Selectați pagina

Timpul trece astăzi cu mult mai repede decât în trecut

Timpul trece astăzi cu mult mai repede decât în trecut

Părintele Serafim Rose:’’Poate că aceştia sunt ultimii ani în care mai putem continua să răspândim liber Cuvântul’’

Când timpul nu mai are răbdare cu noi…

Timpul şi valoarea lui pentru mântuire în Ortodoxie

Timpul a fost şi rămâne un subiect foarte profund al cugetării minţii omului, care l-a conştientizat imediat după izgonirea sa din Rai, unde gustase din preaplinul veşniciei, dar unde nu îi mai era îngăduit să rămână, din pricina căderii în păcat. De la filozofii antici şi până la gânditorii moderni, de la simplii credincioşi şi până la marii teologi, întrebările privind originea, esenţa, sensul şi, mai ales, valoarea timpului alcătuiesc un subiect mereu actual. Ortodoxia învaţa că timpul se scurge în aceeaşi direcţie cu creaţia şi constituie o trăsătură de temelie a întregii zidiri, fiind însăşi condiţia sau modul ei de existenţă. Cu alte cuvinte, orice creaţie dumnezeiască sau omenească – inclusiv omul – se află pusă „sub vremi”, ea căzând sub incidenţa curgerii timpului şi mergând, inevitabil, către un sfârşit.

Valoarea timpului se arată, în sensul său cel mai înalt, în iconomia mântuirii, când – în Hristos – timpul cunoaşte o plinire a sa, prin îndumnezeire. Timpul Bisericii este timpul mântuirii şi e trăit de credincios ca răscumpărare a timpului pierdut în păcat, dar şi ca posibilitate a împlinirii vocaţiei sale şi pregătirii pentru viaţa de comuniune veşnică în iubire cu Dumnezeu şi semenii. Tocmai de aceea,

Ortodoxia acordă timpului o mare însemnătate. Pierderea timpului ca prilej de mântuire constituie o pagubă aproape irecuperabilă: „Dumnezeu ţi-a dat timpul vieţii -zice Sfântul Ioan Gură de Aur – ca să-l petreci în slujirea Lui, şi când pierzi timpul vieţii în modul cel mai nevrednic întrebi unde este răul? Nu ştiţi că nimic nu trebuie să fie economisit ca timpul?! Aurul pe care l-ai pierdut poţi să-l dobândeşti din nou, dar timpul cu greu poţi să-l repari”.

Preocupată fiind de valoarea timpului în care sufletul credinciosului trece în viaţa de dincolo de mormânt, Ortodoxia cere în rugăciunile sale: „sfârşit creştinesc, în pace”, exprimând în aceasta importanţa deosebită pe care o are – în relaţie cu mântuirea – încheierea modului de vieţuire pe pământ. Trecerea prin moarte face ca – odată cu sufletul nemuritor – să treacă şi starea de vieţuire dobândită de el în timpul vieţii prezente. Bucuria şi seninătatea feţei pe care o au sfinţii în ceasul morţii arată faptul că pentru ei această „mutare” nu este decât trecerea către „viaţa veşnică” (Ioan 11, 25; 17, 3). Unii Părinţi ai Ortodoxiei au numit timpul vieţii prezente ca fiind „ziua a şasea” sau a pregătirii. Tocmai de aceea, Apostolul îndeamnă: „până când avem vreme, să facem bine către toţi, şi mai vârtos către cei ai noştri de o credinţă”(Gal. 6, 10). Dar se pare că astăzi, acest lucru este din ce în ce mai dificil de înfăptuit… Mulţi dintre noi simţim deja cum vremurile se grăbesc, iar timpul parcă se strânge, nerăbdător, căutând să intre cât mai repede în veşnicia din care a fost zidit de Dumnezeu.

Unde ne-a fugit timpul?

Bunicii noştri au trăit la sat – acolo unde „s-a născut veşnicia”, în căsuţe de lemn şi pământ, într-o mare lipsă de tot ceea ce azi numim „civilizaţie”. Seara o petreceau la lumina lămpii cu gaz şi spuneau poveşti. Cât de bogată şi luminoasă li se părea lumea, plină de taine şi de frumuseţi!

Atunci oamenii trăiau parcă într-un alt fel de timp, participau la o altfel de istorie, aceea deschisă către veşnicie. Acum, timpul trece mai repede, mult mai repede ca înainte, după cum mulţi dintre noi au observat. Nu mai avem timp pentru a citi o carte, pentru a ne adânci în noi înşine, cugetând la cele ale sufletului, pentru a ne întâlni cu prietenii apropiaţi. Nu mai avem timp nici măcar să spunem seara poveşti copiilor. Savanţii au început chiar să măsoare scurtarea timpului – un lucru foarte anevoios, pentru că nu este uşor să măsori tocmai ceea ce este măsura a tot ceea ce există. Concluzia acestor calcule a fost că astăzi 24 de ore trec la fel de repede pe cât treceau înainte 16 ore, şi aceasta nu este o simplă părere subiectivă, datorată iureşului cotidian la care suntem supuşi. Chiar şi călugării de prin mănăstirile ferite de zgomotul lumii ori pustnicii zilelor noastre, spun acelaşi lucru: timpul trece astăzi cu mult mai repede decât în trecut. Iar lor nu le poate fi adusă acuza de subiectivitate psihologică dată de transformările sociale… Într-un chip cu totul de neînţeles şi neexplicat, viteza tuturor proceselor a crescut, dar totuşi timpul s-a scurtat. Iată cum adepţii progresului s-au dovedit a fi nişte prooroci mincinoşi, care au turnat în urechile celor din secolul trecut vorbe care promiteau că progresul ştiinţific şi tehnologic va face ca maşinile să înlocuiască munca omului şi astfel timpul va prisosi?! Ce folos am dobândit, prin inventarea plitei electrice ori a cuptorului cu microunde, spre pildă, dacă noi suntem mult mai stresaţi, mai grăbiţi şi mai bolnavi decât atunci când preparam bucatele la foc de lemne? Înaintea erei super-tehnologizate, oamenii se mişcau încet, cu rânduială, în tot ceea ce împlineau de-a lungul unei zile, în toate zilele vieţii lor. Totul era săvârşit după un anumit tipic, deprins încă din copilărie, în sânul familiei: ziua începea cu rugăciunea de dimineaţă şi se sfârşea cu cea de seară, iar capul familiei îndeplinea rolul pe care îl are un stareţ într-o obşte monahală: nimic nu se începea fără încuviinţarea sa şi nimeni nu îndrăznea nici măcar să înceapă a mânca fără rugăciunea şi binecuvântarea sa. Întotdeauna, înainte de masă spuneau Tatăl nostru şi nici un lucru nu se făcea fără semnul Sfintei Cruci. Noi nici nu ne putem măcar imagina cum este să trăieşti o viaţă fără curent electric, dar iată că în acele vremuri, lipsite de orice confort şi modernism, omul găsea răgaz în toată vremea şi locul să-I aducă o laudă cât de umilă lui Dumnezeu. Întotdeauna, ca răspuns, el primea în suflet încredinţarea că nu este singur. Viaţa lui, deşi era grea, cu urcuşuri şi coborâşuri, cum îndeobşte trebuie să fie viaţa fiecăruia pentru a învăţa ceva din ea, era vegheată de sus, de Părintele Ceresc, iar acest lucru îi aducea un sentiment de împlinire. Era o existenţă trăită în toată plinătatea şi bogăţia ei. Noi facem astăzi totul pe fugă. Până şi relaţiile dintre membrii unei familii sau prieteni apropiaţi se rezumă deseori la câte un mesaj transmis prin internet sau telefon mobil. Iată de ce ne simţim aproape tot timpul văduviţi de bucuria clipei, nedesăvârşiţi în ceea ce facem şi trăim. De aici şi până la tulburările de afectivitate şi depresii, nu este decât un pas. Dar şi relaţia noastră personală cu Dumnezeu are de suferit, şi nu pentru că Cel ce ne-a zidit ar fi suferit vreo mutare sau schimbare. Motivul este că până şi atunci când ne facem rugăciunea de dimineaţă – pentru câţi mai au această râvnă – gândul nu ne este acolo. Mintea noastră este ca o împărăteasă fără regat, alungată în exil, căutând la grijile zilei sau ale vieţii cotidiene în general. Când ne apucăm de treabă, nu ne mai stă mintea să cerem ajutor de sus, pentru că déjà mintea face planuri pentru un an înainte, gândurile zboară către altceva, şi până la urmă nici nu „se potriveşte cu peisajul”. Câţi dintre noi avem curajul să ne închinăm de faţă cu colegii atei sau apostaţi, spre pildă? Aproape nici unul, din păcate. De parcă Dumnezeu ar trebui să Se dea după lume, să Se asemene cu ea, iar nu invers… Mărturisitorii credinţei au dispărut astăzi. Şi uite aşa rămâne omul singur. Nu numai pentru că nu-L mai are pe Dumnezeu împreună cu el, dar nici pe ceilalţi semeni – prieteni, fraţi, copii, soţ sau soţie – nu-i mai simte aproape. Asta fiindcă fiecare are ritmul lui atunci când aleargă – altminteri, grăbindu-te, cauţi tot timpul înainte, la ce va urma, cu nădejdea că va veni vremea să te linişteşti. Dar viaţa trece repede, bătrâneţea şi boala ne ajung din urmă, iar timpul fuge şi el, mai repede decât orice, şi niciodată nu avem timp pentru suflet. Vine şi moartea, mai repede decât te aştepţi, înainte de atât de doritul răgaz de liniştire şi aşezare între ai tăi, întru ale tale.

Sursa : Revista Tradiţia Ortodoxă nr. 36.

17 Comentarii

  1. marele Păcătos

    Sfântul Schiarhimandrit Hristofor din Tula zicea că, din 2008 are să se scurteze timpul, şi deci, un an v-a fi ca o lună, o lună ca o săptămână, o săptămână ca o zi, o zi ca un ceas.

    Răspuns
  2. diana

    Cand a trecut lacele vesnice Schiarhimandrit Hristofor din Tula? Nu gasesc nicaieri acest raspuns.
    Multumesc.
    Diana

    Răspuns
  3. diana

    Intreb asta pentru ca in documentarul Sarea pamantului se spune ca “de la trecerea dansului la cele vsnice, Dumnezeu a mai randuit 27 ani”

    Multumesc,
    Diana

    Răspuns
  4. Slava

    in 95, acolo nu se spune ca dupa trecerea la cele vesnice, rog sa atrageti atenti la fiecare cuvint, “domnul trebuie sa adauge 27 de ani” in primul rind trebu sa adauge, de cind pina cind nimeni nu stie

    Răspuns
  5. marele Păcătos

    în 96.
    nu trebuie să adauge, dar a adăugat.

    descoperit pentru Creştinii Ortodocşi este că începutul sfârşitului acestui veac a fost rânduit din anul 2014.

    Răspuns
  6. slava

    da unde ai descoperit? ma intereseaza sursa

    Răspuns
  7. marele Păcătos

    pentru sursă nu este binecuvântare, şi toţi care răspândesc acel material video sunt daţi anatemei.
    este un stareţ cui i se iveşte Iisus Hristos, Măicuţa Domnului şi Îngerul Păzitor la sărbători, şi el le pune întrebări, în privinţa codurilor, actelor, războiului, peţecii etc.
    am acest interviu, dar nu-l arăt nimănui.

    Răspuns
    • Nume

      Cind aud asta, ma intreb pe ce lume traim, dincolo atitea descopriri, da oamenii traiesc pe unda lor, parca nimic nu s-ar intimpla, chiar si cei care se duc la biserica, nu mai vorbesc de care n-au treaba. Chiar si cei mai credinciosi din care ii stiu imi zic ca atitudinea mea e prea serioasa, ca am probleme, ei nu pot asa, etc.
      La tv nu ma uit ca stiu ca e zombare, da minte asa mare n-am sa descurc toate evenimentele si sa stiu unde-i drept, unde minciuna. Parca toti vrem mintuirea sufletelor, da cind vad ca is asa de proasta si nu ma duce capul nimic sa inteleg… Iaca amu realizez vorba ca ,,Pentru cel drept va fi foarte greu sa se mintuiasca, da pentru cel pacatos nici sa nu se gindeasca”.

    • Vlad

      Dar cum il cheama pe acel staret ai voie sa spui? Sau imi da voie sa-i scriu o scrisoare sau sa-l vizitez sa-i sarut mana? Uite adresa mea de email: rugvlad@yahoo.com Scrie-mi te rog frumos pe adresa mea raspunsul, ma dau peste cap si incerc sa ajung la Parinte, sau macar sa-i scriu o scrisoare, fii bun si ajuta-ma.

      Am acel buletin cu CNP, permisul de conducere nou cu stema europei si pe spate sunt 3 spirale care seamana cu 6, am pasaport rosu, nu-i biometric, am vreo 2 carduri care nu mai sunt doar cu banda magnetica, au ceva metalic, poate ii cip, daca as sti sigur ca sunt pecetluire sau inaintemergator pecetluirii, la toate le dau foc, iar cardurile le anulez. Vad acum documentarele alea Sarea Pamantului si ma ingrozesc de aceste documente sa nu fi acceptat deja pecetea fara sa stiu.

      Doamne-ajuta.

  8. marele Păcătos

    pe de altă parte, totul este vădit cu ochiul liber, anume din 2014 diavolii din sua şi ue au început a stârni războaie în ocraina, prigonind şi omorând neamul nostru Ortodox!

    Răspuns
  9. marele Păcătos

    fiecare pe unda lor fiindcă omul este trup şi suflet, şi nu este destul doar să audă cuvântul cu urechea, ci trebuie şi cu inima să-l audă, dar dacă omul nu caută să afle sensul vieţii sale, nici Dumnezeu nu-i deschidima inima sa de piatră.

    Femeia lui Lot s-a prefăcut în piatră din motiv că s-a interesat de evenimentele materiale mai mult decât de împlinirea Poruncii prin a face ascultare de Glasul Domnului.
    Exact aşa şi omul trupesc, precum se spune “cu trupul sunt vii dar morţi sunt”.
    Celor care nu a primit acest dar – credinţa, nu văd Tainele Lui Dumnezeu, pe când oricui cere – i se va da.

    Răspuns
  10. marele Păcătos

    Vlad, ar fi bine să vorbeşti cu un părinte care este împotriva cipurilor şi a ecumenismului şi să-ţi dea binecuvântare ca să te refuzi de acte, dar nu arzândule, dar oficial precum le-am primit – asemenea să te refuzi, prin scrisoare şi punând semnătura, pentru ca Hristos să vadă că mărturiseşti adevărul fără frică.

    cât priveşte părintele Nicolae, detalii îţi pot arăta, dar nu consider că este o idee bună să faci aşa ocol în jurul lumii pentru a te asigura de cuvintele descoperite împotriva actelor.

    http://kazan-mitropolia.ru/temples/kazan/nikolsky/

    protoiereul Nicolae Uşacov, este foarte prigonit din cauză la poziţia sa faţă de acte, din acest motiv consider că nu ar trebui să fie deranjat părintele.
    fotografii:
    http://nabchelni.bezformata.ru/content/image66195428.jpg

    http://www.pravchelny.ru/www/images/2013/4/39324-008_b.jpg

    Răspuns
  11. doktoru

    In mod normal daca s-ar fi adaugat,trebuia sa se adauge incepand de la 1992,adica,7500.Atunci a fost jumatatea veacului al optulea de care au amintit unii Sf.Parinti.Deci vedeti ca este mai putin decat au calculat unii !!!

    Răspuns
  12. marele Păcătos

    în prorociile cu referire la anul 1992 se face doar menţiune la sfârşitul acestui veac; precum că “al 8-lea veac îl voi opri la jumătate – zice Domnul..”, adică în 1992 după Hristos şi 7500 de la facere.

    însă ce este timpul – rămâne o taină pentru noi, fiindcă în veşnicie nu există timp – se pare.

    Răspuns
  13. doktoru

    Pai si ce nu am zis eu bine?Dupa timpul Bisericii eu stiu ca 1992 egal 7500 de la Adam.Deci daca Hristos a prelungit timpul cu aia 27 de ani ,atunci de acolo s-a inceput cu aceea mica prelungire.Dar acei 70 de ani nu sunt o prelungire,ci evreii inca nu si-au implinit cei 70 de ani din 1947/48 asa cum ne spune Isaia cand spune ca Tirul,aka Babilonul, aka antihristul va fi uitat 70 de ani pana cand Dumnezeu il va cerceta si-si va lua pedeapsa.
    Si chestia cu anul ca luna si restul eu stiu ca Sf.Metodie le-a zis primul de acum 1700 si ceva de ani.Si intradevar de ceva ani incoace se pare ca asa este,timpul zboara.

    Răspuns
  14. Un crestin

    Cei care comentati pe aici, luati seama sa nu cadeti in inselare, cititi materialul ce urmeaza si o sa intelegeti despre ce este vorba:
    ” Sfântul Nicolae Velimirovici, ierarhul care afost canonizat de Sinodul Bisericii Serbiei nu cu multă vreme în urmă,spunea următoarele lucruri:
    „Vedem şi noi multe semne care au fost prezise de Domnul Iisus, nu suntem orbi. Asta însă nu ne dă dreptul săhotărâm ziua sfârşitului lumii şi, cu atât mai puţin, să ne dorimînmulţirea răului în lume, căci, o dată cu înmulţirea răului, seînmulţeşte şi numărul nedrepţilor ce-şi pierd sufletul, iar noi, ca fii ai luiDumnezeu, trebuie să dorim ceea ce doreşte şi Părintele nostru Ce-resc, şi anume ca toţi oamenii să se mântuiască. Marea nu are decât să se clatine, pământul să se cutremure şi stelele să cadă, noi trebuiesă stăm fără tulburare, încrediţându-ne voii celei bune a Făcătorului şidorind binele tuturor făpturilor omeneşti”.
    Iat
    ă atitudinea echilibrată a Sfâtului Nicolae Velimirovici, iatăatitudinea echilibrată pe care ar trebui să ne-o însuşim şi noi. „Vedemsemnele sfârşitului lumii”, spunea Sfântul Nicolae în secolul trecut, iarnoi astăzi vedem încă şi mai multe semne.
    Este adev
    ărat că, văzând semne cum (…), unii ortodocşi cad iarăşi în înşelare tipic sectară şi se apucă să facă tot felul de calcule preciseprivitoare la data sfârşitului lumii: „Peste cinci ani vine sfârşitul”. Sau:„Mai sunt câţiva ani şi cu siguranţă îl vom vedea pe Antihrist. În cinciani, maxim”.
    P
    ărintele Serafim Rose atrăgea atenţia asupra faptului că, dacăvor îndrăzni unii ortodocşi să facă astfel de calcule precise – să-şiexpună învăţăturile public, în conferinţe sau cărţi – vor fi nevoiţi ca,peste 15-20 de ani, să modifice cărţile pe care le-au scris, aşa cum aufăcut diferitele secte care au tot anunţat cu disperare data sfârşituluilumii.
    Nu este în duhul Ortodoxiei s
    ă spună cineva: „Apocalipsa vine peste15 sau peste 20 de ani, ori mâine sau răspoimâine”. În acelaşi timp, însă, este în duhul Ortodoxiei să observăm şi noi semnele apropieriisfârşitului, să ţinem cont de aceste semne şi să ne întărim în credinţă,să luăm putere pentru a rezista prigoanei de astăzi. Pentru că nu estenevoie să vină Antihrist ca unii ortodocşi să se lepede de credinţa lor.

    Se leapădă de Hristos toţi cei care trăiesc în patimi, toţi cei care seleapădă de Biserică pentru a trăi după propriile pofte.
    Un cre
    ştin a venit la avva Paisie Aghioritul şi i-a spus: „Mă tem căva veni Antihrist”. Şi avva Paisie l-a întrebat: „O fi oare mai înfricoşătordecât diavolul? Sfânta Marina s-a bătut cu diavolul, Sfânta Justina aizgonit dracii, atâţia şi-atâţia sfinţi s-au luptat, ori faţă către faţă, oriprin rugăciune, cu puterile întunericului. Şi le-au biruit”.
    Nou
    ă, creştinilor, ar trebui să ne fie străină teama şi disperareacă Antihrist va veni. Trebuie să ne fie teamă de căderile şi de patimilenoastre. Dacă noi vom cădea în patimi, ne lepădăm de Hristos până săvină Antihrist. Iar dacă noi vom merge pe calea virtuţii, vom merge şidacă va veni Antihrist.”

    Răspuns
  15. doktoru

    Cred ca parintele a exprimat o parere solida la vremea aceea(si sunt de acord cu el ),adica pana in 1956 cand a adormit.Dar din 1992 si pana astazi noi am depasit cu ceva,ce-i drept nu prea mult,anul ala anuntat de catre unii Sf.Parinti prin prorociile lor,adica 7500.Daca nu suntem atenti la semnele vremurilor,asa cum ne-a spus Hristos ca trebuie sa fim,inseamna ca suntem aiuriti ca evreii care au ratat venirea lui Hristos.Sa n-o ratam si noi la fel.
    Pe de alta parte nu putem intra in categoria sectantilor care calculeaza data apocalipsei sau alte prostii din cauza ca ortodocsii stiau de foarte multe secole,chiar peste un mileniu(si cine a citit cartea lui Iisus Navi cu talcuirile Sf.Parinti stia ca lumea dureaza 7500 de ani+micile prelungiri aferente ,gen 30 de ani la iesirea evreilor etc),ca lumea se va termina la jumatatea veacului al optulea.
    Protestantii,penticostali si alti martori iehovisti au calculat la fel de gresit cum au calculat cei din vechime ca lumea se va sfarsi in anuii :666,999,1000,1666,2000 si poate si altii la fel de eronati.
    Banuiesc ca nu sunteti de acord cu aceia care zic ca Dumnezeu va mai tine lumea inca mii de ani,pt ca asta este o prostie foarte mare.Revenirea evreilor in vechea matca a anuntat inceputul sfarsitului vremurilor.Sper de asemenea ca termenul de Apocalipsa nu este inteles in sensul protestant de cataclism final super-devastator sau alte chestii asemanatoare ca atunci chiar ar trebui sa punem mana pe carti de-ale Sf.Parinti mai vartos !!!

    Răspuns

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe: