Selectați pagina

Semnificatia teologica si liturgica a Duminicii in Biserica Ortodoxa

Semnificatia teologica si liturgica a Duminicii in Biserica Ortodoxa

Un rezumat foarte concludent al unei teze de doctorat despre locul Duminicii ca fiind coroana saptamanii liturgice si nu inceputul saptamanii

HristosLucrarea de fata, Semnificatia Teologica si Liturgica a Duminicii in Biserica Ortodoxa, realizata ca teza de doctorat la Teologie Liturgica, are ca obiectiv principal, printro abordare tematica interdisciplinara, redescoperirea sensului si semnificatiei teologice a Zilei Domnului in contextul gandirii si societatii secularizate contemporane. Pentru a intelege deplin locul Duminicii, al continutului sau liturgic si a importantei deosebite a acesteia in viata si in cultul Bisericii noastre, este necesar a lamuri dintru inceput relatia ei cu Sabatul iudaic. Gandirea crestina a ignorat de-a lungul timpului aceasta relatie, asa incat Ziua Invierii, intaia zi a calendarului iudaic, a fost interpretata ca un alt sabat, un sabat crestin. In acest sens, toate prescriptiile si definirile Vechiului Testament privitoare la ziua a saptea au fost transferate asupra Duminicii, faptul acesta devenind evident mai ales dupa ce Imparatul Constantin cel Mare a dat „zilei soarelui” o consfintire de stat oficiala prin legislatia din anul 321, facand-o pe aceasta zi de odihna general obligatorie. In acest sens, in Introducerea lucrarii sunt prezentate principalele obiective urmarite de autor, problematica Zilei Domnului in viata liturgica contemporana, precum si stadiul actual al cercetarilor cu privire la subiectul tratat. Pentru a indica contextul teologic in care se insereaza disertatia de fata, aceasta cuprinde prezentarea analitica dar si critica a lucrarilor lui Willy Rordorf, Jean Danielou, Alexander Schmemann, Henry Chirat, Samuele Bacchiocchi, precum si detaliata descriere a preocuparilor legate de acest subiect din teologia romaneasca, aici fiind amintite lucrarile unor teologi de marca precum Iuliu Scriban, Grigorie Comsa, Grigorie Marcu, Nicolae Neaga, Ene Braniste, Ilie Moldovan, Constantin Galeriu si.a.

Capitolul intai contureaza cadrul general teologic in care se incadreaza lucrarea de fata prezentarea modului in care conceptul de timp a fost receptat in istoria ideilor, mai intai in cultura greaca, in crestinism si in cultura occidentala. Am prezentat sumar principalele curente filozofie antice subliniind perceptia diferita asupra timpului care a fost vazut fie experienta a miscarii si schimbarii, fie ca imagine miscatoare a eternitatii, fie un ciclu nascator de alte cicluri, fie ca masura a tuturor schimbarilor in lumea creata. (p.1522). Orizontul filosofic si teologic este completat prin prezentarea in subcapitolul al treilea a perceptiei timpului in gandirea apuseana (p. 2629) unde succint autorul trece in revista discutia asupra acestei teme la Boetiu, Augustin, Toma de Aquino, Sinoza, Kant, Bergson, Heidegger. De asemenea, pe langa aceste consideratii generale asupra timpului, inainte de a vorbi despre ziua intai sau ziua a opta, despre ziua soarelui sau Duminica, capitolul cuprinde si o prezentare a originii saptamanii de sapte zile ca unitate temporala distincta, precum si cele doua moduri in care aceasta apare in antichitate, saptamana iudaica si saptamana planetelor sau planetara la greci si romani.

In privinta originii saptamanii iudaice, a carei zile isi gasesc randuiala si centralitatea in sabat, exegetii moderni au prezentat trei ipoteze diferite, incercand astfel sa identifice prefigurari ale acestei saptamani in perioada preisraeliana. Prima este legata de impartirea in patru a fazelor lunii, toate popoarele din vechime utilizand acest mod de impartire a timpului. A doua este legata de semnificatia deosebita a cifrei sapte, intalnita, de asemenea, la multe popoare antice, iar a treia este legata de ideea unui ciclu saptamanal de timp, ritmat de o zi speciala a pietei, a comertului, a schimbului de alimente si a altor articole de imediata necesitate. Aceasta pare sa fie, insa, o ipoteza departata de o ratiune veridica, deoarece este imposibil de crezut ca sabatul ar fi fost initial o zi de piata.

Saptamana planetara a aparut in istorie, din punct de vedere cronologic, dupa saptamana iudaica. Originea sa se regaseste in ideea ca cele sapte planete cunoscute in antichitate au fost legate de sirul a sapte zile, astfel incat fiecarei planete ii era atribuita o dominare, o influenta asupra unei zile. Si astfel, fiecare zi era numita dupa planeta care o conducea, influenta. Saptamana de sapte zile, asa cum este ea prezenta in calendarul nostru crestin, este rezultatul simbiozei si sintezei dintre saptamana planetara si cea iudaica, care s-a format in spatiul Bisericii crestine, asa incat mostenim numarul zilelor, iar in afara de sambata si Duminica, toate denumirile celorlalte zile isi au (in principal in limbile latine) radacina semantica in denumirile planetelor.

Asa cum afirmat la inceput, pentru a intelege corect locul si importanta deosebita a Duminicii in cultul si in viata liturgica a Bisericii, trebuie lamurita relatia acesteia cu Sabatul, ziua a saptea din calendarul iudaic. Tema Sabatului, a sensului si semnificatiei acestuia, constituie cuprinsul celui de-al doilea capitol al lucrarii, iar ratiunea principala este aceea de a aduce lumina asupra intelegerii odihnei sabatice, atat in contextul vechitestamentar al „misiunii” poporului ales de pregatire a lumii pentru venirea lui Mesia, cat si sub aspectul prefigurativ, adica modul in care este reflectata invatatura despre Sabat in scrierile patristice. Sub aspect temporal, traditia biblica identifica originea sabatului in perioada trecerii lui Israel prin pustia Egiptului. Exista o dubla fundamentare a respectarii zilei de sabat in cele doua versiuni vechitestamentare ale Decalogului: una religioasa, teologica in Iesire 20: 9,11 – actul crearii lumii in sase zile si odihna lui Dumnezeu din ziua a saptea, si una istorica in Deuteronom 5: 12,15 – legata de iesirea poporului ales din robia egipteana. Sarbatoarea evoca, inainte de toate, cum s-a mai aratat activitatea creatoare a lui Dumnezeu in cele „sase zile”, precum si „odihna” Sa in ziua a saptea. Aceasta zi este binecuvantata de Dumnezeu si sfintita, ca incununare a creatiei. Evreul era chemat, deci, sa praznuiasca prin ea lucrarea dumnezeiasca creatoare; altfel spus, intreaga saptamana are o oglindire a acesteia: a lucrarii, mai intai, si a incununarii ei apoi, prin odihna. Evreul traia, oglindea astfel, in propria lui viata, viata dumnezeiasca, iar pazirea zilei a saptea era un „semn” care unea pe „Dumnezeu cu fiii lui Israel”, un „spatiu” al comuniunii cu Yahve, al cresterii spirituale prin ascultare si implinirea poruncii. In acest sens, pentru credinciosul Vechiului Testament odihna de Sabat semnifica nu inactivitate, ci lucrare spirituala pentru intelegerea si preamarirea operei lui Dumnezeu ziditoare si proniatoare; sabatul fiind o zi de rugaciune, de rostire si aducere aminte a Legii si de jertfa, o zi pentru suflet de petrecere spirituala cu Dumnezeu, in care credinciosul praznuia opera lui Dumnezeu, patrundea in taina Sa creatoare si proniatoare, adancind semnificatia existentei si a vietii in Dumnezeu.

In vremea Mantuitorului, Sabatul devenise mai mult o tema religioasa. Formalismul fariseilor si al carturarilor a marcat adanc intelegerea Legii Vechi, cu atat mai mult intelegerea Sabatului. Ziua de Sabat devenise pentru poporul iudeu un buchet de prescriptii si reguli, o povara si nicidecum nu mai oglindea „odihna” lui Dumnezeu, nu mai cuprindea aproape nimic din ratiunea dumnezeiasca a pedagogiei duhovnicesti privitoare la poporul ales si prin acesta la pregatirea intregii lumi pentru venirea lui Mesia si a inaugurarii prezentei reale a Imparatiei lui Dumnezeu in viata umana. In atitudinea Mantuitorului fata de sabat se evidentiaza clar critica aspra impotriva abuzurilor formalismului fariseilor in maniera lor de a intelege odihna Sabatului. Sfintii Parintii si scriitorii bisericesti au interpretat in mod diferit locul Sabatului in viata Israelului si semnificatia sa in raport cu Legea cea Noua: pe de o parte multi dintre ei condamna odihna sabatica, inteleasa ca relaxare fizica, altii arata in mod deosebit caracterul prefigurativ al sabatului, acesta simbolizand fie odihna cea vesnica (despre care vorbeste Epistola catre Evrei), sau Insasi Persoana Mantuitorului, fie pacea launtrica consecutiva incetarii de a mai pacatui. In acest sens sunt prezentate cronologic 37 de texte patristice, care reflecta sensul si semnificatia sabatului in raport cu Duminica si valoarea lui in Legea cea Noua.

Cel de-al treilea capitol analizeaza sub aspect istoric si teologic ipotezele legate de originea Duminicii, precum si modul ei de sarbatorire, asa cum rezulta din textele patristice ale primelor trei secole crestine. Detractorii dreptei credinte, (amintim in mod special pe S. Bacchiocchi si E. Hilgert), au cautat sa demonstreze originea pagana a Duminicii, ca fiind, fie consecinta influentei cultului mithraic al zilei soarelui asupra crestinismului, fie rezultatul influentei sarbatorilor qumraniene asupra Duminicii. Liturgistii si exegetii crestini au indicat mereu 3 elemente care exclud orice fel de interpretare in directia celor 2 ipoteze opuse dreptei invataturi:

  1. in antichitatea necrestina nu exista nicio dovada despre existenta vreunei manifestari cultice sau de alta natura in ziua Soarelui;

  2. in suita de zile din cadrul saptamanii planetare, ziua Soarelui ocupa locul al doilea, dupa cea a lui Saturn, asa incat nici structura interioara a saptamanii nu sugereaza existenta vreunei influente in sprijinul tezelor necrestine;

  3. in cultul mithraic, ziua Soarelui nu s-a bucurat de o semnificatie speciala imediata.

Duminica este o institutie pur crestina. Originea sa se gaseste in unicul eveniment al Invierii Domnului nostru Iisus Hristos, in prima zi dupa sabat. Obisnuinta crestinilor de a se aduna in aceasta zi, „prima de dupa sabat”, a aparut inca din prima saptamana care a urmat evenimentului Invierii Domnului, cand ii gasim pe sfintii Apostoli adunati laolalta. Duminica este continuarea acestei adunari saptamanale, praznuirea Invierii Mantuitorului Hristos, taina prezentei Lui in mijlocul ucenicilor, trairea anticipata a celei dea doua veniri. Duminica este Pastele saptamanal, Praznicul saptamanal al Invierii Domnului, eveniment mantuitor ce traseaza identitatea ontologica a Duminicii si defineste esenta ei temporala, descoperind adanca sa semnificatie teologica.

Sfintii Parinti ai Bisericii, care au alcatuit imnele liturgice ale acestui Preaslavit Praznic, descopera in acestea sensul si semnificatia teologica si duhovniceasca mai larga si mai adanca a Invierii Domnului nostru Iisus Hristos. In Inviere ei au vazut nu doar simpla sculare din morti a omului Iisus, ci minunata, reala si definitiva noastra trecere in Hristos Cel rastignit si inviat, de la „moarte la viata, de pe pamant la cer”, o trecere fundamentala, spirituala, a intregii lumi intrun alt plan de existenta, la viata cea noua nepieritoare, de comuniune cu Hristos Cel inviat si in El si prin El, cu intreaga Sfanta Treime. In Traditia Bisericii, referirile la ziua Duminicii sau facut intrebuintanduse 3 numiri diferite:

a. Intaia zi a saptamanii – numire intrebuintata mai ales in Sfintele Evanghelii, deoarece autorii aveau in uz calendarul iudaic (in cadrul saptamanii iudaice zilele erau denumite dupa locul ocupat in saptamana, Sabatul reprezentand unitatea temporala principala, fiind numita si ziua a saptea), in care Duminica era ziua care urma Sabatului. Astfel, Duminica a trecut din iudaism in crestinism cu numele sau evreiesc si locul sau in saptamana: cea dintai.

b. ”Κυριακή ημέρα„ „ Ziua Domneasca” este o alta numire utilizata in foarte multe documente vechi ale Traditiei Bisericii. Denumirea apare in acest sens si in Sfanta Scriptura, in Apocalipsa 1, 10, iar in cea dintai Epistola catre Corinteni cap.11, 20, este importanta folosirea adjectivului in Κυριάκον δείπνον, Cina Domnului. In crestinatatea de limba greaca, «Κυριακή» s-a impus pretutindeni. In Occident «Κυριακή ημέρα» s-a tradus din cele mai vechi versiuni ale Apocalipsei prin dominicus dies, dominica dies sau simplu dominica. De aici in limbile romane dimanche, domenica, domingo, duminica.

c. Ziua Soarelui – este denumirea pentru Duminica crestina utilizata in cadrul saptamanii planetare. Aceasta numire este folosita, pe langa majoritatea scrierilor pagane vechi si in unele crestinesti. Incepand din sec. II marturiile se multiplica atat in textele literare cat si in inscriptii. Numirea este folosita de Sf. Iustin Martirul si Filosoful, Tertulian, Origen, Fericitul Augustin etc. Sfanta Scriptura si marturiile Traditiei crestine ne descopera faptul ca in comunitatea crestina primara a avut loc asa numitul „dualism liturgic”, crestinii se adunau pentru frangerea painii, dar continuau sa frecventeze slujirile de la sinagoga si Templu. Cercetatorii liturgisti indica faptul ca, incepand din secolul II, in Biserica, Sabatul este abandonat, iar mai ales in teologia apuseana incepe sa se dezvolte conceptia despre sabatul eshatologic, prezenta cu precadere in doctrinele milenariste ale lui Ipolit al Romei, Fer. Ieronim, Fer. Augustin etc. Scrierile patristice preconstantiniene (in lucrarea de fata sunt prezentate 28 de fragmente-marturii ale Traditiei, referitoare la subiectul tratat) arata evident modul in care Duminica era ziua speciala de praznuire crestina, a comuniunii si impartasirii cu Domnul cel inviat prin savarsirea „frangerii painii”, si, de asemenea, modul in care ritualul cultic al Sf. Euharistii, definitoriu pentru aceasta zi, incepe sa se dezvolte.

Principalele concluzii sunt evidente: Ziua de dupa Sabat isi dobandeste o denumire speciala – Ziua Domnului carei descopera identitatea temporal-ontologica, sensul si continutul specific. Duminica era ziua Euharistiei, ziua in care se aducea Domnului jertfa cea noua, jertfa Noului Legamant. Pe de alta parte, textele patristice arata si evolutia in timp si dezvoltarea cultului duminical. Perioada de domnie a Imparatului Constantin cel Mare este foarte importanta pentru istoria crestinismului in general. Din continutul legislatiei sale nu putem concluziona ca aceasta este una pornita din ratiuni deplin crestine, insa cautand spre intreaga viata a imparatului Constantin putem observa modul deosebit de intelept prin care a luat decizii atat de favorabile crestinilor si in acelasi timp, fara a jigni sau ataca pe cei cu inclinatii pagane. Pentru ca Duminica crestina sa fie recunoscuta ca atare a trebuit ca lumea crestina sa astepte vremea imparatilor Valentinian si Teodosie care, in 389, au promulgat oficial respectarea Duminicii crestine. Legislatia constantiniana cu privire la respectarea zilei de odihna a reprezentat un moment de maxima importanta in istoria dezvoltarii cultului, insa, totodata, si un moment decisiv in istoria zilei de odihna, ce a favorizat, in plan negativ, posibilitatea confuziei dintre ziua de odihna a Vechiului Testament cu Ziua Domnului, Ziua Noului Legamant, declarata zi de odihna prin legislatia Imparatului Constantin.

Capitolul al patrulea prezinta principalele texte de referinta (21 fragmente din textele patristice) din Traditia Bisericii care arata modul in care Duminica crestina a fost sarbatorita cultic si traita teologic dupa pacea constantiniana.

Capitolul al cincilea, intitulat Sambata si Duminica in cultul divin ortodox, cuprinde prezentarea modului in care continutul teologic si liturgic al acestor zile din cadrul saptamanii crestine este exprimat liturgic, in slujirea cultica ortodoxa. Astfel, praznuirea Invierii Domnului sacramentul timpului, asa cum il numeste parintele Schmemann, impreuna cu intreaga saptamana a evenimentelor mantuitoare (patimi, jertfa pe Cruce, sederea in mormant) care o precede, reprezinta typosul, tipologia, paradigma sau matricea timpului liturgic in ciclicitatea temporala a fiecarei saptamani din inaintarea („miscarea”) noastra spre Dumnezeu in timp. In acest sens, fiecare Duminica este Pastele saptamanal, iar toate sambetele anului bisericesc isi regasesc sensul, semnificatia si continutul liturgic in Sambata cea Mare, a sederii Domnului cu trupul in mormant, si in Sambata invierii lui Lazar, anticiparea invierii de obste. Relatia liturgica dintre sambata si Duminica este una indisolubila, deoarece, asa cum descopera textele imnografice ale Triodului, sambata reprezinta „puntea” de legatura dintre patimi, moarte si Inviere. Icoana Sambetei celei Mari este aceea a pogorarii Domnului la iad, a invierii mortilor. Sub aspect temporal, sambata este o conditie pentru intrarea in Duminica, reprezinta „puntea” spre viata cea noua a noii creatii inaugurate prin Inviere.

Transfigurarea sabatului iudaic s-a produs in Sfanta si Marea Sambata, in care, Mantuitorul, plinindu-si toata lucrarea Sa, S-a „odihnit” in mormant. Duminica, ziua de dupa sabat, Viata a rasarit din mormant, revarsandu-se peste intreaga creatie, incepand prima zi a Noii Creatii. „Odihna” sederii Mantuitorului cu trupul in mormant relationeaza Vinerea Mare cu Ziua Invierii, Sambata fiind ziua pregatirii, a asteptarii, ziua dinaintea Zilei Domnului. Domnul se odihneste cu trupul, insa, cu sufletul este in iad savarsind lucrarea cea de mantuire a dreptilor si deschizand tuturor orizontul vesniciei Imparatiei lui Dumnezeu. In Sambata cea Mare, Domnul se odihneste, dar in acelasi timp savarseste trecerea noastra si a intregii creatii in Sine si prin Sine, de la moarte la viata cea adevarata, de la efemeritate la vesnicie.

Duminica, Ziua Invierii, este chipul veacului viitor, cu adevarat simbolul Zilei celei neinserate a Imparatiei, tainic, real, sacramental prezenta prin viata Bisericii in aceasta lume. Este chipul zilei celei fara de sfarsit a noii creatii. Moartea si Invierea Mantuitorului nu sunt doua evenimente consecutive, ci simultane, de aceea si relatia dintre Sambata si Duminica este una organica, indisolubila. Sub acest inteles, chiar si in timpul Postului Mare, in fiecare sambata si Duminica se savarseste Sf. Liturghie. Pe baza acestor ratiuni, Biserica Ortodoxa a consacrat ziua liturgica a sambetei pentru pomenirea generala a mortilor si, in primul rand, a sfintilor marturisitori si mucenici, care si-au dat viata pentru Hristos sau au patimit pentru biruinta credintei crestine in lume. Duminica este Ziua Invierii, trairea anticipata prin cultul Bisericii a tainei prezentei Imparatiei lui Dumnezeu pe pamant. Sub aspect temporal, ea reprezinta perihoreza unica intre timp si eternitate realizata in timpul liturgic al Bisericii — timp hristocentric, teandric, pascal, ritmat de moartea si invierea cu Hristos, eshatologic, mistic, nuptial si doxologic. Cultul duminical este expresia participarii reale la temporalitatea transfigurata de Invierea lui Hristos. Randuielile reprezinta intrari mistagogice ale Bisericii si creatiei intregi in viata pascala si eshatologica a Imparatiei lui Dumnezeu incununate in Dumnezeiasca Liturghie, modul concentrat si suprem de comunicare a Imparatiei lui Dumnezeu oamenilor ca vesnicie a comuniunii personale de iubire intre Preasfanta Treime si creatia indumnezeita.

Capitolul al saselea analizeaza, in prima parte, termenii prin care se exprima referirile la timp in Noul Legamant. E necesar sa facem o distinctie intre kairos, un timp al lui Dumnezeu care ne permite sa traim intr-un mod autentic clipa si chronos, un timp al oamenilor, monoton si liniar. Clipa kairotica recapituleaza trecutul, dar intr-o perspectiva eshatologica (si astfel trecutul, prezentul si viitorul se unifica), pe cand clipa intra-temporala este separata de trecut si viitor, ea reificand intr-un mod monoton un prezent liniar. De fapt, o problematica autentica a timpului nu poate fi abordata decat in perspectiva eshatologica. Traditia Bisericii ne descopera prin gandirea teologica a Sf. Maxim Marturisitorul Taina cea dumnezeiasca a Preasfintei Treimi ce avea sa se implineasca prin si in Domnul nostru Iisus Hristos, adica unirea negraita si neinteleasa a dumnezeirii si a omenitatii intr-un singur ipostas, unire ce aduna omenitatea la un loc cu dumnezeirea in ratiunea ipostasului si face din amandoua un singur ipostas compus, fara sa aduca nici un fel de micsorare a deosebirii lor fiintiale dupa fire.

Aceasta este ratiunea cea mai presus de minte, aceasta este taina cea mare si ascunsa, tinta (sfarsitul) pentru care sau intemeiat toate. In virtutea acestei ratiuni, timpul reprezinta intervalul (diastaza) dintre Dumnezeu si creatura sa, insa totodata, timpul reprezinta „mediul” de crestere si inaintare fapturilor rationale spre unirea cu Dumnezeu. In acest interval temporal dintre Inaltarea si Parusia Sa eshatologica, Iisus Hristos, Domnul Cel Inviat, prezent in Biserica Sa, in cultul, Tainele si sarbatorile ei, asimileaza si transfigureaza timpul intr-un veritabil „laborator al invierii” (D. Staniloae), deschizand umanitatii perspectiva unei eternitati vii si personale in comuniune cu Sfanta Treime ca trecere pascala de la moartea si intunericul egoismului si patimilor caderii la viata si lumina iubirii jertfelnice si a comuniunii. In Biserica, Hristos asuma transfigurator temporalitatea creata in eonul desavarsitor al Imparatiei lui Dumnezeu, cultul fiind pe pamant icoana si anticiparea vesniciei eshatologice. Sfanta Euharistie, incadrata organic in Sfanta Liturghie, reprezinta expresia cultica desavarsita a intrepatrunderii perihoretice pascal euharistice dintre timp si eternitate, si, totodata, intrarea in orizontul infinitatii deschis de comuniune de iubire vesnica a Persoanelor Sfintei Treimi, revelata si impartasita in cultul Bisericii Ortodoxe. Cultul liturgic ortodox este kairosul care deschide in permanenta fiecare clipa circulatiei in ambele sensuri intre aion si chronos, al carei martor ultim e iubirea si comuniunea.

In acelasi capitol, teza cuprinde o sectiune in care este evidentiat modul in care Sf. Vasile cel Mare aduce multa lumina in intelegerea sensului si semnificatiei dimensiunii temporalitatii liturgice a Duminicii. Sf. Vasile cel Mare realizeaza in acest tratat o relevanta talcuire teologica a zilei Duminicii din perspectiva eshatologiei liturgice, dar si a ciclurilor liturgice, fie ca este vorba de saptamana (in care a opta zi este iarasi ziua cea una), sau de Cincizecime, in care cele de sapte ori cate sapte zile (ca tot atatea „zile Duminici”, ce reiau de 50 de ori Duminica Invierii) se incheie cu a opta Duminica (saptamanala). Mult mai importanta decat asemanarea miscarii ciclice cu vesnicia este semnificatia Duminicii, pe care Sf. Vasile cel Mare o considera revelata, punand-o in legatura cu inceputul tuturor lucrurilor, consemnat in Cartea Facerii (1,5). Aceasta zi, cea dintai, de fapt cea una a Facerii si a Invierii Domnului „pare sa fie chipul veacului viitor…. Aceasta zi este una si in acelasi timp a opta si simbolizeaza pe cea cu adevarat una si a opta zi…. Este starea care se va arata dupa acest timp, ziua cea fara de sfarsit, care nu cunoaste seara, nici a doua zi, acel veac netrecator si fara de sfarsit” (Tratatul despre Sf. Duh). De asemenea, de o mare importanta si relevanta teologica este invatatura Bisericii despre Duminica ca a opta zi. Denumirea Duminicii de a opta zi nu face parte dintre numirile literal istorice ale Zilei Domnului. Aceasta este una simbolica, cuprinzand in sine adanca semnificatie teologica a inaugurarii vietii celei noi daruite fiintei umane si intregii creatii prin inviere. Teologia zilei a opta cunoaste o dezvoltare deosebita, in principal, la Parintii si scriitorii bisericesti din sec. IV, in special la reprezentantii scolii alexandrine alegorice: Sf. Vasile cel Mare, Sf. Grigorie de Nissa, Sf. 12 Grigorie de Nazianz, Sf. Ioan Gura de Aur. In Apus, tematica zilei a opta a fost dezvoltata, cu precadere, de Fericitul Augustin, Fer. Ieronim, iar inaintea lor de Ipolit al Romei si Tertulian, in marea majoritate dintre lucrari in spiritul gandirii milenariste, specifica Bisericii Apusene.

Un alt subcapitol al prezentei lucrari trateaza problematica randuirii calendaristice a Duminicilor in cadrul ciclului pascal anual. Modul de ordonare al Duminicilor si a pericopelor biblice corespunzatoare este unul foarte clar in primele doua perioade liturgice (Triod si Penticostar), problemele apar in perioada liturgica a Octoihului. Sirul Duminicilor din perioada Octoihului incepe cu Duminica Tuturor Sfintilor, intaia dupa Rusalii, si tine pana la inceputul Triodului din anul urmator, insa prezinta mai multe probleme din cauza ca acesta oscileaza intre 33 – 38 saptamani, (in functie de data schimbatoare a Pastilor din cei doi ani consecutivi) ceea ce provoaca „dereglarea” sirului de Duminici, aparand in calendar o numerotarea anarhica. Aceasta provine din faptul ca acceptiunea sau „numirea” de „Duminica X dupa Rusalii” nu se refera la Duminica propriu zisa dupa Rusalii, ci la „lectura dupa Rusalii” din ciclul celor 32 duminicale ale Octoihului. Pe de alta parte, exista patru pericope, care prin recomandarile Evangheliarului se citesc la anumite date fixe: Duminicile 22, 27, 28 si 30 dupa Rusalii. Dintre cele 32 pericope duminicale incadrate de cele 33 saptamani ale perioadei Octoihului din ciclul pascal biblic, primele 17 sunt de la Matei, iar ultimele 15 de la Luca. Cele de la Matei se citesc in sir continuu pana la Duminica inaintea Inaltarii Sfintei Cruci, iar cele de la Luca se citesc tot astfel, incepand din prima duminica dupa Duminica dupa Inaltarea Sfintei Cruci (numita „a 18-a dupa Rusalii”). Cele ramase de la Matei se adauga la sfarsitul celor de la Luca in anii in care acestea nu epuizeaza timpul pana la Triod. Subcapitolul mentionat cuprinde, in acest sens, toate explicatiile de rigoare.

Preluat de pe apologeticum.ro

5 Comentarii

  1. Ana Idarb

    Asistăm adesea la disputa dintre cei ce susțin că Ziua Domnului e sâmbăta contra celor ce susțin că e duminica. Dar oare de ce nu se cercetează adevărul mai profund și biblic ÎNCĂ DE LA CREAȚIUNE PE CÂND NU ERAU EVREI.
    Oare pe vremea Mântuitorului, la templu s-a folosit calendarul roman păgân și doar solar? Ce spune Scriptura despre calendar încă din Geneza? Geneza 1:14 Dumnezeu a zis: „Să fie nişte luminători în întinderea cerului, ca să despartă ziua de noapte; ei să fie nişte semen H226 care să arate vremurile H 4150 (sărbătorile), zilele şi anii;
    Vremurile H4150 sunt mo’ed mo’ed mo’adah, mo-ade “, mo-ade”, mo-aw-daw ” . Și acum să vedem ce e cu acest „moed”. Total „moed” în Biblie e întâlnit de 220 de ori din care :
    Este imposibil ca acest cuvânt H 4150, moed, să nu fie legat de timpul sau locul de închinare. Am luat toate cuvintele ce desemnează vremea, vremi, vremurile și deșii sunt foarte multe în Biblie, 619, doar 5,5 % din ele sunt moed. Cuvântul moed deci nu e concludent pentru vreme sau sezoane. În schimb din totalul de 220 apariții de moed 88 % sunt legate de închinare, atunci nu e logic că Soarele, Luna și Stelele au un rol major în închinare prin desemnarea calendarului??
    „Psalmi 119:89 Cuvântul Tău, Doamne, dăinuieşte în veci în ceruri.” Sau în Scriptura Ediția Numele Sfinte: „ Cuvîntul Tău יהוה YaHWeH, dăinuie în* veci, în ceruri”.
    Psalmi 89:37 ca luna, va dăinui pe vecie şi ca martorul credincios din cer.
    Cuvântul lui YHWH (Dumnezeu) și Luna dăinuiesc în cer prin mesajul lor transmis oamenilor pentru a știi când și unde să se întâlnească cu Creatorul.
    Acum ne vom uita la Scriptură în Leviticul 23:1-3
    Cuvântul tradus “sărbători” în versetul 2 este cuvântul ebraic “Moedim.” Observaţi că Sabatul săptămânal este în principal enumerat printre “moedim.” Aceasta este o dovadă foarte importantă pentru calendar, aceasta dovedeşte că luna trebuie să se implice în stabilirea timpului de Sabat săptămânal.

    Răspuns
  2. Ana Idarb

    Leviticul 23:1 Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:2 „Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le: „Iată sărbătorile Domnului ( moed H4150) pe care le veţi vesti ca adunări sfinte, iată sărbătorile Mele (moed H4150): 3 Şase zile să lucraţi; dar ziua a şaptea este Sabatul, ziua de odihnă, cu o adunare Sfântă. Să nu faceţi nici o lucrare în timpul ei: este Sabatul Domnului, în toate locuinţele voastre.
    Este o realitate faptul că în engleză cuvântul “săptămână” “vine de la cuvantul teuton pentru schimbare – indică schimbarea fazelor lunare” ( Larry Page de origine a lui Freeman Calendar , p. 2-3.). Deci, chiar cuvântul folosit de obicei astăzi, în limba engleză conţine o amintire îndepărtată a locului său original în adevăratul calendar al lui YHWH ( Dumnezeu).
    În Eerdmans Manual de Biblie , p.. 111, citim:. “… În cele mai vechi timpuri Sabatul săptămânal a fost ajustat pentru a coincide cu festivalurile majore, sau chiar cu lunile noi (a se vedea Leviticul 23). După exil, Sabatul zilei a şaptea a fost respectat mai cu stricteţe [?] şi a devenit independent în calendarul lunisolar. Deci, evreii ortodocşi au avut probleme privind relaţia dintre sabate şi festivaluri.”
    Interesant, cuvântul “sărbători” în versetul 2 de mai sus este, de fapt, cuvântul “MOWADAH” – exact la fel ca “anotimpuri” în Geneza 1:14 şi Psalmii 104:19. Deci,aceste versete din Leviticul 23 se vor citi după cum urmează: “Vorbeşte copiilor lui Israel, şi spune-le:.” Numirile în funcţii ale Domnului, pe care le veţi vesti a fi adunări sfinte, acestea sunt NUMIRILE Mele ”
    în Leviticul 23. Este clar, că Luna a fost stabilită pentru numirile [mowadah] lui Dumnezeu. În Psalmul 104 și versetele din Leviticul 23 (2-3) este dovada că singurul mijloc prin care Sabatul zilei a şaptea a fost calculat a fost după lună ! Sabatul este un mowadah – luna a fost făcută pentru mowadah. Nu este absolut nimic în Biblie care specifică că soarele face acest lucru. Soarele desparte zilele, unele de altele, dar numirea zilelor sfinte o face Luna, așa cum bine precizează Psalmul 104.
    Coroborare”, provine de la Eclesiastul 43, scrisă iniţial în ebraică, în intervalul de timp 190-180 î.Hr. şi tradusă în greacă în jurul anului 132 BC :
    „Şi apoi luna, mai punctuală, pentru a marca ori (de fiecare dată), un semn veşnic: Este luna care semnalează sărbătorile, un astru, care dispare după ce a fost pe deplin. Lunile derivă numele de la ea (Luna), ea în ceruri minunată în fazele ei, banner-ul de gazde de pe mare, strălucind în bolta cerului “(versetele 6-8).
    Observaţi în versetul 7 cuvântul ” sărbătorile . ” Cuvântul de bază grecesc aici pentru “sărbători” este heorte ( a lui Strong # 1859) şi este exact acelaşi ca cel din versiunea greacă Septuaginta Levitic 23:2 – care, în versetul 3 include Sabatul zilei a şaptea! Deşi este considerat Eclesiastul apocrif, aceasta descrie fidel voia Creatorului.
    Biblia ortodoxă, înțelepciunea lui Isus Sirah cap 33,7-9

    7. Pentru ce zi pe zi întrece şi toată lumina zilei anului de la soare este?
    8. Prin înţelepciunea Domnului ele s-au deosebit între ele, că El a statornicit vremuri felurite şi zilele de praznic.
    9. Dintre ele pe unele le-a înălţat şi le-a sfinţit; pe altele le-a pus în numărul zilelor

    Capitolul 43
    7. Şi luna, totdeauna exactă, însemnează lunile şi împarte timpul.
    8. Din lună este semnul sărbătorii, lumină care scade până la sfârşit.
    9. Lunile anului sunt după mersul ei, minunate schimbări face crescând.
    10. Cort taberelor intru înălţime, întru tăria cerului strălucind.

    Răspuns
  3. Ana Idarb

    Dacă am fi sinceri nu am fi ignoranți. Care sabat este adevărat, cel de la vest sau de la est de meridianul 180, de schimbare a datei? Meridianul 180 este meridianul de schimbare a datei. Dar de ce doar de o parte și alta a acestui meridian sunt două zile diferite?? La restul de meridiane este aceeași dată calendaristică și între 2 meridiane succesive este o diferență de 1 oră, doar la meridianul 180 este diferența de dată diferită.
    Acest meridian merge mai mult prin Oceanul Pacific dar atinge și câteva țări de pe uscat. Dacă ați dori cu adevărat să știți ziua de odihnă, chiar și numai acest fenomen (existent doar din 1884) v-ar fi fost suficient ca să vedeți că nici sâmbăta și nici duminica actuală din calendarul Gregorian nu este adevărata zi a șaptea din săptămâna biblică. Oare copiii lui Noe după ce au coborât din arcă și s-au întâlnit după mii de ani de o parte și alta a meridianului 180, aveau zile diferite de închinare???
    De ce Dateline Internaţional a fost stabilită?

    Dateline Internaţional nu este un dispozitiv arbitrar, aşa cum unii cread. Este o confirmare a unui fapt de netăgăduit a astrofizicii care implică mişcarea pământului în raport cu soarele. Datorită rotaţiei pământului într-o direcţie inversă acelor de ceasornic, unul care călătoreşte în direcţia est va câştiga timp, şi unul care călătoreşte într-o direcţie vest, va pierde timp. Acest fapt a devenit evident în zilele când marinari timpurii au descoperit că, atunci când au făcut înconjurul lumii, fie au câştigat sau a pierdut o zi. Dar adevărata IDL este cea dată de soare ochestrat de lună, nu cea impusă de om.
    Datorită sistemului de fuse orare, la meridianul 180 de grade există o decalare de 24 de ore între două puncte vecine de o parte şi de alta a acestui meridian, anume la est de meridian avem o dată, iar la vest avem aceeaşi oră dar cu o zi în urmă. Cu alte cuvinte, este necesară o schimbare de dată, ori de câte ori, se traversează acest meridian. Practic, pentru evitarea confuziilor, această linie a fost convenţional deviată în aşa fel încât să se evite orice regiune locuită. Atunci când se traversează acest meridian 180 de grade mergând spre est, se scade o zi din dată, iar când se traversează mergând spre vest, se adaugă o zi la dată.

    Mutarea Dateline Internaţional la Ierusalim, nu ar putea schimba ordinea de zi din ciclul săptămânal. Acest lucru ar arunca Ierusalimul în tulburări incredibile! Imaginaţi-vă agitaţia de la apus, în Ierusalim. Pe partea de vest a IDL ar începe Sabatul, în timp ce pe partea de est a liniei va începe vineri. Partea de vest a Ierusalimului ar putea călători în partea de est şi să desfăşoare activități ca de obicei. De asemenea, după 24 de ore mai tarziu, sambata seara ar merge în partea de vest a Ierusalimului, în timp ce Sabatul începe în partea de est. Evreii ar putea călători în partea de vest şi afacerile ar putea merge ca de obicei.

    Aceasta poate fi posibil pentru cei care doresc două zile de Sabat, sa treaca de la vest la est, şi să înceapă Shabatul din nou. Cei care doriţi să săriţi peste aproape toate Sabatele ați putea traversa strada principală de la est la vest şi să meargeți de la apus la apus vineri.

    Acest scenariu ar putea apărea oriunde pe pământ, dacă Date line Internaţional s-ar situa pe un continent sau teren mare, mai degrabă decât pe o întindere de apă, aşa cum este acum. Autorităţile evreieşti sunt foarte conştiente de acest fapt. Ei au considerat deja problemele implicate în respectarea Sabatului în diferite părţi ale lumii, în special pentru oamenii de afaceri evrei care trebuie să traverseze Dateline Internaţional în mod regulat.
    Dar adevărata IDL este cea dată de soare ochestrat de lună, nu cea impusă de om, conform Geneza 1:14. Dumnezeu a zis: „Să fie nişte luminători în întinderea cerului, ca să despartă ziua de noapte; ei să fie nişte semne care să arate vremurile, zilele şi anii;
    Psalmi 104:19 El a făcut luna ca să arate vremurile; soarele ştie când trebuie să apună.
    Deci este clar că vremea închinării „moed”, unde intră și sabatul adevărat, e marcat de lună și soare, împreună, nu doar de soare ca în calendarul actual.

    Răspuns
  4. Ana Idarb

    Modificări în calendar în era creștină
    Ziua de 4 Oct 1582 era joi iar 5 devine 15 (deci vineri, ziua a șasea dispare și vine luni pe locul ei, care de fapt era ziua a doua)
    Înainte de schimbare
    Soarele răsare și apune la 1-2 minute diferență de la o zi la alta.
    După schimbare între ziua 4 și 15 nu mai sunt 1-2 minute diferență (cade la o zi la alta), ci 12-13 minute.
    Noua săptămână rămasă cum puteți crede că este neîntreruptă?? Luna are mișcarea sincronă cu Pământul și asemenea modificări s-ar da de gol imediat de faza lunară.

    România doar în 1924 a făcut reforma și atunci s-au scos 13 zile din calendar.
    În România 1924 din:
    http://www.hexaimeron.ro/Calendar/Rezistenta.html
    „Dacă în 1582 diferenţa gregorian – iulian era stabilită (de către gregorieni) la 10 zile,
    În 1700 diferenţa creşte la 11 zile (anul iulian este bisect!)
    În 1800 diferenţa creşte la 12 zile (anul iulian este bisect!)
    În 1900 diferenţa creşte la 13 zile (anul iulian este bisect!)
    1) În urma hotărârii sinodale ce a urmat Congresului de la Constantinopol 1923, cele 13 zile suprimate au fost 1 (marţi) – 13 (duminică) octombrie 1924. Astfel 14 octombrie pe vechi ce trebuia să fie luni a devenit în calendarul „iulian rectificat” marţi. Deci se schimbă şi situaţia lunară. Şi atunci toate datele pascaliei Părinţilor cad luni, nu duminică! Iată o primă consecinţă smintitoare a hotărârii pripite”.
    Deci sabatul zilei a șaptea se transferă pe ziua întâia, duminica devine ziua a doua, chiar dacă noi o botezăm altfel, istoria e clară, dacă se păstrau zilele în ordinea creațiunii acest transfer nu se putea efectua. Ziua a 14-a din luna lunară astronomică are altă configurație lunară decât ziua întâia, și din punct de vedere astronomic este strict interzisă acestă modificare. Luna și soarele nu se schimbă la comanda omului.
    Deci sabatul zilei a șaptea se transferă pe ziua întâia, duminica devine ziua a doua, chiar dacă noi o botezăm altfel, istoria e clară, dacă se păstrau zilele în ordinea creațiunii acest transfer nu se putea efectua. Ziua a 14-a din luna lunară astronomică are altă configurație lunară decât ziua întâia, și din punct de vedere astronomic este strict interzisă acestă modificare. Luna și soarele nu se schimbă la comanda omului.
    Deci 14 oct 1924 ar fi trebuit să fie ziua de luni = a doua zi din săptămână, și ea devine după schimbare marți, a treia zi din săptămână, dar noi zicem că luni se poate transforma în marți, ceea ce este logic că și sâmbăta se poate transforma în duminică și duminică în ziua de luni a săptămânii.
    Cine este omul să modifice legile cerului??

    Răspuns
  5. Ana Idarb

    Nu vedeți că sabatul săptămânal biblic cade pe zile fixe în luna lunară adevărată (nu cea imaginară) atât în Vechiul testament cât și în Noul testament?
    V.T. Porunca a 4-a
    Sabatul zilei a șaptea comemorează CREAȚIUNEA dar și ELIBERARE DIN SCLAVIA PĂCATULUI sau a EGIPTULUI
    Deuteronom 5:12-15 dovedește că Abib 15 , ziua eliberării lui Israel , este Sabatul săptămânal. Interesant , a patra poruncă din Exodul 20:8-11 are legături cu Sabatul din săptămâna Creației . Deuteronom 5 are legături cu Sabatul din ziua în care Israelul a fost eliberat din Egipt, pe care toată lumea trebuie să recunoască, a fost pe ziua 15 a spicelor, având în vedere că Paștele este o sărbătoare cu dată fixă ( Abib 14 ) .
    Deuteronomul 5:12 Ţine ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti, cum ţi-a poruncit Domnul, Dumnezeul tău.13 Şase zile să lucrezi şi să-ţi faci toate treburile.14 Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă a Domnului, Dumnezeului tău: să nu faci nici o lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici boul tău, nici măgarul tău, nici vreunul din dobitoacele tale, nici străinul care este în locurile tale, pentru ca şi robul şi roaba ta să se odihnească întocmai ca tine.15 Adu-ţi aminte că şi tu ai fost rob în ţara Egiptului şi Domnul, Dumnezeul tău, te-a scos din ea cu mână tare şi cu braţ întins: de aceea ţi-a poruncit Domnul, Dumnezeul tău, să ţii ziua de odihnă.
    În ce zi se aplică Versetul „te-a scos din ea cu mână tare şi cu braţ întins: de aceea ţi-a poruncit Domnul, Dumnezeul tău, să ţii ziua de odihnă”??? Biblia nu ne lasă să bâjbâim aici: Au ieșit din Egipt în ziua 15, luna întâi Numeri 33:3 Au pornit din Ramses în luna întâi, în ziua a cincisprezecea a lunii întâi. A doua zi după Paşte, copiii lui Israel au ieşit …,”
    Deci luna întâi, Abib sau Nissan, sabat pe data de 15 a lunii lunare.
    Mana dezvăluie adevăratul sabat între 15 și 22 a lunii
    Exodul 16:1 Toată adunarea copiilor lui Israel a plecat din Elim; şi au ajuns în pustia Sin, care este între Elim şi Sinai, în a cincisprezecea zi a lunii a doua după ieşirea lor din ţara Egiptului.
    Putem avea îndoieli că ziua de 15 nu ete sabat?
    Dacă aveți dubii pe parcurs veți afla adevărul.
    Iată că în acea zi de 15, luna a doua luna Zif, are loc cârtirea copiilor lui Israel și în aceeași zi Moise le spune:
    Exodul 16:2 Şi toată adunarea copiilor lui Israel a cârtit în pustia aceea împotriva lui Moise şi Aaron…. 4 Domnul i-a zis lui Moise: „Iată că voi face să plouă pâine din ceruri. Poporul va ieşi afară şi va strânge cât îi trebuie pentru fiecare zi, ca să-l pun la încercare şi să văd dacă va umbla sau nu după legea Mea.5 În ziua a şasea, când vor pregăti ce au adus acasă, vor avea de două ori mai mult decât vor strânge în fiecare zi.” ……8 Moise a zis: „Domnul vă va da astă seară carne de mâncat şi mâine dimineaţă vă va da pâine să vă săturaţi, pentru că Domnul a auzit cârtirile pe care le-aţi rostit împotriva Lui; …..”
    NOTĂ: Ziua când israeliţii au murmurat, a fost la data de 15 a lunii a doua, aceeaşi zi când au ieşit din Egipt. În instrucţiuni, YHWH spune că El le va da prepeliţe după apusul soarelui, apoi a doua zi, dimineaţa, a 16-a zi, El le va da mana timp de 6 zile, 16, 17, 18, 19, 21. A doua zi este ziua a saptea de Sabat, şi este ziua 22 a lunii. Dacă în ziua 22 a lunii este a 7-a zi de Sabat, apoi la data de 15 este, de asemenea, a 7-a zi de odihnă, şi de asemenea, 8 şi 29.
    Concluzia logică, mana pune săptămîna de 7 zile , cu 6 zile lucrătoare din care în ziua a șasea cade mană dublu și ziua a șaptea nu cade mana, între 16-22 ale lunii, cu ziua a 22-a sabat, deci și 15 sabat. Aici se vorbește despre ziua pregătirii, nu poate fi confundat sabatul ce urmează acestei zile.
    Să se contrazică Moise ? Doar el este autorul Exodului ca și a Genezei?
    Să fi greșit și Ioan Ioan 19:31 De frică să nu rămână trupurile pe cruce în timpul Sabatului, căci era ziua Pregătirii şi ziua aceea de Sabat era o zi mare, Iudeii au rugat pe Pilat să zdrobească fluierele picioarelor celor răstigniţi şi să fie luaţi de pe cruce…( era zi mare pentrucă era sabatul obișnuit și Azimile ).
    A treia lună consecutivă de sabat în data de 15
    Exodul 19:1 În luna a treia după ieşirea lor din ţara Egiptului, copiii lui Israel au ajuns în ziua aceea în pustia Sinai.2 După ce au plecat de la Refidim, au ajuns în pustia Sinai şi au tăbărât în pustie. Israel a tăbărât acolo, în faţa muntelui.
    Când au ieșit din Egipt? Am precizat la prima lună că în 15, prima zi de azimi, au ieșit din Egipt.
    Numeri 33:3 Au pornit din Ramses în luna întâi, în ziua a cincisprezecea a lunii întâi.
    Timp de trei luni consecutiv a fost un Sabat săptămânal pe ziua de 15 a lunii, ceea ce nu se poate întâmpla cu calendarul gregorian păgân / papal. Calendarul gregorian poate produce un Sabat săptămânal timp de două luni consecutive, dacă februarie apare după prima lună ( și presupunând că 15 februarie doar se întâmplă să fie Sâmbătă ) dar februarie nu a existat acum 4000 de ani.
    Cât despre Noul Testament nu cred că mai e nevoie de scris , e clar că Răstignirea a fost în ziua pregătirii de 14 Nissan, apoi ziua a 7-a cu Isus în mormânt și ziua întâi a înviat. Deci după ziua pregătirii a urmat sabatul săptămânal din 15 Nissan ce a coincis cu Prima zi de Azimi și e pe aceeași dată ca în VT, 15 Nissan. Nu este coincidență, cum cred unii, ci poruncă de la YHWH (Dumnezeu) care a spus: „Exodul 13:9 Să-ţi fie ca un semn pe mână şi ca un semn de aducere aminte pe frunte între ochii tăi, pentru ca legea Domnului să fie totdeauna în gura ta; căci cu mână puternică te-a scos Domnul din Egipt.10 Să ţii porunca aceasta la vremea hotărâtă, din an în an.” Mântuitorul a împlinit porunca aceasta și din an în an în aceeași dată sunt sărbătorile (inclusiv sabatul zilei a șaptea care e sărbătoare H4150 sau moed în Lev23:1-3, ca și celelalte sărbători) stabilite de la Creațiune în gen 1:14 unde aștrii cerești arată sărbătorile sau moed sau H4150.
    După a treia lună se poate adăuga și luna a 7-a cu sabate fixe în lună:
    Leviticul 23:33 Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:34 „Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le: „În a cincisprezecea zi a acestei a şaptea luni, va fi sărbătoarea corturilor, în cinstea Domnului, timp de şapte zile.35 În ziua întâi să fie o adunare Sfântă: să nu faceţi nici o lucrare de slugă în timpul ei.36 Timp de şapte zile, să aduceţi Domnului jertfe mistuite de foc. A opta zi, să aveţi o adunare Sfântă şi să aduceţi Domnului jertfe mistuite de foc; aceasta să fie o adunare de sărbătoare: să nu faceţi nici o lucrare de slugă în timpul ei.
    Dacă Corturile țin 7 zile ce rost are sărbătoarea în ziua a 8-a? Da are rost că este sabatul din ziua 22 care vine după 7 zile de Corturi, ca și când ar fi ziua a 8-a.
    De la sărbătoarea Paștelui la Sărbătoarea Azimilor sunt 6 luni lunare și ambele sărbători țin 7 zile și atât Azimile cât și Corturile încep și se termină cu o zi de sabat.

    Pe timpul lui Solomon sărbătoarea Corturilor a rulat ca de la Moise, din „an în an” la fel, din ziua 15 luna a șaptea Tishri.

    2 Cronici 7:8 Solomon a prăznuit sărbătoarea în vremea aceea şapte zile şi tot Israelul a prăznuit împreună cu el; venise o mare mulţime de oameni, de la intrarea Hamatului până la pârâul Egiptului.

    2 Cronici 7:9 În ziua a opta, au avut o adunare de sărbătoare; căci sfinţirea altarului au făcut-o şapte zile şi sărbătoarea tot şapte zile.10 În a douăzeci şi treia zi a lunii a şaptea, Solomon a trimis înapoi în corturi pe popor.
    Notă: Solomon a avut grijă să nu îi trimită în sabat, în 22, care încheia și sărbătoarea Corturilor

    Cu şase zile înainte de Paşte

    Ioan 12:1 Cu şase zile înainte de Paşte, Isus a venit în Betania, unde era Lazăr, care fusese mort şi pe care îl înviase din morţi. ” Ioan 12:1-8
    Şase zile înainte de PAŞTE care este pe a 14-a zi a lunii Nisan. Din data de 14 scădem 6 zile: 14 – 6 = 8, deci ziua 8 a lunii ( Sabatul zilei a şaptea).
    Deci, în conformitate cu Evanghelia lui Ioan, Isus a mers la Maria şi Marta în a 8-a zi a lunii – o zi de Sabat, în conformitate cu calendarul biblic.

    Estera 9:18„ Cei ce se aflau la Susa, s-au strâns în ziua a treisprezecea şi a patrusprezecea, dar în ziua a cincisprezecea s-au odihnit şi au făcut din ea o zi de ospăţ şi de bucurie.”
    Întâmplător s-o fi odihnit tot pe data de 15 a lunii??? Data de 15 a lunii lunare adevărate e zi de lună plină mereu.
    Estera 8:9 Logofeţii împăratului au fost chemaţi în vremea aceea, în a douăzeci şi treia zi a lunii a treia, adică luna Sivan şi au scris, după tot ce a poruncit Mardoheu, Iudeilor, căpeteniilor oştirii, dregătorilor şi mai marilor celor o sută douăzeci şi şapte de ţinuturi aşezate de la India la Etiopia, fiecărui ţinut după scrierea lui, fiecărui popor după limba lui şi Iudeilor după scrierea şi limba lor.
    Ziua a 23-a era după sabatul din 22.
    Deci Estera dovedește sabate pe zilele de 15 și 22, ceea ce este logic că erau și pe data de 8 și 29.

    Răspuns

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *