Selectați pagina

Sf. Ioan Maximovici – Minuni in SUA, la 50 de ani de la mutarea la Domnul

Sf. Ioan Maximovici – Minuni in SUA, la 50 de ani de la mutarea la Domnul

san francisco 50 ani sfantul ioan maximovici 2016Sfântul Ioan Maximovici (1896-1966) este considerat de creştinii ortodocşi de pretutindeni ca fiind cel mai mare sfânt al secolului XX. Manifestând diferite forme de sfinţenie, el a fost în acelaşi timp un mare teolog inspirat de Dumnezeu şi “nebun întru Hristos”, un ierarh misionar zelos şi un apărător al săracilor, un ascet desăvârşit şi un părinte iubitor pentru orfani. Asemenea lui Moise, el şi-a scos turma din robie, conducând-o din China în lumea liberă. Urmaş al primilor apostoli, el a dobândit de la Dumnezeu puterea de a tămădui sufletele şi trupurile suferinde. Străbătând prin vălul timpului şi al spaţiului, el cunoştea şi răspundea gândurilor oamenilor înainte că aceştia să şi le exprime. Fericitul Ioan răspândea o putere ce-i atrăgea pe oameni mai mult chiar decât nenumăratele sale minuni. Această era puterea iubirii lui Hristos – marea taină inaccesibilă înţelegerii lumeşti.

Sfantul Ioan Maximovici de Shanghai – Descoperitorul Sfintilor occidentali

În Shanghai, Episcopul Ioan găsise o catedrală nefinalizată și o comunitate ortodoxă profund divizată pe criterii etnice. Contactand toate aceste grupari diferite, el s-a implicat rapid în instituțiile de caritate existente și a fondat personal un orfelinat și o casă pentru copiii nevoiași. Aici, el a devenit cunoscut, mai întâi, pentru miracolele atribuite rugăciunii sale. Ca figură publică, era imposibil ca el să-și ascundă complet modul de viață ascetic. În ciuda acțiunilor sale din timpul ocupației japoneze, atunci când a ignorat în mod curent interdicția de circulație, în exercitarea activităților sale pastorale, autoritățile japoneze nu l-au hărțuit. Fiind singurul ierarh rus din China care a refuzat să se supună autorității Bisericii Ortodoxe dominate de sovieticii din Rusia, el a fost ridicat la rang de Arhiepiscop, de catre Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Granitelor, în anul 1946.

Atunci când comuniștii au preluat puterea în China, colonia rusească a fost forțata să fugă, mai întâi într-o tabără de refugiați de pe insula Tubabao, în Filipine, și apoi, în principal, în Statele Unite și Australia. Arhiepiscopul Ioan Maximovici a călătorit personal la Washington D.C., pentru a se asigura că poporului său ii va fi permisa intrarea in țară.

În 1951, Ioan a primit in grija Arhiepiscopia Europei Occidentale, cu sediul mai întâi la Paris, apoi la Bruxelles. Grație muncii sale în colectarea vieților sfinților, un mare număr de sfinți occidentalide dinainte de Marea Schisma au devenit cunoscuti în Ortodoxie și continuă să fie venerati si in ziua de astazi. Lucrarea lui de caritate și pastorală a continuat, ca si în Shanghai, chiar și în sanul unui popor mult mai puternic împrăștiat.

Sfantul Ioan Maximovici de San Francisco – Minuni in SUA, la 50 de ani de la mutarea la Domnul

În anul 1962, Ioan a fost încă o dată mutat de către Sfântul Sinod, in San Francisco. Și aici, el a găsit o comunitate divizată și o catedrală neterminata. Deși a finalizat construirea Catedralei Icoanei Maicii Domnului “Bucuria celor necajiti” și a adus, intr-o oarecare masura, pacea in comunitate, a devenit ținta unor calomnii din partea celor care devenisera dușmani ai săi politici, care au mers atât de departe încât au pornit un proces împotriva acestuia, pentru presupuse administrari incorecte ale finanțelor legate de construcția catedralei. El a fost achitat, dar aceasta a insemnat o mare durere pentru viața sa de mai târziu.

Abia implinise 70 de ani, când a murit însingurat, asa cum a şi fost mereu de când devenise arhiereu. Acum, în Ceruri, el continuă să se roage şi să-i viziteze pe cei ce-l cheamă în ajutor, după cum mărturisesc minunile şi tămăduirile înregistrate peste tot în lume. Data de 2 iulie este data in care acest mare sfant al Bisericii Ortodoxe Ruse din Diaspora este sarbatorit si cinstit in mod special.

Sfantul Ioan Maximovici de San Francisco – Minuni in SUA

In aceste zile, fiii duhovnicesti ai Sfântului Ioan Maximovici nu l-au lasat, insa, singur. In San Francisco, a avut loc marcarea trecerii a 50 de ani de la mutarea la Domnul a acestui mare sfant.

Conform unor informatii oferite de surse aflate in zona, aflam ca, in mod obișnuit, după celebrarea memoriei Sfântului Ioan din Shanghai și San Francisco, facatorul de minuni, moaștele sale erau duse din zona centrala a Catedralei din San Francisco, inchinata Icoanei Maicii Domnului “Bucuria celor necajiti”, la locul lor obișnuit, in partea dreapta a bisericii. Numai ca, în acest an, la 50 de ani de la trecerea sa la Domnul, racla cu moastele sfantului nu a mai parasit zona centrala a catedralei, timp de cateva zile.

“Din diferite motive, nu a fost posibil să ducem racla sa, dupa cum obisnuiam, timp de mai multe zile. S-a dovedit a fi un lucru providențial: în 1966, trupul neinsufletit alSfantului nostru Ioan s-a aflat in aceasta biserica, timp de cinci zile, până la înmormântarea sa, iar acum, la trecerea celor 50 de ani, moaștele sale au rămas de asemenea în centrul Catedralei, intreaga saptamana, amintindu-ne din nou și din nou de mutarea sa la Domnul” – afirma Pr. Peter Perekrestov – informeaza in premiera Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *