Selectați pagina

Semnificația celor șase zile din Săptămâna Patimilor Domnului

Semnificația celor șase zile din Săptămâna Patimilor Domnului

Cea mai veche perioadă de post din istoria Bisericii noastre, Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului, numită deseori și „Săptămâna Mare”, este perioada cuprinsă între Slăvitul Praznic al Floriilor și până în Sâmbăta cea Mare, inclusiv. Din punct de vedere liturgic, această perioadă aparte din anul bisericesc – care este, de altfel, și ultima săptămână din perioada Triodului – începe cu Denia din Sfânta și Marea Luni și se încheie cu Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia din Sfânta și Marea Sâmbătă.

Semnificația celor șase zile din Săptămâna Patimilor Domnului

Semnificația celor șase zile din Săptămâna Patimilor Domnului

O caracteristică specială a acestei perioade este și săvârșirea slujbelor de denie. Cuvântul „denie” provine din limba slavonă, de la termenul „vdenie” şi înseamnă „priveghere” sau „slujbă de noapte”. Mai pe înțelesul nostru, Denia nu este altceva decât Utrenia de a doua zi, dar care se săvârșește seara, în ajun, în miercurea și vinerea din săptămâna a cincea a Postului Mare, precum și de duminică seara până vineri inclusiv, în Săptămâna Patimilor.

Astfel, după cum citim în paginile Sinaxarului din Triod, Săptămâna Mare are această titulatură nu pentru că zilele ei ar fi mai mari sau ar avea mai multe ceasuri, ci pentru că de-a lungul ei s-au săvârșit, și mai cu seamă azi, minunile mari și mai presus de fire și faptele neobișnuite ale Mântuitorului nostru.

Fiecare zi a Săptămânii Mari este un moment unic și cu importanță covârșitoare în istoria mântuirii noastre, prezentând o serie de „puncte culminante” din viața Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Mai exact, în fiecare zi din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului ne reamintim și retrăim ultimele zile din viața Sa, după cum urmează:

  • Sfânta și Marea Luni – ne prezintă imaginea tânărului Iosif, fiul patriarhului Iacob şi al Rahelei, care a fost vândut de fraţii săi în Egipt. Din cauza unor visuri legate de viitorul său deosebit, Iosif a început să fie invidiat de fraţii lui mai mari, care s-au sfătuit în ascuns și l-au aruncat într-o groapă, spunându-i patriarhului Iacob că a fost mâncat de fiare sălbatice. Amintirea vieţii sale în cultul liturgic al acestei săptămâni semnifică anticiparea Jertfei Mântuitorului Iisus Hristos Care a fost vândut de Iuda.
  • Sfânta și Marea Marți – se face pomenirea Pildei celor zece fecioare. Este o pildă care are menirea să ne țină trează datoria de a trăi permanent în Hristos.
  • Sfânta și Marea Miercuri  – se face pomenire de femeia păcătoasă care a spălat cu lacrimi şi a uns cu mir picioarele Mântuitorului – simbol al pocăinţei adevărate şi al îndreptării omului păcătos. Cântările liturgice din această zi creează un soi de contrast aparte pentru a arăta dărnicia și smerenia fără de margini a acestei femei păcătoase, în contrast evident cu lăcomia și viclenia lui Iuda, care l-a vândut pe Mântuitorul. De ce au ales Sfinții Părinți să facem pomenirea acestui episod în Miercurea Mare? Pentru a înțelege cât se poate de clar că doar cu cele două aripi – postul și pocăința – vom reuși să ne apropiem de Cina cea de Taină, prefigurarea jertfei Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
  • Sfânta și Marea Joi – este dedicată amintirii a patru evenimente deosebite din viața Mântuitorului: spălarea picioarelor ucenicilor, ca pildă de smerenie; Cina cea de Taină, la care Mântuitorul a instituit Taina Sfintei Euharistii; rugăciunea arhierească; începutul Pătimirilor, prin vinderea Domnului. Iuda cunoștea Grădina Ghetsimani, locul în care Mântuitorul se retrăsese pentru a se ruga și astfel, luând câțiva soldați cu el, a venit să-L prindă. L-au purtat spre judecare la Ana, apoi la Caiafa și, în cele din urmă, la Pilat. Pentru a ne reaminti de toate suferințele Mântuitorului începând cu acest moment, pomenite în cele 12 Sfinte Evanghelii citite în cadrul slujbei de denie, în seara zilei de joi se scoate în mijlocul bisericii Sfânta Cruce.
  • Sfânta și Marea Vineri – se pomenesc „Sfintele şi mântuitoarele şi înfricoşătoarele Patimi ale Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos”. Patimile sunt „sfinte”, pentru cã Cel ce le-a răbdat este Sfântul Sfinților, sfințenia însăși; „mântuitoare”, pentru că ele sunt prețul cu care Domnul a răscumpărat întregul neam omenesc din robia păcatului și „înfricoșătoare” pentru că nu poate fi ceva mai înfricoșător decât ocara pe care Mântuitorul a răbdat-o de la propria Sa făptură.
  • Sfânta și Marea Sâmbătă – prăznuim îngroparea Mântuitorului nostru Iisus Hristos și pogorârea Sa la iad. Iosif din Arimateea, coborând de pe cruce Sfântul trup al Domnului, l-a îngropat în mormânt nou, punând o piatră mare la intrarea lui. La fiecare Sfântă Liturghie, preotul pomenește acest moment special, atunci când punând pe Sfânta Masă Cinstitele Daruri, spune: „Iosif cel cu bun chip, de pe lemn luând prea curat trupul Tãu, cu giulgiu curat înfãsurându-l si cu miresme, în mormânt nou îngropându-l, l-a pus”.

Așadar, în loc de obișnuita încheiere, un singur dar esențial îndemn: să participăm și noi la slujbele deniilor, după tradiția de veacuri a strămoșilor noștri, coborând în mormânt alături de Hristos, pentru ca în noaptea Învierii să înviem alături de El. Ascultând Sfintele Evanghelii în toate serile Săptămânii Sfintelor Pătimiri, vom vedea că ele surprind perfect realităţile ultime ale mântuirii noastre, ale vieții veacului ce va să vină, ca un soi de punct final al operei răscumpărătoare a Mântuitorului, a suferințelor pe care El și le-a asumat din dragoste pentru om. Să răspundem și noi acestei iubiri, acestei chemări a Mântuitorului, participând la rugăciunea din Bisericile noastre din aceste zile, arătând mai multă grijă față de propria noastră viață spirituală prin pocăință, spovedanie și prin primirea Sfintelor și Dumnezeieștilor Taine.

Abonați-vă la canalul nostru Telegram!

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.