Select Page

Şapte monahi părăsesc Mănăstirea Vatoped din Muntele Athos după vizita delegației schismatice ucraineane

Şapte monahi părăsesc Mănăstirea Vatoped din Muntele Athos după vizita delegației schismatice ucraineane

Mai mulți călugări s-au hotărât să părăsească Mănăstirea Vatoped din Muntele Athos, după ce delegația schismatică ucraineană care se află în prezent în vizită la Sfântul Munte, a fost primită acolo, transmite INTERFAX.

Potrivit unei surse din Patriarhia Moscovei, șapte călugări ruși, ucraineni și moldoveni de la Vatoped au plecat și au decis să meargă la Mănăstirea Sfântul Pantelimon de tradiția rusă, unde delegația schismatică a fost refuzată ieri.

Înainte de a i se închide porțile de la Mănăstirea Sf. Pantelimon, delegația condusă de “episcopul” Pavel de Odessa și Bălți, a slujit Vecernia și Sfânta Liturghie la Mănăstirea Pantocrator și a fost primită la Mănăstirea New Esphigmenou. În schimb, alte mănăstiri, cum ar fi Philotheou și Karakallou, au spus că își vor închide porțile schismaticilor.

Există, de asemenea, informații că mulți dintre călugării greci care trăiesc la Vatopedi sunt nemulțumiți de poziția pe care a luat-o conducerea mănăstirii și consideră că reprezentanții noii structuri ucrainene sunt schismatici.

Starețul Efrem de la Vatoped urma să participe la întronizarea „Mitropolitului“ Epifanie Dumenko la Kiev pe 3 februarie, dar întrucât a suferit un atac de cord, la sosirea în capitala Ucrainei, a lăsat pe Ieromonahul Maximos din M. Vatoped să participe în locul său la întronizare, împreună cu Starețul Alexios din Mănăstirea Xenofontos și Ieromonahul Chrysostomos din Schitul Sfântul Pantelimon din Mănăstirea Koutloumousiou.

Sfânta Chinonită din Muntele Athos a votat în mod oficial împotriva trimiterii unei delegații la intronizarea lui Epifanie Dumenko, cu 13 mănăstiri care au votat împotrivă și 5 care au votat în favoarea trimiterii: Iveron, Stavronikita, Xenofontos, Koutloumousiou și Pantocrator.
Athoniții care au participat și au slujit, au făcut acest lucru ca parte a delegației reprezentante a Patriarhiei Constantinopolului.

Astfel, 7 mănăstiri athonite au arătat până în prezent că sprijină schismaticii ucrainieni, fie prin vot, fie prin participarea la întronizarea primatului lor, fie prin primirea in mănăstirile lor: Iveron, Stavronikita, Xenofontos, Pantocrator, Koutloumousiou, Vatoped, și New Esfigmenu .

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.