Selectați pagina

SUA: Sataniştii susţin că avorturile făcute de ei sunt acte religioase de satanism și sunt protejate de lege

SUA: Sataniştii susţin că avorturile făcute de ei sunt acte religioase de satanism și sunt protejate de lege

Notă: Totul s-a început cu legalizarea acestora ca cult religios, şi între timp… unde s-a ajuns? Se întîmplă exact ca în zicala care spune că  dai un deget şii ia toată mîna!

Templul satanic (TST) a anunțat că scoate la loterie avorturi gratuite pentru a promova ritualul religios al organizației, în timp ce încearcă să demonstreze că drepturile religioase ale membrilor lor sunt scutite de orice legi ale statului sau orice ordin care ar putea opri accesul la avorturi în timpul primului trimestru al sarcinii.

Potrivit TST, avortul gratuit poate fi medical sau chirurgical si este transferabil la cerere, relatează europanews.ro

Având sediul central în Salem, Massachusetts, TST descrie noul ritual satanic al avortului drept „o experiență spirituală destinată să insufle siguranță și respect de sine, potrivit convingerilor religioase ale TST”. Organizația susține că aceia care practică ritualul satanic al avortului sunt scutiți de a fi supuși perioadelor de așteptare, consilierea obligatorie, vizualizarea forțată a ecografiilor și lecturii materialelor despre subiect, cum este cerut în multe state.

„TST își bazează afirmațiile cu privire la scutirile de la mandatul de avort pe asigurările acordate de State Religious Freedom Restoration Acts sau RFRA, care, în general, interzice guvernului a interfera substanțial cu exercitarea liberă a religiei unei persoane”, a relatat TST într-un comunicat de presă.

Templul satanic susține că ritualul avortului practicat de membrii săi este scutit de reglementările existente în materie de avort, pe baza libertății religioase. Ei atrag atenția asupra ordonanței din 2014 a Curții Supreme că Hobby Lobby, ca afacere, avea dreptul să nu acopere prevenirea sarcinii, inclusiv medicamentele abortive, ca parte a programului lor de sănătate pentru proprii angajați, din cauza convingerilor sale religioase care considerau o astfel de practică drept imorală.

TST spune că toate avorturile făcute de membrii lor sunt acte religioase de satanism și sunt protejate sub acea ordonanță.

De asemenea, organizația a pus la dispoziția tuturor membrilor săi o scrisoare șablon pentru a solicita o scutire religioasă de la restricțiile de avort.

Fondată în 2012, TST susține că are mai mult de 300 000 de membri în toată lumea.

Traducerea si adaptarea Prodocens Media

Sursa: https://www1.cbn.com/cbnnews/us/2020/august/breaking-the-satanic-temple-raffles-free-abortion-admits-that-aborting-unborn-babies-is-a-satanic-ritual

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *