Selectați pagina

Scopul nu este să fim mereu bine dispuși și bucuroși la exrterior, ci scopul este să-L avem pe Hristos în centru vieții noastre

Scopul nu este să fim mereu bine dispuși și bucuroși la exrterior, ci scopul este să-L avem pe Hristos în centru vieții noastre

De multe ori încurcăm starea noastră sentimentală cu cea duhovnicească. De aceea adeseori oamenii spun la spovedanie că „acum sunt foarte bine” sau „acum sunt într-un hal fără de hal”.

În timp ce vorbesc despre starea lor sentimentală, ei se referă la cea duhovnicească, ceea ce este greșit.

Se poate ca cineva să fie duhovnicește foarte bine, dar sentimental să nu fie. Ceea ce vreau să spun este că starea noastră sentimentală nu este aceeași cu starea noastră duhovnicească, de aceea va trebui să le deosebim în mintea noastră.

Deoarece stau prost sentimental – am aflat că un cunoscut de-al meu este bolnav – aceasta nu înseamnă că și duhovnicește stau prost. Dar și invers, dacă nu am nicio problemă și sunt mereu bine dispus, aceasta nu înseamnă că sporesc duhovnicește.

Firește, când omul găsește și cunoaște pe Hristos, are bucurie înlăuntrul său, aceasta însă nu înseamnă că nu se va întrista din pricina unui lucru din viața de zi cu zi. Sentimentele ne arată exact latura umană, dar de acolo, desigur, va trebui ca și sentimentele noastre să nu ne înăbușe strădania noastră duhovnicească, adică căutarea lui Hristos pretutindeni și întotdeauna.

Și Sfinții aveau urcușuri și coborâșuri sentimentale, dar aceasta nu înseamnă însă că o dată Îl aflau pe Hristos, altă dată nu. Sfinții nu sunt roboți care nu simt. Virtutea nepătimirii despre care vorbesc Părinții nu este o stare fără sentimente, adică o nesimțire, ci o stare fără patimă, fără împătimire.

Sfântul Apostol Pavel îndeamnă oamenii să se bucure. Însă această bucurie să fie nu o simplă explozie sentimentală, ci o stare profundă existențială, care izvorăște din trăirea dragostei lui Dumnezeu.

Personal, mă tem pentru acei creștini care au mereu un zâmbet fals pe buzele lor, deoarece simt vinovăție în a-și exprima sentimentele lor – de pildă, că astăzi nu au dispoziție – ajungând ca în loc să le înăbușe ei, să fie înăbușiți ei de ele, să devină niște giganți înlăuntrul lor și să ajungă la niște stări „ciudate” de autarhie, complex, sindrom de vinovăție și tulburări psihice.

Omul lui Dumnezeu nu este bine, așa „pe nepusă masă”.

Omul lui Dumnezeu chiar dacă nu este bine, în cele din urmă este bine, fiindcă Îl are pe Dumnezeu în viața sa, deși are probleme și nu este mereu bine dispus.

Scopul nu este să fim mereu bine dispuși și bucuroși la exrterior, ci scopul este să-L avem pe Hristos în centru vieții noastre, chiar și atunci când sentimental nu suntem bine.

Să nu simțim vinovăție pentru faptul că într-o zi nu avem dispoziție, căci acesta este un lucru omenesc, nu păcătos.

Arhim. Pavel Papadopoulos

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *