ca să se folosească împotriva semenilor lor” (notă pr D. Stăniloae)

[2] „Sunt ispite de la draci, ce întrec puterea sufletului de a rezista, precum sunt darurile lui Dumnezeu care sunt mai presus de puterea naturală a omului. Dar cele din urmă măresc puterea omului, pe când cele dintâi o anulează și pe cea pe care el o are.” (notă pr D. Stăniloae)

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe:

Статьи на русском языке

Статьи на русском языке