Selectați pagina

Sf. Chiril al Alexandriei: Pri­gonirea fiind aşa de mare împotriva tot celui ales şi sincer în cre­dinţă şi tirania cumplită şi de nesuportat împreună cu relele aduse asupra unora, socotesc că timpul va fi scurtat

Sf. Chiril al Alexandriei: Pri­gonirea fiind aşa de mare împotriva tot celui ales şi sincer în cre­dinţă şi tirania cumplită şi de nesuportat împreună cu relele aduse asupra unora, socotesc că timpul va fi scurtat

Despre patriarhul Iacob

Din “Glafire la Facere”, Sf. Chiril al Alexandriei

Tâlcuirea următoarelor fragmente din Cartea Facerii:

“Iar pe vremea seceratului grâului s-a dus Ruben şi, găsind în ţarină mandragore, le-a adus la mama sa Lia. Rahila insă a zis către Lia, sora sa: “Dă-mi şi mie din mandragorele fiului tău!”Iar Lia a zis: “Nu-ţi ajunge că mi-ai luat bărbatul? Vrei să iei şi mandragorele fiului meu?” Şi Rahila a zis: “Nu aşa, ci pentru mandragorele fiului tău, să se culce Iacov noaptea aceasta cu tine!” Venind Iacov seara de la câmp, i-a ieşit Lia înainte şi i-a zis: “Să intri la mine astăzi, că te-am cumpărat cu mandragorele fiului meu!” Şi în noaptea aceea s-a culcat Iacov cu ea.Şi a auzit Dumnezeu pe Lia şi ea a zămislit şi a născut lui Iacov al cincilea fiu.Atunci a zis Lia: “Mi-a dat răsplată Dumnezeu pentru că am dat bărbatului meu pe roaba mea”. Şi a pus copilului numele Isahar, adică răsplată.Apoi a mai zămislit Lia încă o dată şi a născut lui Iacov al şaselea fiu.Şi a zis Lia: “Dar minunat mi-a dăruit Dumnezeu în timpul de acum! De acum bărbatul meu va şedea la mine, că i-am născut şase feciori”. Şi a pus copilului numele Zabulon.După aceea Lia a mai născut o fată şi i-a pus numele Dina.Dar şi-a adus aminte Dumnezeu şi de Rahila şi a auzit-o Dumnezeu şi i-a deschis pântecele.Şi zămislind, ea a născut lui Iacov un fiu; şi a zis Rahila: “Ridicat-a Dumnezeu ocara de la mine!” Şi a pus copilului numele Iosif, zicând: “Domnul îmi va mai da şi alt fiu!” ( Facere, 30, 14-24)
După aceea au plecat din Betel. Şi şi-a întins cortul său dincolo de turnul Gader. Dar când se apropiase de Havrata, înainte de a intra în Efrata, Rahila a născut şi naşterea aceasta a fost iar tare grea. Şi pe când se chinuia Rahila în durerile naşterii, moaşa i-a zis: “Nu te teme, că şi acesta va fi băiat!”Iar când Rahila îşi dădea sufletul, căci a murit, a pus copilului numele Ben-Oni, adică fiul durerii mele, iar tatăl lui l-a numit Veniamin.Iar dacă a murit, Rahila a fost îngropată lângă calea ce duce la Efrata, adică la Betleem;Iacov a ridicat un stâlp de piatră pe mormântul ei şi acest stâlp, de pe mormântul Rahilei, este până în ziua de astăzi.” (Facerea, 35, 16-20)

[…]Dar în acestea ni s-a închipuit timpul dinainte de venirea Mîntuitorului nostru, în care era încă stearpă Rahila, adică Biserica din neamuri, despre care ne-a vestit mai înainte Isaia că va naşte mulţi fii şi va hrăni nenumărate neamuri.Căci zice: «Veseleşte-te, stearpă, care nu năşteai, dă glas şi strigă, cea care nu şuieri durerile naşterii, că mai mulţi sînt fiii celei pustii decît a celei ce are bărbat» (Isaia 54, 1). Dar zice undeva şi dumnezeiescul David despre Dumnezeu : «Cel ce face să locuiască cea stearpă în casă, ca o mamă ce se bucură de fii» (Ps. 112, 9). Şi a spus către ea şi Stăpînul şi Dumnezeul tuturor: «Ridică împrejur ochii tăi şi vezi pe toţi» (Isaia 59, 18; 9, 4). Şi ia­răşi : «Iată aceştia vin de departe, de la miazănoapte, de la apus, iar alţii din ţara Sinim» (Isaia 49, 12).

Sf. Prooroci Avraam, Iacov și Isaac

Dar vino dacă voieşti, să vedem cînd şi cum a născut cea stearpă. După cei ce s-au născut din slujnice. Apoi Ruben, întîiul născut din Iacob, află în ţarină mandragorele pe care le aduce Liei, mamei lui. Iar aceasta dă din ele Rahilei care i le cere. Şi Lia naşte, luînd man­dragorele, iarăşi doi fii, pe Isahar şi pe Zabulon. Apoi Dumnezeu şi-a adus aminte de Rahila şi deschizîndu-i-se pîntecele a născut şi ea pe Iosif şi pe Veniamin, cel din urmă.

Deci Lia închipuieşte Sinagoga, iar Rahila Biserica din neamuri, cum am spus-o de multe ori mai înainte. Dar părăsind ca nefolosi­toare repetiţia, să spunem ce închipuiau mandragorele aflate de în­tîiul născut Ruben. Ce vrea să arate împărţirea lor egală între amîndouă ? Căci a dat din ele Lia Rahilei. Ce e pe lîngă aceasta naşterea copiilor, ca taină cuprinsă în semnificaţia acestor numiri ?

 11. Mandragorele odrăslesc în cîmp, în chip de poamă. Deoarece produc adormirea, îmbătînd de un somn adinc pe cei ce se împărtă­şesc de ele, socotesc că nu e nevoie de multe cuvinte spre a dovedi că experienţa medicilor a constatat că lucrarea naturală a mandrago­relor biruieşte uneori insomniile bolnavilor. Ele ne arată de aceea prin ghicitură taina lui Hristos, Care a adormit, într-un fel oarecare pentru noi şi S-a coborît pe Sine într-o deşertare (chenoză) pînă la moarte, deşi a revenit iarăşi la Viaţă (Filip. 2, 7). Căci era Dumnezeu după fire şi S-a făcut trup. În acestea constă întreaga taină a lui Hristos. De fapt dumnezeiescul Pavel le reaminteşte celor mişcaţi din uşurătate spre o opinie contrară, zicînd : «V-am predat vouă în­tre primele lucruri ceea ce am şi primit: că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi, şi că a fost îngropat şi că a înviat a treia zi după Scripturi» (I Cor. 15, 3—4) . Şi după altele : «Iar dacă se propovăduieşte că Hristos a înviat din morţi, cum zic unii dintre voi, că nu este înviere din morţi ?» (I Cor. 15, 12). Căci de vreme ce Hristos a arătat cel dintîi între oameni moartea ca somn (fiindcă era Viaţă după fire), S-a făcut ca o uşă şi cale firii omului spre biruinţa necesară a morţii. De aceea prea înţeleptul Pavel nu­meşte adeseori pe cei prinşi de moarte, adormiţi (I Cor. 11, 30) , ca încă nereaduşi la viaţă prin Hristos. Fiindcă a spus iarăşi: «Ca de credem că Hristos a murit şi a înviat, tot aşa şi Dumnezeu, pe cei adormiţi întru Iisus îi va aduce împreună cu EI» (I Tes. 4, 14).

Deci mandragorele sînt semn al somnului. Şi acestea le află Ruben, fiind primul născut. Apoi le-a adus mamei. Iar aceasta le-a împărţit cu sora ei. Aceasta înseamnă că cei dintîi din Israil, au cunoscut şi s-au îmbogăţit cu taina lui Hristos, ca primul născut. Şi aducînd mamei lor, adică Ierusalimului, această cunoştinţă strălucită aflată de înţelegerea ascuţită a lor, au convins-o să se bucure. Căci dumneze­ieştii ucenici înainte de chemarea neamurilor au făcut cunoscută această taină în toată Iudeea. Pentru că deşi n-au crezut toţi, au avut putinţa să primească toţi cuvîntul despre Hristos. Dar «s-a mîntuit rămăşiţa» (Jud. 5, 13), după Scripturi. Iar că Iudeii au pro­cedat în credinţă celor din neamuri e vădit şi nu e necunoscut nici unuia din cei ce există. 

 Luînd deci Lia mandragorele, a născut doi fii, pe Isahar şi pe Zabulon. Isahar se tălmăceşte plată. Iar celălalt, adică Zabulon cale bună şi binecuvîntare. Căci precum am spus, Sinagoga Iudeilor pri­mind prin sfinţii apostoli ca de la nişte copii ai ei taina lui Hristos, s-a arătat maică a unor fii ce primesc plată şi buna călăuzire întru binecuvîntare. Fiindcă iertarea păcatelor ce urmează îndată credin­ţei în Hristos ne învaţă că ea nu este fără plată. Despre aceasta ne încredinţează şi însuşi Domnul nostru Iisus Hristos, zicînd : «Amin,amin zic vouă, cel ce crede în Mine, are viaţă veşnică» (Ioan 5, 24). Nu mai puţin şi fericitul Pavel zice : «Aproape de tine este cuvîntul tău în gura ta şi în inima ta, adică cuvîntul credinţei pe care îl propovăduim. Că de vei zice în inima ta că Domn este Iisus şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mintui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărtu­riseşte spre mîntuire» (Rom. 10, 8—10).

Ce plată este deci mai mare şi mai de preţ decît a-ţi mîntui sufletul ? Însuşi Mîntuitorul ne încredinţează că acest lucru este mai înalt şi mai de preţ decît orice, zicînd : «Ce va folosi omul de va dobîndi lumea întreagă, iar sufletul şi-l va pierde ? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său?»(Matei 16, 26; Marcu, 8, 56). Aşadar slăvită şi mîntuitoare este plata credincioşilor.

Dar nu trebuie să ne îndoim nici de binecuvîntarea ce vine ca urmare celor îndreptaţi în Hristos. Căci ne-am sfinţit în Duh. Şi spune fericitul David: «Binecuvîntarea Domnului peste voi. Binecuvîntaţi sînteţi voi de către Domnul Cel ce a făcut cerul şi pămîntul» (Ps. 13, 15). Dar Dumnezeu a spus şi prin glasul lui Isaia către maica celor ce cred, adică către Biserică : «Vărsa-voi din Duhul Meu peste odrasla ta şi binecuvîntarea Mea peste mlădiţele tale» (Isaia 44, 3). De aceea şi prea înţeleptul Pavel scrie celor îndreptaţi în credinţă, zicînd : «Binecuvîntat fie Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, Cel ce, în Hristos ne-a binecuvîntat pe noi în ceruri cu toată binecuvîntarea duhovnicească» (Efes. 1, 3).

Iar cei ce s-au împărtăşit cu îmbelşugare de binecuvîntarea de sus, cum nu ar fi bine călăuziţi spre tot lucrul bun? «Căci calea binecredincioşilor, zice, s-a făcut dreaptă şi calea celor drepţi este pregătită. Căci calea Domnului este judecată» (Isaia 26, 7—8).

 De aceea a spus Dumnezeu despre Sinagoga Iudeilor : «Iată Eu închid căile ei şi nu va afla cărarea ei» (Osea 2, 8). Iar pe noi ne duce în locaşurile de sus printr-o cale lină şi simplificată (uşurată). Căci porunceşte sfinţilor slujitori : «Deschideţi porţile, ca să intre popo­rul care păzeşte dreptatea şi vesteşte adevărul, care apără adevărul şi păzeşte pacea» (Isaia 26, 2). Şi iarăşi: «Deschideţi cale poporului meu şi aruncaţi pietrele din cale» (Isaia 26, 10). Deci Lia i-a născut pe cei răsplătiţi şi binecuvîntaţi şi bine călăuziţi de Dumnezeu.

 Iar Rahila luînd iarăşi mandragore, a născut pe Iosif. Aceasta în­seamnă că Biserica primind taina lui Hristos prin sfinţii apostoli de la Sinagoga Iudeilor ca soră, s-a făcut maică a poporului, pururea în adaus şi în înaintare spre o mulţime nenumărată. Căci Iosif se tălmăceşte adaus al lui Dumnezeu. Fiindcă s-a adaus cetelor din Israil Biserica din neamuri. De aceea a şi spus Hristos : «Am şi alte oi, care nu sînt din staulul acesta. Şi pe acelea trebuie să le aduc. Şi ele vor auzi glasul Meu şi va fi o turmă şi un păstor» (Ioan 10, 16). Se adaugă deci, precum am spus adineauri, turma din neamuri, turmelor mai vechi şi nesfîrşită este creşterea într-o tot mai mare mulţime pînă ce în timpurile din urmă se va naşte şi Veniamin însuşi, adică po­porul fiu al durerii.

 12. Şi cine este acesta, pe care ea născindu-l moare şi se va muta la altă viaţă ? Căci a murit Rahila chiar în timpul naşterii lui Veniamin. Aceasta înseamnă că, cunoştinţa deplină trebuie să o atri­buim lui Dumnezeu şi celor ce ne întrec în înţelegere. Şi nu ne în­tristează deloc a o spune aceasta. Şi socotesc că prin fiul durerii se cuvine să înţelegem poporul sau mulţimea celor ce vor crede în timpurile din urmă ale veacului. Căci în acele timpuri se va arăta şi fiul nelegiuirii, «potrivnicul, care se va înălţa mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu sau I se cuvine închinare, aşa încît să se aşeze pe Sine în locaşul (templul) lui Dumnezeu şi să se dea pe sine drept dumnezeu» (II Tes. 2, 4—5). Acesta se va împotrivi sfinţilor şi împotrivindu-se nu se va deosebi întru nimic de fiarele sălbatice. Căci precum a spus Mîntuitorul însuşi: «Va fi atunci strîmtorare mare, cum n-a fost de la începutul lumii, nici nu va mai fi» (Matei 24, 21). Iar că minciunile şi pornirile neomeneşti ale aceluia se vor revărsa nu asupra altora, ci asupra sfinţilor, ne spune iarăşi Hristos, adăugind : «Şi dacă nu s-ar scurta zilele acelea, nu s-ar mîntui nici un trup. Dar zilele acelea se vor scurta pentru cei aleşi» (Matei 24, 22). Căci pri­gonirea fiind aşa de mare împotriva tot celui ales şi sincer în cre­dinţă şi tirania cumplită şi de nesuportat împreună cu relele aduse asupra unora, socotesc că timpul va fi scurtat, Dumnezeu cel îndu­rător măsurînd ispita după puterea celor ce vor suferi. Aşa ne dă să înţelegem şi prea înţeleptul Pavel: «Dar credincios e Dumnezeu, care nu va îngădui să fiţi ispitiţi mai mult decît puteţi, ci odată cu ispita va aduce şi sfîrşitul ei ca să puteţi răbda» (I Cor. 10, 13).

Născîndu-se deci Veniamin, adică poporul de la sfîrşit în du­reri se va repauza Rahila. Căci se va strămuta, cum am spus adi­neauri, la altă viaţă Biserica, adică noi, care prin credinţă în Hristos am dobîndit unirea cu Dumnezeu prin Duh. Şi să nu te miri dacă moartea a strămutat pe Rahila de la lucrurile din lume. Acest lucru va tulbura uneori pe vreunul, ducîndu-l la cugetarea a ceea ce s-a întîmplat odinioară. El va întreba: «Biserica va înceta cîndva şi se va stinge într-un mod oarecare prin moarte ? Şi aceasta e stră­mutarea la cele mai înalte ?». La acestea răspundem : Cînd auzi de Biserică, să ştii că vorbim de mulţimea sfîntă a credincioşilor, a cărei moarte pentru viaţa trupească în spaţiul lumii, e cale spre creşterea petrecerii şi vieţii în Hristos şi mod de strămutare spre cele mai bune şi mai înalte. De aceea şi fericitul Pavel, le adaugă unora cu cuvînt mai mustrător, zicînd: «Dacă aţi murit lucrurilor lumii, pentru ce dogmatizaţi ca şi cînd aţi vieţui în lume ?» (Col. 2, 20). Dar le scrie celor ce s-au scuturat de viaţa trupească şi iubitoare de plăceri: «Căci aţi murit. Şi viaţa voastră s-a ascuns cu Hristos în Dumnezeu. Deci cînd se va arăta Hristos, viaţa voastră, atunci şi voi vă veţi arăta împreună cu El întru slavă» (Col. 3, 4). El a spus lămurit că trebuie să ne mortificăm pe noi şi mădularele noastre cele de pe pămînt, declarîndu-le desfrînare, necurăţie şi cele asemenea lor (Col. 3, 5).

Deci moartea Rahilei înseamnă moartea spirituală în Hristos a turmei celor credincioşi, adică a Bisericii, care îi strămută la altă viaţă, dacă este adevărat că cele ale noastre se vor strămuta de la stricăciune la nestricăciune, de la moarte la viaţă, de la slăbiciune la putere, de la necinste la slavă, de la timpuri măsurate la viaţa veşnică. Şi aşa vom fi împreună cu Hristos, prin Care şi cu Care fie slava şi stăpînirea lui Dumnezeu şi Tatăl, împreună cu Sfîntul Duh în vecii vecilor. Amin.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *