Selectați pagina

Se atestă o creştere semnificativă a numărului aplicaţiilor militare în stânga Nistrului

Se atestă o creştere semnificativă a numărului aplicaţiilor militare în stânga Nistrului

Un studiu realizat de către Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) „Viitorul” constată o creştere semnificativă a numărului aplicaţiilor militare în regiunea transnistreană, desfăşurate de unităţile paramilitare transnistrene.

Dacă în anul 2016 au fost organizate 48 de exerciţii militare, în anul 2017 au fost confirmate 150, iar cele neconfirmate ajung la cifra de 200. În primele trei luni ale lui 2018, se constată o cifră de 54 de exerciţii militare, transmite IPN, citat de adevarul.ro

Autorul cercetării, expertul în securitate Rosian Vasiloi, a declarat că autorităţile Republicii Moldova încurajează separatismul prin contracte de procurare a energiei electrice de la Cuciurgan. Autorităţile regiunii transnistrene continuă să aplice tactici de şantajare şi obtrucţionare, cum ar fi cazul „terminalului vamal” de la Gura Bâcului- Bâcioc. Zonă de Securitate este militarizată contrar prevederilor acordurilor în vigoare. Această nu se află sub monitorizarea Misiunii OSCE în Republica Moldova.

Rosian Vasiloi menţionează că militarizarea excesivă a regiunii este folosită ca paravan pentru forţele militare ale Federaţiei Ruse, iar precedentul „absorbirii” pretinselor forţe armate ale regiunii transnistrene de către Ministerul rus al Apărării, Serviciul Federal de Securitate al Federaţiei Ruse şi Ministerul Afacerilor Interne al Federaţiei Ruse poate avea efecte negative şi asupra Republicii Moldova. Potrivit expertului, lipsa de poziţie fermă din partea autorităţilor moldoveneşti faţă de acţiunile sfidătoare ale Federaţiei Ruse relevă o abordare neconcludentă care subminează poziţia Republicii Moldova în procesul de reglementare a conflictului transnistrean.

În context, Guvernului i se solicită să elaboreze un document comprehensiv pentru politicile de reintegrare, care urmează să stabilească obiectivele şi direcţiile prioritare, aplicarea principiilor şi prevederilor Constituţiei. Totodată, autorităţile de la Chişinău trebuie să adopte o politică de limitare drastică a accesului militarilor ruşi în Republica Moldova.

În studiu se mai spune că Guvernul trebuie să reconfirme poziţia oficială a Republicii Moldova, după adoptarea Declaraţiei Parlamentului, de a cere Federaţiei Rusei retragerea deplină, totală, garantată, a tuturor militarilor, muniţiilor şi a tehnicii de luptă din regiunea transnistreană a Republicii Moldova. Poziţia oficială trebuie să menţină principiul după care evacuarea completă şi necondiţionată a arsenalului şi tehnicii de luptă include necondiţionat şi armele transferate în mod ilegal forţelor paramilitare transnistrene.

De asemenea, în studiu se menţionează că autorităţile Republicii Moldova trebuie să aplice sancţiuni de circulaţie în privinţa comandanţilor trupelor de ocupaţie şi altor ofiţeri care au coordonat exerciţiile militare, desfăşurate împreună cu unităţile paramilitare transnistrene.

La fel, autorităţile competente ale Republicii Moldova trebuie să declanşeze proceduri de anchetă penală contra militarilor transnistreni şi ruşi care blochează participarea observatorilor militari ai Republicii Moldova (sau OSCE) la orice fel de activităţi de monitorizare, inspectare, informare şi documentare, care ţin de supravegherea zonei de securitate. Totodată, autorităţile trebuie să ceară mediatorilor şi observatorilor în formatul 5+2 restabilirea funcţiei de bază a Misiunii OSCE de a inspecta toate obiectivele militare ale trupelor de ocupaţie a Federaţiei Ruse şi structurilor paramilitare separatiste.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *