Selectați pagina

Scoaterea Sfintei Cruci. Sfintii 7 Mucenici Macabei. (Inceputul Postului Adormirii Maicii Domnului)

Scoaterea Sfintei Cruci. Sfintii 7 Mucenici Macabei. (Inceputul Postului Adormirii Maicii Domnului)

cruce1. Scoaterea Sfintei Cruci – Această cinstire se face în amintirea eliberării minunate a grecilor din robia saracinilor, în timpul împăratului Manuel Comnenul (1143-1180), cu ajutorul Sfintei Cruci. La Constantinopol se serba prin procesiunea cu lemnul Sfintei Cruci. În unele biserici (ruseşti) se face sfinţirea Apei mici.

2. Sfinţii 7 Mucenici Macabei – Aceşti sfinţi martiri au trăit sub domnia regelui Siriei, Antioh Epifaniu, din dinastia Seleucizilor (175-164 î.Hr.) care, după ce a adus în sclavie poporul evreu, a încercat să constrângă pe fiii lui Israel sa îşi renege obiceiurile moştenite de la părinţii lor, pentru a-i face să adopte moravurile păgâne. În timpul persecuţiei împotriva creştinilor declanşată de regele Antioh, pe neaşteptate, un ajutor pentru poporul evreu s-a ivit printr-o răscoală plină de curaj. Ea a luat naştere de la o familie a cărei membri se distingeau prin credinţă şi bărbăţie. Aceasta era familia Macabeilor. Răscoala a fost începută de bătrânul Matatia şi de cei cinci fii ai săi: Ioan, Simon, Iuda, Eliazar şi Ionatan. Când Apolonius, unul din supraveghetorii sirieni ai regelui Antioh, a sosit în oraşul Modin ca să oblige locuitorii să se închine la idoli, i-a poruncit lui Matatia să dea exemplu de supunere. Atunci, bătrânul a strigat în faţa mulţumii că el şi familia lui nu se va supune chiar daca toţi ceilalţi o vor face. În acel moment un iudeu din mulţime se apropia de jertfelnic să se închine idolului Zeva şi atunci Matatia s-a aruncat asupra lui şi l-a omorât. Fiii lui şi oamenii lor s-au năpustit asupra lui Apolonius şi a soldaţilor care erau cu el şi i-au omorât şi pe aceştia, totodată dărâmând şi jertfelnicul. Mai departe, rândurile răsculaţilor s-au înmulţit, ei intrând în oraşe şi sate şi distrugând altarele de jertfă. Ei purtau lupte de hărţuire, căci atunci când armata regelui devenea prea numeroasă se ascundeau. Nu după mult timp Matatia a murit şi a încredinţat fiului său Iuda continuare luptei pentru eliberarea ţării. Iuda Macabeul a purtat multe lupte vitorioase şi a dobândit libertatea poporului său. La 25 noiembrie 165 a sfinţit din nou templul din Ierusalim. Tot Iuda Macabeul a încheiat un tratat de pace cu romanii (161) şi a murit eroic în lupta de la Elasa cu sirienii (161). Ioan, fratele său, a fost şi el ucis într-o luptă de hărţuială. După el, Ionatan şi Simon au înrădăcinat independenţa iudeilor. Simon a fost ucis în anul 135 de ginerele să Ptolomeu. În timpul acestor lupte a murit şi Solomonia, mama Macabeilor.

3. Începutul Postului Adormirii Maicii Domnului – Postul Adormirii Maicii Domnului precedă praznicul Adormirii Maicii Domnului şi e rânduit de Biserică spre aducerea aminte de virtuţile alese ale Sfintei Fecioare şi de postul cu care ea însăşi, după tradiţie, s-a pregătit pentru trecerea la cele veşnice. Ca vechime, este cel mai nou dintre cele patru posturi de durata. Originea lui se află în sec. V, când cultul Maicii Domnului a început să cunoască o dezvoltare mai mare şi când sărbătoarea Adormirii ei a început a căpăta o mai mare importanţă. Data şi durata postului au fost uniformizate în toată Ortodoxia abia în secolul al XII-lea, la Sinodul Local din Constantinopol, ţinut la 1166, sub patriarhul ecumenic Luica Crysoverghi, care a hotărât ca postul să înceapă la 1/14 august şi să dureze 14 sau 15 zile, până la Sărbătoarea Adormirii (15 august). Se lasă sec seara zile de 31 iulie/13 august, iar când această dată cade miercurea sau vinerea, se lasă sec cu o zi mai înainte; de asemenea, postul se prelungeşte şi în ziua sărbătorii înseşi, dacă aceasta cade miercurea sau vinerea, făcându-se dezlegare la untdelemn, peşte şi vin. Postul Adormirii Maicii Domnului este mai uşor decât al Patruzecimii, dar mai aspru decât al Naşterii Domnului şi al Sfinţilor Apostoli.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Статьи на русском языке

Статьи на русском языке