Selectați pagina

Să nu uităm! Creștinii au fost stigmatizați ca niște teroriști pentru că voiau să ia Lumina Învierii

Să nu uităm! Creștinii au fost stigmatizați ca niște teroriști pentru că voiau să ia Lumina Învierii

Dl. Profesor Vasile Astărăstoae, care e foarte posibil să se tragă din nobila stirpe a Sfântului Ștefan cel Mare care pălmuia vreo sută de păgâni cu mâna stângă înainte de a le reteza capetele cu dreapta, ne îndeamnă să mergem la vot pentru că boicotul nu e o soluție.

Într-adevăr, după batjocura pe care au suferit-o creștinii la Referendumul pentru Familie și Sfânta Înviere, putem considera o datorie creștinească să mai tăiem din coada și avântul păgânilor cocoțați pe spinările noastre și butoanele patriei și a le trânti și noi, dacă nu mai avem sabia și putilința lui Ștefan cel Mare și Sfînt, măcar o palmă creștinească, materializată printr-un vot contra Sistemului. Contra filialei locale a Statului Paralel cu care se războiește chiar și președintele SUA, Donald Trump, în acest moment.

Problema este foarte simplă, la Washington ca și la București și oriunde. O sintetizează, iată, un prelat catolic de mare rang: monseniorul Carlo Maria Vigano, fost nunțiu papal în SUA, într-o luare de poziție în favoarea lui Trump. Cităm: “Într-un război, există obligatoriu două tabere opuse: cel care refuză să se înroleze sub flamura lui Hristos sfârșește inevitabil să îi ajute pe slujitorii Satanei”. Ce scandal ar fi fost la București, ce urlete ar fi azvârlit în eter echipa de zgomote a Statului Paralel dacă un ierarh ortodox ar fi spus în public așa ceva… Dar aceasta e ideea. Nu poți să stai deoparte și să asiști pentru că riști să servești chiar Răul și pe eunucii lui.

Îi știți, sunt botnițarii care susțin că ei se trag din maimuțe și pot să-și aleagă ce sex vor. Așa zic și eu. Dar și maimuțele mai cad din copac, vorba proverbului asiatic.

Haideți să recapitulăm pe scurt ticăloșia Sistemului pe care avem ocazia să o taxăm, fie și numai cu un vot contra:

22 de decese care ar fi avut legătură cu Covidul au fost raportate de Grupul șefului Guvernului și al PNL, Ludovic Orban, între 18 și 19 aprilie, de Sfintele Paști, dintr-un total, atunci, de 451 de decese atribuite infectării cu coronavirus.

Astăzi, pentru perioada 25 – 26 septembrie s-au înregistrat 54 de decese. Cu 10 peste dublu. Sunt 1552 cazuri noi. Față de 190 de Paști!

Pe 18 aprilie erau raportate 8.746 cazuri și ni se spunea că “vârful ascuțit” al epidemiei va fi atins chiar după Paști. Drept urmare, după cum știți, ni s-a spus de însuși președintele României, Klaus Iohannis, să nu mergem la Înviere ca altfel iar numărăm morții, ca la Colectiv.

Creștinii au fost stigmatizați ca niște teroriști pentru că voiau să ia Lumina Învierii.

Anticreștinii USR-iși și securiștii lui Cioloș de la PLUS aproape ne blestemau, după ce ne batjocoriseră deja la Referendumul pentru Familie.

Oamenii stateau speriați în case în urma unui ordin care s-a dovedit a fi anticonstituțional, cvasi-ilegal și profund imoral.

Bisericile au rămas goale, spre deosebire de cârciumile arhipline de azi.

Până astăzi, 26 septembrie, pe teritoriul României au fost confirmate 121.235 de cazuri de persoane covidite și au murit 4633 – de 10 ori mai multe decât la Paști – și ni se spune că putem merge la vot în număr cât mai mare.

Și eu zic sa mergem în număr cât mai mare la vot. Dar să știm pe cine să nu votăm. Pe cine să nu mai votăm niciodată.

Doamne, ajută!

Autor: Victor Roncea, Active News

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe:

Статьи на русском языке

Статьи на русском языке