Selectați pagina

Sancțiuni mai dure pentru cei care reconstruiesc încăperile din blocurile locative: Riscă amenzi de până la 15000 de lei

Sancțiuni mai dure pentru cei care reconstruiesc încăperile din blocurile locative: Riscă amenzi de până la 15000 de lei

Distrugerea sau deteriorarea intenționată a bunurilor proprietate comună din interiorul blocurilor de locuințe va fi sancționată cu amendă de la 30 la 60 de unități convenționale.

Comisia juridică, numiri și imunități a aprobat, în ședința de astăzi, un șir de modificări la Codul contravențional, în prima lectură.

Proiectul prevede și amenzi de până la 300 de unități convenționale pentru încălcări ale legislației la reconstrucția încăperilor. Este vorba, în special, despre intervenții care afectează structura de rezistență a blocului locativ, extinderea încăperilor din contul balcoanelor, extinderea balcoanelor și logiilor, extinderea și reamplasarea bucătăriilor și blocurilor sanitare din contul încăperilor locuibile. De asemenea, încălcări vor fi considerate reamplasarea rețelelor de apă și de canalizare, intervenții la canalele de ventilare, comasarea apartamentelor pe verticală, modificarea sistemelor de încălzire cu instalarea agregatelor în balcoane și logii, acțiuni care afectează aspectul arhitectural al blocurilor locative (construcția anexelor, balcoanelor etc.), efectuarea lucrărilor de termoizolare și tratatare coloristică a clădirii în lipsa unei autorizații.

Vor mai fi sancționate acțiunile de mansardare pe timp de iarnă, folosirea ascensoarelor de pasageri pentru transportarea materialelor de construcție, eschivarea proprietarilor de apartamente de la regimul de menținere a curățeniei și respectare a ordinii în apartament. Vor fi amendate și autoritățile pentru tergiversarea nemotivată sau depășirea perioadei de timp stabilite de lege pentru emiterea certificatelor de urbanism sau a autorizațiilor de construire. Pentru efectuarea lucrărilor de reconstrucție, însoțite de zgomot, în încăperile de blocuri locative înainte de ora 08.00 și încheierea lor după ora 18.00, precum și afișarea în blocurile locative, în afara spațiilor destinate pentru publicitate, a diverselor informații vor fi aplicate amenzi de până la 100 de unități convenționale.

Deputații propun Parlamentului, pentru votarea în lectura a doua, a unui șir de completări la diverse acte legislative în vederea instituirii unui program de stat de acordare a cetățeniei Republicii Moldova pentru investitorii străini, în condițiile strict reglementate de lege.

Tot astăzi, Comisia juridică, numiri și imunități a declarat vacant mandatul de deputat al lui Igor Dodon, după ce ieri Curtea Constituțională a validat rezultatele alegerilor prezidențiale.

Membrii Comisiei au mai aprobat Concepția securității informaționale a Republicii Moldova și a fost avizată moțiunea simplă asupra activității Ministrului Educației, Corina Fusu.

În cadrul interviului organizat astăzi, Comisia juridică, numiri și imunități a selectat un membru din partea societății civile în Consiliul de Integritate, cu un mandat de activitate de 5 ani. Este vorba de Sergiu Ostaf. Celălalt candidat selectat de Comisie pentru concurs, Mircea Tanasov nu s-a prezentat la interviu.

Toate proiectele urmează a fi aprobate de plenul Parlamentului.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *