Selectați pagina

Sf. Isaac Sirul – Despre felurile diferitelor încercări şi cîtă dulceaţă au în ele încercările ce ne vin şi le răbdăm pentru adevăr

Sf. Isaac Sirul – Despre felurile diferitelor încercări şi cîtă dulceaţă au în ele încercările ce ne vin şi le răbdăm pentru adevăr

CUVÎNTUL XLVI

Despre felurile diferitelor încercări şi cîtă dulceaţă au în ele încercările ce ne vin şi le răbdăm pentru adevăr. Şi despre treptele şi felurile de vieţuire, prin care trece omul cel înţelept

”Să nu cauţi să primeşti sfat de la cineva care nu se află în vieţuirea ta, chiar dacă ar fi foarte înţelept. În-credinţează mai degrabă gîndul tău unui om neînvăţat, dar care a făcut cercarea lucrurilor, decît unui filozof învăţat, care vorbeşte din citiri, fără cercarea lucruri-lor. Dar ce este cercarea (experienţa) ? Cercarea stă nu în a primi cineva privirea unor lucruri, fără să fi luat cunoştinţa lor în sine însuşi, ci în a simţi în chip limpede prin cercare folosul şi paguba lor, pentru fap-tul că a petrecut în ele timp îndelungat . De multe ori un lucru pare păgubitor, dar în lăuntrul lui are o lu-crare plină de folos. În acelaşi fel socoteşte şi despre lucrul dimpotrivă. Adică, de multe ori un lucru pare să fie de folos, dar înăuntru e plin de vătămare. De aceea, mulţi dintre oameni află pagubă în lucrurile ce par să aducă un cîştig. Dar nici de la aceştia nu primim măr-turia adevărată a cunoştinţei . Foloseşte-te deci de sfătuitorul acela care ştie să probeze cu răbdare lucru-rile care cer o dreaptă socoteală (un discernămînt). De aceea nu oricine e vrednic de crezămînt cînd dă un sfat, ci numai acela care mai întîi şi-a chivernisit bine liber-tatea lui şi nu se teme de învinovăţiri şi de clevetiri.

Cînd afli deci pace neschimbată în calea ta, teme-te, pentru că eşti departe de cărarea pe care păşesc picioarele obosite ale sfinţilor. Căci cu cît păşeşti mai si-gur pe calea ce duce spre cetatea Împărăţiei şi te apro-pii de cetatea lui Dumnezeu, cu atîta să ai mai mult ca semn tăria încercărilor ce te întîmpină. Şi cu cît te apropii şi înaintezi, cu atît se înmulţesc încercările împo-triva ta. Cînd simţi deci în sufletul tău încercări mai felurite şi mai tari, să ştii că în acele timpuri sufletul tău a primit cu adevărat în ascuns o altă treaptă mai înaltă şi i s-a adăugat la starea în care se află un har nou. Căci după măsura harului aduce Dumnezeu peste suflet necazurile altor încercări. Nu înţelege prin ele încercările lumeşti, care se întîmplă unora pentru că au pus frîu răutăţii în lucrurile văzute, nici tulburări tru-peşti, ci încercări ce se potrivesc călugărilor care se li-niştesc, pe care le vom deosebi mai pe urmă.

Iar dacă sufletul suferă de vreo slăbiciune şi nu poa-te răbda încercările cele mari şi se roagă să nu intre în ele, iar Dumnezeu îl ascultă, să ştii că în măsura în care te întăreşte faţă de încercările cele mari, în ace-eaşi măsură te învredniceşte şi de darurile cele mari. Căci nu dă Dumnezeu un dar mare, fără o mare în-cercare. Pentru că după încercări a rînduit Dumnezeu şi darurile, potrivit cu înţelepciunea Lui, pe care nu o pricep cei zidiţi de El. Drept aceea, din necazurile grele ce ţi se întîmplă prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, să cunoşti cîtă cinste a primit sufletul tău din partea măririi Lui. Căci pe măsura întristării, e şi mîngîierea.

Întrebare : Care e deci mai inainte : incercarea si apoi darul, sau întîi darul şi după el încercarea ?

Răspuns: Nu vine încercarea, dacă n-a primit su-fletul mai întîi în ascuns o mărire peste măsura lui. Ε duhul harului, pe care l-a primit mai întîi. Despre aceasta dă mărturie încercarea Domnului şi la fel în-cercările apostolilor. Căci n-au fost lăsaţi să intre în încercări pînă ce n-au primit mîngîierea. Pentru că ce-lor ce se împărtăşesc de bunătăţi li se cuvine să rabde încercările pentru ele. Căci după bine vine şi necazul pentru el. Aşa i-a plăcut lui Dumnezeu să facă în toate.

Dar dacă aşa se întîmplă, adică dacă harul vine îna-intea încercării, totuşi simţirea încercărilor vine înaintea simţirii harului, pentru probarea libertăţii. Căci ni-ciodată nu se arată în vreunul harul înainte de a gusta încercările. Deci harul vine în minte înainte, dar în sim-ţire, mai pe urmă2 6 0 . Drept aceea se cuvine ca în vre-mea acestor încercări să avem două simţiri protivnice ce nu sînt întru nimic asemenea : acestea sînt bucuria şi frica. Bucuria că te afli umblînd pe calea călcată de sfinţi, mai bine zis de Cel ce a dat viaţă tuturor. Şi lu-crul acesta e vădit din cunoştinţa (diagnoza) ce ţi-o dau încercările. Iar frica trebuie s-o avem, ca nu cumva din pricina mîndriei să fim ispitiţi de acestea . Dar cei smeriţi cu inima sînt înţelepţiţi de har, ca să le poată deosebi pe acestea şi să cunoască care este ispita ce se iveşte ca un rod al mîndriei şi care, cea care se iveşte ca o lovitură de pe urma iubirii  . Căci încercările din abatere şi din sporirea vieţuirii în bine se deosebesc de ispitele ce vin din părăsirea cea spre povăţuire, pentru trufia inimii.

Încercările   prietenilor   lui   Dumnezeu, care sînt cei smeriţi la cuget

Încercările ce sînt aduse   de     toiagul    duhovnicesc spre înaintarea şi creşterea sufletului, prin care se deprinde şi se probează sufletul ce se nevoieşte, sînt acestea : pregetarea, îngreunarea trupului, moleşeala mădu-larelor, trîndăvia, zăpăceala cugetării, închipuirea slă-biciunii trupului, încetarea nădejdii pentru o vreme, întunecarea gîndurilor, lipsa unui ajutor omenesc, lipsa celor trebuincioase trupului şi cele asemenea acestora. Din aceste ispite omul dobîndeşte un suflet în-singurat şi părăsit şi o inimă omorîtă şi smerită. Şi prin acestea este pus la încercare dacă vine la dorirea Ziditorului. De aceea, Purtătorul de grijă le rînduieşte pe acestea spre puterea şi trebuinţa celor ce le primesc pe ele. În ele sînt amestecate mîngîierea şi strîmtorările, lumina şi întunericul, războaiele şi ajutoarele şi, scurt vorbind, îngustarea şi lărgimea. Ele (de se folosesc spre bine) sînt semnul sporirii omului prin ajutorul lui Dumnezeu.

Ispitele duşmanilor lui Dumnezeu, care sînt cei mîndri

Iar ispitele venite prin părăsirea lui Dumnezeu, îm-potriva celor neruşinaţi ce se înalţă în cugetele lor în faţa bunătăţii lui Dumnezeu şi nedreptăţesc această bunătate prin mîndria lor, sînt acestea : ispitele arătate ale dracilor, care sînt şi ele mai presus de hotarul puterii sufletului , lipsirea de puterile înţelepciunii aflătoare în ei, simţirea năpraznică a nălucirii curviei, îngăduită împotriva lor spre smerirea trufiei lor, mîni-erea grabnică, voinţa de a impune voia lor, de a se cer-ta prin cuvinte, de a certa, dispreţuirea inimii, desăvîr-şita amăgire a minţii, hule împotriva numelui lui Dum-nezeu, gînduri nebuneşti pricinuitoare de rîs, mai bine zis de plîns, faptul de a se face de rîsul oamenilor şi de a-şi pierde cinstea lor, de a se face de ruşine şi de oca-ră prin lucrarea dracilor în multe feluri, în chip ascuns şi arătat, pofta de a se amesteca şi petrece cu lumea, de a grăi şi vorbi aiurea totdeauna, în chip nebunesc, şi de a născoci pururea vreo noutate printr-o prooro-cire mincinoasă, de a făgădui multe peste puterea pro-prie. Şi acestea sînt cele sufleteşti.

Iar în cele trupeşti i se ivesc unuia ca acesta întîm-plări dureroase ce stăruie pururea în împletire cu el şi sînt anevoie de destrămat, întîlniri cu oameni răi şi necredincioşi; ba i se întîmplă să cadă pe mîinile unor oameni ce-l necăjesc, să i se clatine inima mereu şi dintr-odată, fără pricină, din frica lui Dumnezeu. Aceştia pătimesc de multe ori căderi mari de pe stînci şi de pe locuri înalte; şi alte asemenea acestora, ce li se întîmplă spre zdrobirea trupului. Şi, în sfîr-şit, lipsa celor ce-i pot sprijini inima din puterea lui Dumnezeu şi a nădejdii credinţei lor; şi, pe scurt, cîte neputinţe mai presus de putere sînt aduse asupra lor, împreună cu cele din ei. Toate acestea cîte le-am înşi-rat şi le- am numărat fac parte din felurile ispitelor mîndriei. Iar începutul acestora se iveşte în om cînd începe să se socotească pe sine înţelept în ochii săi. Şi acesta se mişcă în toate aceste rele după măsura primirii unor astfel de gînduri ale mîndriei. Drept aceea, cunoaşte din felurile ispitelor căile uşurătăţii cugetării tale. Iar de vezi vreunele din aces-te încercări amestecate în încercările spuse înainte de ele, cunoaşte că în măsura în care ai din acestea, în aceeaşi măsură s-a cuibărit în tine mîndria.

Despre răbdare

Ascultă iarăşi şi un alt fel. Toate greutăţile şi neca-zurile ce nu sînt răbdate au în ele un chin îndoit 266. Căci răbdarea omului micşorează apăsarea lor. Lipsa de curaj e maica chinului. Iar răbdarea e maica mîngîie-rii şi o putere care obişnuieşte să se nască din lărgimea inimii. Dar această putere e greu să o afle omul în ne-cazurile lui fără darul dumnezeiesc, care se iveşte din urmărirea rugăciunii şi din vărsarea lacrimilor.

Despre lipsa de curaj

Cînd Dumnezeu voieşte să necăjească pe om şi mai mult, îl lasă să intre pe mîinile lipsei de curaj. Şi aceas-ta naşte în el puterea tare a trîndăviei, prin care gustă o sugrumare a sufletului care e una cu gustarea ghee-nei. Iar din aceasta vine duhul ieşirii din minţi, din care răsar zeci de mii de ispite: zăpăceala, iuţimea, hula, defăimarea, gîndurile sucite, mutarea dintr-un loc în altul şi cele asemenea acestora. Iar de întrebi care este pricina lor, îţi voi spune că negrija. Leacul tuturor acestora este unul. Şi în mîna acestuia află cineva îndată mîngîierea în sufletul său. Şi care este acesta ? Smerita cugetare a inimii. Fără aceasta nu poate surpa cineva zidul acestor rele, ci le face mai degrabă să-l copleşească .Să nu te mînii pe mine că-ţi spun adevărul. Ţi-l spun, pentru că nu l-ai căutat în sufletul tău . Dar de voieşti, intră în ţara lui şi vei vedea cum îţi dă ţie dezlegare de răutatea ta. Căci pe măsura smeritei tale cugetări, ţi se dă ţie şi răbdarea în necazurile tale . Şi după răbdarea ta se uşurează şi greutatea necazurilor tale şi vei dobîndi mîngîiere. Iar după mîngîierea ta, se măreşte dragostea către Dumnezeu. Şi după dragostea ta, se măreşte bucuria ta în Duhul cel Sfînt. Totuşi pe cei ce sînt fii cu adevărat, Preamilostivul nu binevoieşte să-i scoată din încercările lor, nici nu -i izbăveşte de aceste încercări, ci -i îmbracă cu răbdare în ele. Şi toate aceste bunătăţi le primesc în mîna răbdării lor, spre desă-vîrşirea sufletelor lor. Hristos, Dumnezeul nostru, să ne învrednicească prin harul Lui să răbdăm relele pentru dragostea Lui, întru mulţumirea inimii. Amin.”

SURSA:  Filocalia…, volumul X, Sfantul Isaac Sirul, Cuvinte despre sfintele nevointe, Traducere  de Pr . Prof. Dr. Dumitru Staniloae, Editura Institutului Biblic si de Misiune al B.O.R., Bucuresti, 1981), www.stranaortodoxa.wordpress.com

 

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *