Selectați pagina

Se trezeşte Europa din „somnul cel de moarte”? Franţa protestează masiv împotriva adopţiilor homosexuale

Se trezeşte Europa din „somnul cel de moarte”? Franţa protestează masiv împotriva adopţiilor homosexuale

franta-protest-cas-gayAproape 1 milion de persoane, din toate colţurile Franţei, au protestat duminică, 13 ianuarie, la Paris, împotriva intenţiei preşedintelui francez Francois Hollande de a legaliza adopţiile de copii de către cuplurile de homosexuali. Manifestanţii au mărşăluit pe trei trasee diferite, adunându-se cu toţii pe Champs de Mars, în zona Turnului Eiffel. Protestul lor a fost susţinut de Biserica Catolică, Biserica Ortodoxă şi alte culte care activează pe teritoriul Franţei, precum şi de partidele de dreapta aflate în opoziţie faţă de guvernul socialist de la Paris.

Potrivit presei internaţionale, printre organizatorii protestului s-a numărat şi cunoscuta actriţă franceză, de origine română, Rona Hartner, care a urcat pe scena amplasată în preajma Turnului Eiffel şi a declamat în faţa celor peste 800 de mii de francezi: „Sunt româncă, franco-româncă, şi nu sunt de acord cu această lege”.

„Am venit pentru a apăra copilul, pentru ca el să aibă dreptul la o mamă şi un tată”, a declarat unul din protestatari, sosit la Paris tocmai de la Lyon. „Sper ca guvernul să dea înapoi sau să recurgă la un referendum pe acest subiect”, a spus un alt protestatar.

foto-paris-manifestation

Ideea organizării unui plebiscit pe tema legalizării căsătoriilor dintre homosexuali şi adopţiile de copii de către aceste cupluri a fost lansată încă acum câteva luni, dar a fost respinsă în repetate rânduri de socialiştii aflaţi la putere. „Nu! Nu va fi referendum”, a declarat ministrul Justiţiei, Christiane Taubira. Potrivit acesteia, proiectul de lege va intra în dezbaterea parlamentului pe 29 ianuarie, aşa cum a fost prevăzut. „Constituţia precizează strict domeniile în care e posibil un referendum. Or, în această situaţie, nu e cazul. Guvernul aude, constată mobilizarea oamenilor, dar dezbaterea parlamentară este cea care va clarifica lucrurile”, a punctat Christiane Taubira.

Schimbarea, comentează Le Nouvel Observateur, deşi simbolică, e majoră şi marchează o ruptură cu tradiţia milenară, fiecare putându-se întreba pe bună dreptate asupra consecinţelor sociale sau psihologice, în special pentru copiii viitoarelor cupluri homosexuale căsătorite.

Subiectul căsătoriilor între persoanele de acelaşi sex, precum şi adopţiile de către cuplurile dintre persoane de acelaşi sex a constituit unul dintre cele mai dezbătute subiecte în ultima jumătate de an. Ideea de a acorda drepturi totale homosexualilor în Franţa aparţine preşedintelui socialist Francois Hollande şi a constituit unul dintre principalele sale mesaje electorale în timpul campaniei pentru alegerile prezidenţiale din Franţa, care au avut loc în vara anului trecut.

Reacţie în lanţ în Europa după protestul din Paris?

Franta-proteste-impotriva-casatoriilor-gayÎn mod cert, protestul masiv al creştinilor şi reprezentanţilor celorlalte culte din Franţa nu poate trece fără urmări. Să nu uităm totuşi că Franţa deţine, pe bună dreptate, una dintre poziţiile de lider în Uniunea Europeană şi a determinat, de multe ori, apariţia noilor tendinţe în Europa. Este evident că pe lângă acel milion de persoane care au ieşit în stradă duminică mai sunt şi alte câteva milioane de cetăţeni, care, deşi nu au fost prezenţi nemijlocit la manifestaţie, susţin şi încurajează aceste acţiuni. Experţii din domeniul sociologic, atunci când calculează efectele unor acţiuni publice, se raportează nu doar la numărul celor care au participat direct la respectivele acţiuni, ci înmulţesc această cifră la 5, ce presupune numărul celor care au participat indirect, adică al celor care susţin în mod categoric acţiunea, dar nu au putut fi prezenţi nemijlocit. Pornind de la această logică sociologică, observăm că peste 5 milioane de francezi susţin public, sus şi tare, că actualele tendinţe de dezinstituţionalizare a Familiei tradiţionale, precum şi adopţiile homosexuale sunt periculoase pentru societate şi vor afecta grav viitorul copiilor.

Mai mult decât atât, de obicei, atunci când nemulţumirea populaţiei evoluează în proteste deschise, aceasta captează atenţia celor care, până în acel moment, au manifestat fie indiferenţă sau neutralitate faţă de subiectul aflat în dezbatere, fie nedorinţă de a se implica. Or, ţinând cont de amploarea evenimentului de duminică, putem deduce că numărul celor care optează deschis în favoarea familiei tradiţionale şi a valorilor tradiţionale şi creştine va creşte considerabil, iar acţiunile activiştilor profamilie ar putea lua o asemenea amploare, astfel încât va putea să zdruncine din temelii actualul sistem politic şi ideologic care se doreşte a fi aplicat în Europa, în lume şi în Franţa implicit.

Acum rămâne de văzut dacă francezii care au ieşit duminică în stradă vor continua acest demers. Or, dacă aceste proteste vor continua cu aceeaşi forţă, ne putem aştepta la o reacţie în lanţ în Europa, ceea ce ar putea readuce bătrânul continent pe făgaşul normalităţii şi revenirea la fundamentul creştin care a stat la baza civilizaţiei europene.

Republica Moldova cunoaşte pe propria piele cât e de greu să te opui expansiunii desfrâului, care apare astăzi deghizat în tot felul de aşa-zise drepturi ale omului. Da, ne-a fost băgată cu de-a sila pe gât o lege care le acordă drepturi suplimentare homosexualilor şi altor deviaţi de la normalitate, care, alături de anumite grupuri oculte din Occident, şi-au propus să distrugă moralul colectiv şi să ne slăbească credinţa în Dumnezeu. Cu toate acestea, faptul că au obţinut protecţie legală nu înseamnă automat că oamenii sunt dispuşi să recunoască şi să accepte desfrâul ca fiind normalitate. Este nevoie de o scânteie care să aprindă spiritele celor nemulţumiţi de această situaţie jenantă.

În Franţa a licărit această scânteie. Să vedem dacă va lua foc.

Dacă va fi aşa, înseamnă că sfârşitul omenirii se amână.

Nicolae FEDERIUC, flux.md

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe: