Selectați pagina

Scrisoare a Sf. Ioan Iacob Hozevitul: Vor veni frământări mari în lume, dar noi nu avem treabă cu lumea. Pe noi ne-a chemat Domnul!

Scrisoare a Sf. Ioan Iacob Hozevitul: Vor veni frământări mari în lume, dar noi nu avem treabă cu lumea. Pe noi ne-a chemat Domnul!

O scrisoare a Sfantului Ioan Iacob care nu a fost niciodată publicată. Părinţii de la Hozeva au găsit-o în mănăstire şi mi-au dat-o să o traduc în greacă. E o scrisoare scurta, dar foarte folositoare pentru vremurile de acum.

Maria Rizeanu

Fraților și Surorilor întru Hristos,

 Valurile lumii tot mai tare se sălbătăcesc, iar norii necazurilor tot mai mult se îngroașă.

Să ne gândim bine cine suntem și în ce stare ne aflăm. Suntem cu toții fiii duhovnicești ai Maicii noastre Biserici dreptslăvitoare.

Nu facem politică, după cum nici Sfânta Biserică nu știe de politică. Politica este un fel de înjugare la carul stăpânirilor lumești.

Noi, cari am lăsat patria pământească pentru a sluji lui Dumnezeu nu avem nevoie nici de partide și nici de dregătorii sau funcții lumești.

Și, după cum Biserica lui Hristos este totdeauna liberă și nebiruită, tot așa și noi credincioșii suntem liberi. Biserica nu face deosebire de națiune sau de țară. În sânul Bisericii sunt credincioșii din toate neamurile și din toate marginile pământului. Biserica nu face deosebire de națiune sau de patrie și nici de starea oamenilor, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel care zice:

„Prin credința în Iisus Hristos toți sunteți fiii lui Dumnezeu, căci câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați și îmbrăcat; nu mai este nici Iudeu, nici Elin, nu mai este nici rob, nici slobod.” (Epistola a treia către Galateni, vers. 28)

Va încerca poate să ne iscodească careva dacă suntem cu țara, ori cu partidul Românilor liberi.

Una s-o avem în minte și asta s-o spunem la toți:

Biserica lui Hristos este totdeauna și în tot locul liberă, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel care zice:

„Unde este Duhul Domnului, acolo este libertatea!” (către Galateni, Ep. II, 3-17)

„Căci voi spre libertate ați fost chemați.” (către Galateni, cap. 5, v.13)

Deci noi suntem creștini liberi și ne supunem stăpânirii unde ne aflăm, câtă vreme stăpânirea nu ne face silă în cele ale credinții.

Vor veni frământări mari în lume, dar noi nu avem treabă cu lumea. Pe noi ne-a chemat Domnul în chivotul (adică în corabia) scăpării, care este sfânta noastră Biserică.

Obștea (sau adunarea) asta sfântă pe care a întemeiat-o Însuși Domnul, pe care au stropit-o și au întărit-o Sfinții Apostoli și pe care au îngrădit-o Sfinții Părinți, aceasta este Biserica.

Biserica creștină se mai cheamă și împărăția cea de taină a lui Hristos pe pământ, iar noi suntem cetățenii sau membrii acestei Împărății.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe: