Selectați pagina

Se pare că în Occident dacă ești alb, devine un mare drept și o supremă datorie să îngenunchiezi

Se pare că în Occident dacă ești alb, devine un mare drept și o supremă datorie să îngenunchiezi

Aceștia sunt congresmeni americani, șezând ca niște ostatici ai corectitudinii politice, ai ipocriziei, ai trendurilor sociale dictate mediatic, îngenunchiați, un gest religios, pentru nici ei nu știu prea bine ce, dacă nu se precizează exact la CNN.

Stupidul situației e subliniat și mai mult de faptul că singurul care stă pe propriile picioare își are pantofii pe un covoraș, în vreme ce ceilalți stau cu genunchii pe podea…

Oricum, zilele acestea s-a tot îngenunchiat, soldați și polițiști americani, polițiștii suedezi în fața migranților, premierul Canadei în fașa propriei imbecilități, iar ca regulă generală: albii în fața negrilor. Și se pare că dacă ești alb în Occident devine un mare drept și o supremă datorie să îngenunchiezi, din cauza vinovăției altora, din cauza istoriei și a unui sistem bolnav și corupt.

Pentru români imaginea aceasta ar trebui să vină cu o dublă recomandare, cred: nu mai aveți încredere în America, ca „etalon” al civilizației și așa zisei ”democrații”, pentru că SUA nu este în niciun fel o democrație reală, și nu mai aveți o la fel de oarbă încredere în liderii politici, în politicienii de astăzi, în general: uitați-vă la acești măscărici „de stânga”, progresiști, care nu se închină în fața lui Dumnezeu, dar fac acest ritual, în esență religios, în fața …a nimic, nimic decât propria prostie împletită cu interesele personale și politice.

Autor: Cristian Pătrașcu,http://anonimus.ro/2020/06/ostaticii-prostiei/

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe:

Статьи на русском языке

Статьи на русском языке