Selectați pagina

Sărbătorirea Paştilor în celula 18 din închisoarea Pitești, anul 1949

Sărbătorirea Paştilor în celula 18 din închisoarea Pitești, anul 1949

martiri-noaptea-invierii__Se apropiau Sfintele Pasti, pe la sfârsitul lui aprilie. Iar noi ne pregăteam să sărbătorim primul Paste în închisoare. Camarazii arestati de pe timpul lui Antonescu memoraseră un repertoriu bogat din poeziile lui Radu Gyr. Ne-am pus să le învătăm pe de rost.

Atunci s-a petrecut un fapt cu totul iesit din comun, în care s-a demonstrat încă o dată, dragostea si unitatea de nezdruncinat a acestor tineri, hotărâti să nu facă nici un compromis în lupta lor împotriva comunismului.

Cu o zi sau două înainte de Pasti, un camarad din Bucuresti al cărui nume, din discretie, prefer să nu-l dau, a primit, pe căi lăturalnice, un pachet cu alimente. De remarcat că nu aveam voie să primim nici un pachet de Pasti. Nu mai retin ce greutate avea pachetul, dar nu trecea de zece kilograme. În acest pachet erau puse,cu grijă, si prescuri pentru anaforă, de luat cu ocazia Pastilor. Din acest pachet s-au înfruptat toti studentii, legionari si nelegionari, fără deosebire, de la muncă silnică si temnită grea. N-a rămas nici unul din închisoare care să nu primească ceva. Cantitatea a fost simbolică,dar efectul moral al acestui gest ne-a impresionat în asa măsură pe toti, încât ne-a sustinut în drama care a urmat. Pentru ca cititorul să aibă o imagine clară despre modul cum s-a împărtit acest pachet, voi spune că un ou rosu s-a împărtit în 24 de părti, si în plus cu o bucătică de coajă rosie, ca simbol al marii sărbători.

Trăirea acestui gest de neuitat marca pentru moment dragostea, unirea si frătia celor închisi atunci la Pitesti.

Cele petrecute cu prilejul Pastelui din 1949, la închisoarea Pitesti, m-au îndemnat să mă gândesc serios si să înteleg ce însemnasă ai „inima bună”, asa cum ne îndemnase odinioară bădia Ghită Bărbieru, în celula 121 la Suceava.

Luni de zile m-a muncit acest lucru. Noaptea nu aveam somn, căutând în adâncul sufletului să înteleg ce înseamnă pentru om a avea inimă bună, mai ales în conditiile acelea. Târziu am înteles că a avea inimă bună însemna prezenta lui Dumnezeu în om. Pentru ca omul să-L simtă pe Dumnezeu, trebuie să si-o curete conform îndemnului dat de Iisus:

«Fericiti cei curati cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu».

Deci, această inimă bună se poate dobândi oriunde s-ar afla omul pe pământ – depinde numai de el. În conditiile de detentie, unde tentatiile sunt mai mici dar suferintele aproape de nesuportat, inima poate fi usor „măturată” de tot ceea ce ar împiedica si ofensa prezenta lui Dumnezeu în lăuntrul ei.

În concluzie, am înteles prin inimă bună prezenta lui Dumnezeu într-o inimă curată, si primul pas pentru a o dobândi l-am făcut în celula 18 de la Pitesti, unde am aflat „cheia” cu care să încui usa lumii din care veneam, si s-o deschid pe aceea a lumii în care intrasem. Asa că, întâi am curătit inima de lumea din care veneam: dacă-mi aminteam de lucrurile frumoase pe care le trăisem, mă durea inima, căci nu le mai puteam avea; dacă-mi aminteam de lucruri urâte, îmi reprosam că le-am făcut. Deci, si într-un caz si în altul –suferintă. (Poporul are o vorbă: „A murit de inimă rea!”, adică dincauza deznădejdii.)

N-as vrea să fiu înteles gresit: de fapt nu părăsisem lumea din care veneam, ci-i „încuiasem” doar usa, ca să nu-mi mai amintesc de cele ce se petrecuseră. Căci, dacă as fi rămas în relatie cu această lume, suferinta pentru pierderea ei m-ar fi ucis sau înrăit. Tot cu această „cheie”, a inimii bune, am descuiat usa care mă introducea în lumea omului privat de tot ceea ce lăsase în urmă. Problema principală era întelegerea acestei lumi, si acceptarea ei în conditiile date.

Atmosfera din celula 18 era plăcută, pe cât se putea; cei doi tineri bucuresteni erau foarte impresionati de cele petrecute de Pasti.

(Dumitru Bordeianu – Mărturisiri din mlaștina disperării)

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *