Selectați pagina

Se pregătește cea mai mare concediere colectivă din istorie

Se pregătește cea mai mare concediere colectivă din istorie

chinaBeijingul încearcă să-și relanseze economia care încetinește prin eficientizarea unor sectoare industriale supradimensionate, începând cu cărbunele și oțelul, însă concedierile reprezintă o sursă de îngrijorare pentru unele regiuni, înaintea sesiunii anuale a Parlamentului chinez care va începe săptămâna viitoare.

Potrivit uneia din surse, planurile Guvernului de la Beijing de a concedia cinci milioane de angajați din industriile care suferă de o ofertă excedentară reprezintă cel mai amplu program de restructurare demarat în ultimele două decenii. Potrivit acestei surse, sunt vizate un număr de șapte sectoare, inclusiv cimentul, producția sticlei și construcțiile de nave. În schimb, producția de echipamente pentru energia fotovoltaică va fi scutită, chiar dacă suferă de un excedent de producție, pentru că are în continuare potențial de creștere.

O a doua sursă a informat că numărul persoanelor concediate va fi de șase milioane. Această sursă a precizat că întreprinderile care vor fi închise vor trebui să ramburseze creditele oferite de bănci pentru a evita ca băncile de stat să acumuleze credite neperformante. Ambele surse au dorit să-și păstreze anonimatul având în vedere faptul că este vorba de un subiect sensibil din punct de vedere politic care ar putea declanșa proteste, în special în regiunile din nordul capitalei Beijing. “Cu siguranță vor fi dispute între autoritățile centrale și cele locale”, a declarat a doua sursă.

SURSA: realitatea.net

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *