Selectați pagina

Sa nu va fie frica de moarte, ci mai degraba de felul in care traiti

Sa nu va fie frica de moarte, ci mai degraba de felul in care traiti

Să nu vă fie frică de moartea însăşi, ci mai degrabă de felul în care trăiţi!

Frica este marea boală universală. Noi ne temem continuu, sub diferite forme. Orice fel de frică (de sărăcie, de întuneric, de păcat, de greşeală, de nedreptate, de opinia publică, de insulte, de lovituri, de fiare, de diavol, de infern, de moarte, de gelozie, de înşelăciune, de viaţa de dincolo, de necunoscut, de supranatural, de calamităţi, de boli, de accidente, de foame şi de sete, de război şi de revoluţii, de fenomene ale naturii, de fantome, de neplăceri, de suferinţe, de hoţi, de singurătate etc. etc.) zace în inima noastră, toată gândirea noastră se alterează şi dezordinea se instalează în noi.

Pentru a fi un om liber, trebuie să fi scăpat complet de orice fel de frică. Toate aceste goluri să le umplem cu prezenţa divină. Nu vă temeţi de Dumnezeu! El este dragoste şi bunătate nesfârşită, universală. Iubiţi-L şi din iubire ascultaţi-L, nu din frică! Nu vă temeţi de moarte! Ea nu comportă nici o durere fizică. Ea este o trecere foarte dulce, simplă şi uşoară. Toţi centri nervoşi se inhibă şi ” aparenţa de agonie dureroasă este doar pentru spectatori. Chiar când corpul se zbate, muribundul este inconştient de această luptă, el nu simte nici o durere fizică. El moare ca şi când ar adormi. Nu există excepţie de la aceasta. Prin orice tip de moarte ar pieri omul – accident, boală sau uzură -, lucrurile se petrec la fel. Moartea este deci o trecere, iar nu o stare de a fi. Ea ne apropie de Dumnezeu, prin abandonarea hainei trupului nostru. Moartea ne redă tinereţea şi libertatea. Omul care moare renaşte la altă viaţă, îşi schimbă haina uzată. Duhul Iui se reîmprospătează.

Să nu vă fie frică de moarte, ci mai degrabă de felul în care trăiţi! Moartea vă scapă de toate ispitele şi neputinţele voastre. Moartea este o nouă naştere, iar dincolo, unde ne naştem din nou, este ţara Prietenului pe care L-am iubit în prima noastră viaţă. Acelaşi etern Dumnezeu este peste tot, şi de o parte şi de alta a barierei morţii. Noi trecem această barieră dintr-o ţară în alta, mână în mână cu iubitul nostru Prieten. Toţi avem aceleaşi drepturi la protecţia Prietenului dumnezeiesc.

Raiul şi cerul sunt deja în inima voastră pe acest pământ. Ele sunt stări care există în noi, iar nu locuri anumite unde ne vom duce. Noi singuri suntem creatorii raiului sau iadului, prin propria noastră vieţuire. Nu există un iad colectiv, ci unul particular fiecărui om. Acele “multe locaşuri” sunt tocmai acele stări speciale fiecăruia, după felul fiecăruia. Prin gândurile noastre şi prin faptele noastre, ne construim noi singuri în noi înşine paradisul sau infernul. “împărăţia lui Dumnezeu este în voi!”

Aceste împărăţii ale iadului şi ale raiului pe care singuri le-am creat în noi sunt de natură spirituală şi nu ne părăsesc la moartea trupului, ci dimpotrivă, se amplifică, ne urmează dincolo de bariera morţii şi devin mult mai evidente prin faptul că vom fi mult mai conştienţi de ele. în realitate, raiul este viaţa cu Hristos, plină de fericire, de plinătate, iar iadul este lipsa Lui, care ne va pricinui regretul şi remuşcarea veşnică, acel plânset şi acea scrâşnire a dinţilor, unde viermele ciudei şi focul invidiei nu se vor stinge niciodată.

Nu vă temeţi de diavol! El fiind personificarea răului, adică expresia negativă a gândurilor noastre, oricând poate fi nimicit de gândurile bune inspirate de Iisus Hristos. Răul nu este decât totalitatea gândurilor noastre, a instinctelor şi a viciilor noastre.

Ucideţi viclenia din voi şi veţi ucide diavolul din voi! Iubindu-L pe Prietenul umnezeiesc, nu-l mai putem iubi pe vrăjmaşul Acestuia, pe acel ce ne inspiră gândurile rele. “Nu puteţi sluji la doi domni!” Ori Hristos, ori antichrist.

Nu vă temeţi de fantome! Iisus Hristos, Prietenul dumnezeiesc, spulberă orice viziune, iar teama de vrajă şi farmece denotă neîncredere în puterea Prietenului nostru.

Ochiul rău nu este acela care vă priveşte, ci acela cu care voi priviţi universul. Fericirea sau nenorocirea depind de felul în care le concepem noi înşine. Insă de îndată ce ne-am predat cheile inimii Prietenului nostru, El o va inunda de lumină şi toată frica va pieri.

Toate fenomenele naturii cu aparenţe ostile pentru noi ne sunt, în fond, aliate. Ce pot face cataclismele, trăsnetele, cutremurul, inundaţiile şi toate nenorocirile împotriva omului care s-a aliat cu Dumnezeu – sau, altfel spus, aliat cu natura ascunsă, cu cauza fenomenelor?! El devine astfel superior naturii vizibile, pe care o percepe cu simţurile sale. Credincioşilor Prietenului nu le pasă niciodată de ce se va întâmpla cu trupul lor. Ei ştiu că protectorul lor îi urmăreşte pas cu pas.

Teama de viitor vă otrăveşte prezentul. Atâta vreme cât nu aveţi încredere în viitor, vă veţi scufunda ca Petru în marea şi valurile vieţii. Ce vă interesează ziua de mâine?

Mâine este rezultatul zilei voastre de azi. Mâine este consecinţa a tot ceea ce aţi făcut şi aţi gândit azi. Prezentul şi numai prezentul are valoare. El cucereşte viitorul şi şterge trecutul. “Ajunge zilei răutatea ei”. Prezentul se află în puterea voastră. Nu vă preocupaţi de viitor, fiţi concentraţi asupra clipei de faţă. Fiţi blânzi, îngăduitori, curajoşi, aveţi credinţă, fiţi veseli cu speranţele voastre, aveţi pace, încredere, aceasta este datoria voastră. Ziua de astăzi se va îngriji singură de viitor.

Viitorul nu ne interesează, el este al Domnului, şi El ne interzice să ne ocupăm de mersul evenimentelor. Adevăratul prieten al Prietenului trebuie să trăiască într-o nepăsare activă. Nu vă temeţi de oameni! Din cauza acestei temeri s-au născut ipocrizia, neîncrederea, intoleranţa, neînţelegerea între oameni. Fiecare om ar trebui să se bucure de prezenţa celuilalt om, doar sunt egali în faţa Creatorului prin trupul lor de humă şi prin sufletul insuflat de Dumnezeu peste ei. Orice om se îndreaptă spre moarte, ca şi noi; atunci de ce să ne fie frică de un om care nu este decât propria noastră oglindă, cu viciile şi defectele noastre?

Ne este frică de alţii pentru că ne este frică de noi înşine, îi judecăm după cum ne cunoaştem pe noi înşine. Trebuie să avem încredere în oameni, pentru ca şi ei să aibă încredere în noi. îndoiala faţă de oameni dovedeşte îndoială faţă de Dumnezeu. Orice om are acelaşi Prieten. Oare aţi îndrăzni să vă îndoiţi de prietenii Prietenului? Ar însemna să vă îndoiţi de însuşi Prietenul. “Iubiţi-vă unii pe alţii, în numele Tatălui vostru care este în ceruri!”

Teama de fiare nu ar exista în voi dacă fiarele nu s-ar teme de voi. Frica pe care v-o inspiră unele din ele se datorează cruzimii cu care vă purtaţi voi cu altele. Prin neascultare, omul s-a depărtat de natură, şi astfel a fost lipsit de afecţiunea animalelor. Avem deci puterea să subjugăm animalele prin dragoste, în loc să le forţăm şi să le chinuim. Nu fiţi violenţi cu animalele, ci arătaţi-le neîncetat simpatia voastră. Ele vă vor mulţumi în felul lor.

Mulţi sfinţi au trăit în mare familiaritate cu fiarele şi păsările datorită sufletelor lor redevenite curate.

Frica de injurii o au cei care nu îl au pe Prietenul divin. De cine vă mai pasă când îl aveţi prieten pe Dumnezeu? De ce vă mai tulbură insultele altora?! Priviţi lumea cu fruntea sus, plini de încredere, surâzători.

Nu vă temeţi de întuneric, doar aveţi lumina prin Hristos! Sufletul vă luminează calea pe care mergeţi, ziua şi noaptea.

Nu vă temeţi de opinia oamenilor. De ce nu aveţi încredere doar în opinia lui Dumnezeu? El este bun şi indulgent, iar oamenii dacă-şi bat joc de voi o fac pentru că şi voi vă bateţi joc de ei. Cei înţelepţi nu-şi fac nici o părere despre fraţii lor şi îi iubesc pur şi simplu, ca fii ai aceluiaşi Dumnezeu pe care îl adoră. Cei nedesăvârşiţi sunt acei care îşi exprimă părerea despre alţii. Orgoliul este cel care îi judecă pe ceilalţi. în concluzie, alungaţi teama, pentru că ea nu este numai o forţă negativă pasivă, ci declanşează o mare forţă distructivă pozitivă. “De ceea ce ţi-e frică nu scapi”. Vă este teamă? De ce nu cereţi mâna şi ajutorul şi apărarea Tatălui ceresc?! Invocaţi-L în orice loc, în orice clipă; El va fi prezent şi va risipi frica voastră.

Impuneţi-vă tăcere în clipele de mare tulburare, în special inteligenţei voastre, care nu vă mai poate fi de nici un folos. Izolaţi-vă, dacă este posibil, lungiţi-vă şi goliţi-vă conştiinţa de tot. Nu pierdeţi timpul pentru a tria ideile, ci repetaţi neîncetat: “Prietenul meu este aici, nimic nu există pentru mine în afara Lui!” Dacă o altă idee vă vine, alungaţi-o fără discuţie, spunându-vă: “Nu mai gândesc nimic, nu mai exist, mă abandonez lui Hristos, sunt lucrul Lui, fie voia Lui!”

Respiraţi profund, suspinând, şi păstraţi în minte numai ideile referitoare la Prietenul vostru iubit. Ascultaţi răspunsul Lui. Va fi întotdeauna un răspuns de pace, de curaj, de speranţă. Nu decideţi nimic singuri. Răspunsul vă va veni ceva mai târziu, noaptea, în timpul unei insomnii.

Insulta pe care o ignorăm rămâne inertă, dispare, iar cea pe care o binecuvântăm se reîntoarce asupra autorului ei. Cea pe care însă o sesizăm şi îi replicăm naşte o altă insultă. Este o onoare să suporţi ocările şi injuriile. Hristos a suferit atâtea pentru noi, iar noi, pentru mântuirea noastră proprie, nu suntem capabili să îndurăm nimic?

Un insultător binecuvântat este dezarmat. Observaţi-l în zilele următoare şi veţi fi impresionat de schimbarea lui. Dragostea voastră îi va ajunge în inimă din plin. Sentimente ignorate până atunci se vor trezi în sufletul lui.

Suferiţi de insomnie? Profitaţi de acest lucru! Goliţi-vă mintea de orice gând care se referă la voi şi la interesele voastre şi nu aşteptaţi altfel somnul, căci el nu va veni!

Umpleţi tot ce aţi golit cu fiinţa dumnezeiescului Prieten. El va absorbi totul, va curăţi totul. Insomniile sunt ocazii unice de a vă izola împreună cu Prietenul, de a vă confunda cu EI, de a căuta să-L înţelegi, de a vă uni cu EI.

Gelozia este un coroziv, o otravă puternică. De ce sunteţi geloşi? Pentru că sunteţi egoişti şi plini de mândrie şi consideraţi că trebuie să vă aparţină tot ceea ce vă place.

Totuşi, voi nu sunteţi nişte posesori veşnici şi într-o zi va trebui să părăsiţi totul, de voie, de nevoie. Nu aveţi nici măcar temporar vreun drept asupra cuiva, căci fiecare îşi are liberul său arbitru şi toţi sunt egali, ca şi voi, în a dori ceea ce Ie place.

Pasiunile vă fac geloşi, făcându-vă să confundaţi dragostea cu egoismul. Fiţi geloşi pe cei care au devenit mai buni, mai îngăduitori, mai înţelegători. Gândiţi şi acţionaţi mai bine, sacrificaţi-vă orgoliul. Cine renunţă la luptă renunţă la viaţă, căci viaţa este mişcare, efort, urcuş necontenit. De ce ne-am născut cu trup şi cu suflet? Pentru a lupta din prima până în ultima noastră zi. Cine încetează lupta nu mai poate trăi, cine se opreşte din mers cade, echilibrul se rupe.

Georges Barbarin
Hristos, prietenul clipelor de grea incercare; Editura Bizantina

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *