Selectați pagina

Sf. Ioan Scărarul: “Rugăciunea este, pentru cel ce se roagă, o judecată, judecătorie şi scaunul judecătorului înainte de judecata cea dreaptă”

Sf. Ioan Scărarul: “Rugăciunea este, pentru cel ce se roagă, o judecată, judecătorie şi scaunul judecătorului înainte de judecata cea dreaptă”

„Aducerea aminte de Iisus să se unească cu respiraţia ta“ (27 Q 61).

„Credinţa întraripează rugăciunea şi fără credinţă rugăciunea nu se poate sui la cer“ (28 Q 26).

„Rugăciunea, după calitatea sa, este petrecerea şi unirea omului cu Dumnezeu; iar după lucrare, ea este întărirea lumii, împăcarea cu Dumnezeu, maica şi totodată şi fiica lacrimilor, podul, pentru a trece ispitele, zidul care ne apără de necazuri, sfărâmarea războaielor, lucrarea îngerilor, hrana tuturor celor fără de trup, veselia cea viitoare, lucrarea cea fără de sfârşit, izvorul virtuţilor, pricinuitoarea darurilor, sporire nevăzută, hrana sufletului, luminarea minţii, securea deznădejdii, arătarea nădejdii, nimicirea întristării, bogăţia monahilor, comoara celor ce se liniştesc, îmblânzirea mâniei, oglinda apropierii duhovniceşti, cunoaşterea sporirii, descoperirea aşezării sufleteşti, prevestitoarea răsplătirii viitoare, semnul slavei. Rugăciunea este, pentru cel ce se roagă, o judecată, judecătorie şi scaunul judecătorului înainte de judecata cea dreaptă“ (28; 1).

„Când mergi să te înfăţişezi înaintea Domnului, să-ţi fie haina sufletului tău ţesută din fire sau, mai bine zis, din arvuna neţinerii de minte a răului. Altfel nu vei căpăta nici un folos de la rugăciune“ (28; 4).

„Întreaga ţesătură a rugăciunii tale să nu fie din multe cuvinte; căci vameşul şi fiul cel risipitor printr-un cuvânt au milostivit pe Dumnezeu“ (28; 5).

„Mai înainte de toate să închipuim pe pagina (hârtia) rugăciunii noastre, o mulţumire curată lui Dumnezeu; mărturisirea păcatelor şi zdrobirea sufletului întru simţire, după aceasta să înfăţişăm împăratului tuturor, toate cererile noastre. Felul acesta de rugăciune este cel mai bun, după cum i-a fost descoperit unuia dintre fraţi de către Îngerul Domnului“ (28; 7).

„Nu întrebuinţa în rugăciunea ta expresii înţelepte; căci, adeseori, gunguritul simplu şi fără de vicleşug al copiilor a fost plăcut Tatălui lor cel ceresc“ (23; 9).

„Nu te sili să spui multe, când stai de vorbă cu Dumnezeu, ca mintea ta să nu se irosească întru căutarea cuvintelor. Un singur cuvânt al vameşului l-a milostivit pe Dumnezeu şi o vorbă plină de credinţă l-a mântuit pe tâlhar. Vorba multă din timpul rugăciunii, adesea risipeşte mintea şi o umple de năluciri, iar un singur cuvânt de obicei o adună“ (28; 10).

„Dacă, în vreun cuvânt al rugăciunii vei simţi o dulceaţă oarecare, sau umilinţă, apoi opreşte-te asupra lui, căci atunci şi cugetul nostru păzitor se roagă împreună cu noi“ (28; 11).

„De te-ai fi suit pe toată scara virtuţilor, încă şi atunci roagă-te pentru iertarea păcatelor, auzind ce zice Sf. Pavel despre cei păcătoşi; din care cel dintâi sunt eu“ (1, Tim.1, 5). (28; 13).

„Stăruieşte-te să-ţi aduci mintea ta înapoi, care fuge, sau, mai bine zis, închide-o în cuvintele rugăciunii. Dacă ea, pentru pruncia ta, va obosi şi se va risipi, apoi bag-o iarăşi în cuvintele rugăciunii, căci nestatornicia este o însuşire a minţii noastre. Însă, acela Care e în stare să le întărească pe toate, poate să dea statornicie şi minţii noastre. Dacă tu te nevoieşti în această lucrare fără de slăbire, apoi şi la tine va veni Cel ce pune hotar mării minţii tale şi-i va zice el în rugăciunea ta: „până aici vei merge şi nu vei trece“ (Iov, 38, 11). E cu neputinţă să legi duhul; iar unde se află Ziditorul acestui duh, acolo i se supun toate“ (28; 17).

„Începutul rugăciunii este ca să izgoneşti cugetele cele ce-ţi vin, de îndată ce se ivesc; iar mijlocul ei – ca mintea să fie închisă în cuvintele pe care le rostim sau le gândim, iar desăvârşirea rugăciunii este răpirea către Dumnezeu“ (28; 19).

„Lucrătorul cel mare al rugăciunii celei mari şi desăvârşite zice: „vreau să vorbesc cinci cuvinte cu mintea mea“ (1, Cor. 14, 19) şi altele. Însă pentru cei prunci o astfel de lucrare este cu neputinţă. De aceea, noi, ca cei nedesăvârşiţi cu calitatea rugăciunii, să împreunăm şi cantitatea, pentru că cea de-a doua este pricina celei dintâi. Căci este zis: cel ce dă rugăciunea celui ce se roagă fără de lenevire, deşi nu tocmai curat, însă cu osteneală“ (28; 21).

„Una este întinarea rugăciunii, alta este nimicirea acesteia, alta este jefuirea şi alte meteahne (prihănirea) rugăciunii. Întinarea rugăciunii se petrece, când omul, stând în faţa lui Dumnezeu, se gândeşte la lucruri necuviincioase şi necurate. Nimicirea rugăciunii e când omul e robit de gânduri nefolositoare. Iar jefuirea rugăciunii când mintea celui ce se roagă se risipeşte pe nesimţite şi meteahna rugăciunii este asupreala oricărui gând, ce se apropie de noi în timpul rugăciunii“ (28; 22).

„Petrecând mai mult în rugăciune şi neavând rodul, nu zice: eu n-am câştigat nimic. Căci chiar această petrecere în rugăciune este deja o agoniseală; şi care bine e mai înalt decât acesta, ca să te lipeşti de Domnul şi să petreci într-o unire cu El?“ (28; 29).

„Orânduirea (întocmirea) ta ţi-a arătat rugăciunea, căci teologii spun că rugăciunea este oglinda monahilor“ (28; 34).

„Dacă cineva îţi cere să te rogi pentru el, apoi, deşi nu ţi-ai agonisit darul de rugăciune, nu te lepăda. Căci adesea credinţa celui ce-ţi cere rugăciunea va mântui pe acela ce se roagă pentru el, cu înfrângerea inimii“ (28; 36).

„Sunt tari şi temeinice cele agonisite ani de-a rândul prin rugăciuni“ (28; 40).

„În timpul rugăciunii să nu primeşti nici o nălucire a simţurilor, ca să nu cazi în nebunia minţii“ (28; 42).

„Înştiinţarea că rugăciunea noastră a fost auzită de Dumnezeu, o primim chiar în timpul rugăciunii. Înştiinţarea este înlăturarea îndoielii; înştiinţarea este o descoperire vrednică de crezare a necunoscutului“ (28; 43).

„Cere cu plâns, caută cu ascultare, bate cu îndelungă răbdare. Astfel, „cel ce cere, va lua, cel ce caută va afla, şi celui ce bate i se va deschide“ (Mat. 7, 8):(28; 56).

„Mărturisind Domnului păcatele tale, nu intra în amănuntele faptelor trupeşti, aşa cum s-au petrecut ele, ca să nu ajungi vrăjmaş ţie însuţi“ (28; 58).

„În timpul rugăciunii să nu priveşti la lucrările cele trebuincioase şi chiar la cele duhovniceşti. Altfel vei pierde pe cele mai bune“ (28; 39).

„Dacă tu, neîncetat, te rogi Împăratului ceresc, împotriva vrăjmaşilor tăi, în toate năvălirile lor, apoi să fi cu bună nădejde, căci nu te vei osteni mult. Pentru că ei, singur de la sine, în curând se vor depărta de la tine, căci aceste duhuri necurate nu vor să vadă că tu primeşti cununi, pentru lupta cu ele prin rugăciune şi peste toate acestea, ei vor fi siliţi să fugă, fiind arşi de rugăciune ca de un foc“ (28, 63).

„Fii cu bărbăţie în toate întâmplările şi însuşi Dumnezeu va fi povăţuitorul tău în toate rugăciunile. Prin cuvinte nu te poţi învăţa să vezi; căci acest lucru e o putere firească; astfel şi bunăcuviinţa rugăciunii n-o poţi cunoaşte numai din învăţătură. Căci ea are, în sine, învăţător pe Dumnezeu, Care-l învaţă pe om înţelepciune, Care dă rugăciune celui ce se roagă şi Care binecuvintează anii celor drepţi“ (Ps. 93, 10; 1. Imp. 2, 9). (28 Q 64).

Cuviosul Ioan Scărarul, Despre Rugăciunea lui Iisus, vol.2,  Ediția Sihăstriei Optina, 1901

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *