Selectați pagina

Să nu ne pierdem mintea plângând pe morți, ci să-i pomenim la înfricoșatele taine și să facem milostenie în numele lor

Să nu ne pierdem mintea plângând pe morți, ci să-i pomenim la înfricoșatele taine și să facem milostenie în numele lor

Lacrimile și întristările nu dau nici un folos morților, nici nu pot să-i întoarcă din viața cea veșnică, nici să-i scoată din gropi.

Pentru aceasta au dat lege dumnezeieștii apostoli, să nu ne pierdem mintea plângând pe morți, ci să-i pomenim la înfricoșatele taine și să facem milostenie în numele lor. Firea este aducătoare de lacrimi, dar credința oprește izvoarele lacrimilor. Nu a murit fratele nostru, ci doarme. Moartea cea adevărată este moartea sufletului. Se închide mormântul pentru trupul lui, dar se deschide cerul pentru sufletul lui.

(Pr. Arsenie Papacioc)

***

De ce se fac slujbe de pomenire și milostenii pentru cei adormiți?

Moșii de iarnă constituie un popas duhovnicesc în care ar trebui să medităm mai adânc la semnificațiile rânduielilor Bisericii pentru cei adormiți, dar și să învățăm să le împlinim corect, căci de-a lungul timpului au apărut obiceiuri străine de tradiția Sfintei Ortodoxii. În numeroase cazuri, credincioșii pun accent îndeosebi pe îndeplinirea unor cutume, unele chiar amuzante, uitând esențialul: rugăciunea, însoțită de faptele de milostenie făcute în numele morților celor ce au o reală nevoie de ajutor.

An de an, în sâmbăta de dinaintea duminicii Dreptei Judecăți, Biserica a rânduit pomenirea de obște a tuturor celor din veac adormiți în dreaptă credință, zi numită în popor Moșii de iarnă. Prin aceasta ne arătăm iubirea către Dumnezeu, manifestată prin neuitarea și dragostea față de cei plecaţi dintre noi, ziua de pomenire oferindu-ne un binecuvântat prilej de a săvârși fapte bune în numele lor. Însă rugăciunile pentru ei pot fi, deopotrivă, un îndemn de a cugeta profund la moarte, socotită de Sfinții Părinți drept „cea mai înaltă filozofie a vieții”. Ne vine greu să acceptăm că petrecerea noastră pământească se va sfârși. Dar, dacă ne vom gândi adesea la moartea vremelnică a trupului, ne vom izbăvi de moartea cea veșnică. În societatea contemporană, ce exaltă plăcerile și bucuriile înșelătoare ale existenței biologice, îndemnul de a medita la moarte pare utopic. Cu toate acestea, Sfântul Ioan Scărarul glăsuiește: „cugetă la moarte și nu vei greși în veci”. Bătrânii noștri probabil aveau acces mai greu la astfel de cugetări, dar simțeau, aveau convingerea că moartea nu înseamnă dispariție, ci mutare într-o altă lume. Așa îmi explic de ce acordau o atenţie aparte soroacelor la care Biserica cheamă poporul să-și cinstească strămoșii. Îmi amintesc cu câtă grijă pregăteau bunica și mama coșul cu plăcinte, cozonac ori colaci. De cu seară, puneau la fiert grâul, veghindu-l cu dragoste și rugăciuni. Tot atunci se întocmeau pomelnicele.

Întocmirea pomelnicelor celor adormiți

Ați observat? Cei bătrâni au o memorie de invidiat. Aștern pe hârtie o mulţime de nume, într-o ordine doar de ei știută. Și acum întâlnesc asemenea mărturii ale neuitării, ale iubirii, purtate de mâini brăzdate de muncă și vremi, aduse cu lumânarea aprinsă către dumnezeiescul altar. Hârtiile cu numeroasele prenume așezate în coloane stau cuminți, așteptând să fie pomenite la Sfânta Proscomidie, Dumnezeiasca Liturghie și slujba parastasului. Vă mărturisesc că am lansat o provocare unor tineri: „Vă rog, scrieți toate rubedeniile voastre decedate, adăugând cunoștințe, colegi, prieteni, profesori trecuţi la Domnul”. Cu amărăciune, am constatat că rezultatul s-a arătat, de cele mai multe ori, dezamăgitor. Unii nu știau nici cum se numesc nașii de botez ori chiar străbunicii lor. Vedeți cât de important este să întocmești un pomelnic pentru cei adormiți? El adăposteşte un întreg arbore genealogic, alcătuit ad-hoc, dovedind puterea iubirii și a neuitării strămoșilor, mărturisind că moartea, oricât de dureroasă și înfricoșătoare s-ar arăta, nu ne desparte de cei dragi. Cred cu tărie că scrierea pomelnicului celor aflaţi în veşnicie reprezintă nu doar un act de cult, ci și de cultură, determinându-ne să nu ne uităm spița neamului.

Mărturii scripturistice și patristice în sprijinul rânduielilor pentru cei adormiți

Așadar, Moșii de iarnă constituie un popas duhovnicesc în care ar trebui să medităm mai adânc la semnificațiile slujbelor Bisericii pentru cei adormiți, dar și să învățăm să le împlinim corect, căci de-a lungul timpului au apărut obiceiuri străine de tradiția Sfintei Ortodoxii. În numeroase cazuri, credincioșii pun accent îndeosebi pe îndeplinirea unor cutume, unele chiar amuzante, uitând esențialul: rugăciunea, însoțită de faptele de milostenie făcute în numele morților celor ce au o reală nevoie de ajutor. Poate că din acest motiv unii tineri manifestă nedumerire sau chiar ezitare când îşi văd părinții sau bunicii preocupându-se constant de astfel de rânduieli.

De aceea, se cade să aducem câteva mărturii menite să ne întărească în convingerea că slujbele de pomenire pentru repausați sunt absolut necesare. Bunăoară, în Vechiul Testament găsim îndemnuri la milostenie în numele celor adormiți. Pe lângă rugăciuni stăruitoare, se cereau și pomeni. Tobit, spre exemplu, aflându-se în ultimele clipe de viață, i-a spus fiului său: „împarte pâinea ta la mormântul drepților, dar celor păcătoși să nu le dai” (Tobit 4, 7), adică facerile de bine să vizeze pe cei nevoiași, dar și cucernici, credincioși. Isus Sirah învață: „dărnicia ta să atingă pe toți cei în viață și chiar morților fă-le parte de ea” (Isus Sirah 7, 35). O altă dovadă a necesității rugăciunilor pentru cei din lumea cealaltă o găsim în Cartea a doua a Macabeilor (12, 12-46), unde se subliniază cât de greu cântăresc rugăciunea și jertfele în slobozirea lor de păcate: „drept aceea, sfânt și cucernic gând a fost, că a adus jertfă de curăție pentru cei morți, ca să se slobozească de păcat”. În Noul Testament ni se vădește posibilitatea iertării chiar după moarte a unor păcate.

Abonați-vă la canalul nostru Telegram!

65 Comentarii

  1. Anonim
  2. Anonim

    Amin

    Răspuns
  3. Anonim

    Amin.

    Răspuns
  4. Anonim

    Amin

    Răspuns
  5. Anonim

    ❤️❤️

    Răspuns
  6. Anonim

    Unde scrie in biblie sa aprindem lumânare sau sa facem pomelnice in numele lor of of domnul să ne de-a înțelepciune și pricepere să citim mai mult Biblia decât să ascultăm de oameni care au diferite învățături și care duc la rătăcire deschide doamne inima la toți frați și surori in domnul

    Răspuns
  7. Anonim

    Este egal cu ZERO tot ceia ce se face pentru mort.

    Răspuns
  8. Anonim

    Este egal cu ZERO tot ceia ce se face pentru mort.

    Răspuns
  9. Anonim

    Amin.

    Răspuns
  10. Anonim

    AMIN

    Răspuns
  11. Anonim
  12. Anonim
  13. Anonim

    Amin!

    Răspuns
  14. Anonim

    Amin!

    Răspuns
  15. Anonim

    Amin!

    Răspuns
  16. Anonim

    Amin!

    Răspuns
  17. Anonim

    DUMNEZEU SAI IERTE AMIN

    Răspuns
  18. Anonim

    Cu ce te ajuta sa faci milostenie în numele lor dacă sunt deja morți? Pot trece din iad în rai? Sau?

    Răspuns
  19. Anonim

    Amin!

    Răspuns
  20. Anonim

    Amin!

    Răspuns
  21. Anonim

    Amin.

    Răspuns
  22. Anonim

    Amin

    Răspuns
  23. Anonim

    Amin !

    Răspuns
  24. Anonim

    Amin !

    Răspuns
  25. Anonim

    Amin!

    Răspuns
  26. Anonim

    Amin!

    Răspuns
  27. Anonim

    AMIN!

    Răspuns
  28. Anonim

    Amin !

    Răspuns
  29. Anonim

    Amin !

    Răspuns
  30. Anonim

    Amin!

    Răspuns
  31. Anonim

    Amin!

    Răspuns
  32. Anonim

    Amin !

    Răspuns
  33. Anonim

    Amin !

    Răspuns
  34. Anonim

    Amin!

    Răspuns
  35. Anonim

    Amin!

    Răspuns
  36. Anonim

    Amin!

    Răspuns
  37. Anonim

    Amin!

    Răspuns
  38. Anonim

    Amin

    Răspuns
  39. Anonim

    Dumnezeu sa va ierte pe toți plecați la El Amin Doamne Ajuta ne și pe noi vii și iartăne pe noi păcătoșii Amin

    Răspuns
  40. Anonim

    Dumnezeu sa va ierte pe toți plecați la El Amin Doamne Ajuta ne și pe noi vii și iartăne pe noi păcătoșii Amin

    Răspuns
  41. Anonim

    Amin!

    Răspuns
  42. Anonim

    Amin!

    Răspuns
  43. Anonim

    Amin

    Răspuns
  44. Anonim

    🙏🙏🙏Amin !

    Răspuns
  45. Anonim

    Amin!

    Răspuns
  46. Anonim

    Când omul a închis ochii, și a plecat din lumea aceasta, nu se mai poate face nimic pentru el .

    Răspuns
  47. Anonim

    Doamne ajuta,,, amin slăvit să fie numele Domnului nostru Iisus Hristos 🙏

    Răspuns
  48. Anonim

    Amin!

    Răspuns
  49. Anonim

    Amin.

    Răspuns
  50. Anonim

    Doamne ajuta Amin!

    Răspuns
  51. Anonim

    Morții, se întorc de unde au venit:ACASĂ!DUPĂ CĂLĂTORIA PE PĂMÂNT, ACOLO SUS ESTE VIAȚA VEȘNICĂ!AMIN

    Răspuns
  52. Anonim

    Doamne ajuta! Amin!

    Răspuns
  53. Anonim

    Doamne ajuta! Amin!

    Răspuns
  54. Anonim

    Doamne ajuta Amin

    Răspuns
  55. Anonim

    Doamne ajuta Amin

    Răspuns
  56. Anonim

    Dumnezeu să-l odihnească în pace amin

    Răspuns
  57. Anonim

    Dumnezeu să-l odihnească în pace amin

    Răspuns
  58. Anonim

    Amin!

    Răspuns
  59. Anonim

    Amin!

    Răspuns
  60. Anonim

    Amin!

    Răspuns
  61. Anonim

    Ce ușor de zis doar ce-i ce i-au pierdut pe toți cei dragi știu care este greutatea sufletului 😢

    Răspuns
  62. Anonim

    Cei care sunteți cu vorba:morți cu morți ,vii cu vii va doare gura să spuneți o rugăciune din când în când ptr sufletul celor morți?In fiecare zi o pomenesc pe mama și mă rog ptr sufletul ei.Si eu la randul meu a-și vrea sa îmi aprindă o lumânare cineva când va fi sa fie.Nu mai fiți rai.Inca nu sa întors nimeni de pe lumea cealaltă să spună ce este acolo dar nu ne luați speranța și credința la cei care totuși cred.Reveniti-va că sunt vremuri grele.Atat a mai rămas să ne rugăm că în rest suntem praf.Daca nu crezi ce cauți pe o pagina in care se vb de Dzeu nu înțeleg.

    Răspuns
  63. Anonim

    Amin!

    Răspuns
  64. Anonim

    Amin!

    Răspuns
  65. Anonim

    Doamne ajuta ! Amin

    Răspuns

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.



Статьи на русском языке

Статьи на русском языке