Pentru ca să se roage cineva aşa cum se cuvine, trebuie multă osteneală, luptă multă. Nu este cu putinţă imediat sau în scurt timp să-ţi îndrepţi mintea şi inima către Dumnezeu. Dar ce se dobândeşte în lume atât de uşor, de repede şi fără osteneală? Ce artă, ce ştiinţă, ce mângâiere duhovnicească? De aceea, să te rogi.

Chiar dacă vezi în rugăciune multă osteneală, şi nici o mulţumire, să te rogi [în continuare] cu râvnă şi grijă. Să te obişnuieşti pe tine la rugăciune şi la convorbirea cu Dumnezeu. Să te osteneşti pe cât poţi să aduni şi să cercetezi gândurile tale răsfirate.

Astfel, puţin câte puţin, rugăciunea ta va deveni din ce în ce mai uşoară. Vei începe şi tu să simţi o mângâiere dulce, iar dacă depui osteneală adevărată, Duhul Sfânt, văzând truda şi autenticitatea dorinţei tale, te va ajuta degrabă. Şi după ce intră înlăuntrul tău, te va învăţa rugăciunea adevărată. Dumnezeu ne cere să ne rugăm neîncetat (I Tesaloniceni 5, 17).

Mulţi zic: „Cum este cu putinţă să ne rugăm neîncetat, de vreme ce vieţuim în lume? Dacă ne preocupăm doar cu rugăciunea, când vom împlini îndatoririle noastre şi ne vom ocupa de treburile noastre?”. Desigur că nu putem să facem rugăciune neîntreruptă în exterior, adică să stăm întotdeauna în stare de rugăciune, pentru că trebuie să şi lucrăm şi să împlinim multe alte nevoi ale noastre. Cel care simte, însă, sărăcia lui lăuntrică, nu va înceta să se roage, orice lucru ar avea. (Sfântul Inochentie al Moscovei)

Glasul Sfinţilor Părinţi, traducere de Părintele Victor Mihalache, Editura Egumeniţa, 2008, pp. 349-350