Selectați pagina

Să nu înmulțim cuvintele ca păgânii, care cred că în multa lor vorbărie, vor fi auziți

Să nu înmulțim cuvintele ca păgânii, care cred că în multa lor vorbărie, vor fi auziți

Cât de primită este rugăciunea simplă, pe care omul o spune potrivit necazului lui sau care nu este scrisă în cărțile de rugăciuni?

Sfântul Macarie Egipteanul ne spune cât e de primită. E cea mai primită. Sfântul Macarie spune: „nu înmulți cuvintele, Dumnezeu știe cele de care ai nevoie înainte ca tu să le spui”.

Rugăciunea ta să fie: „Doamne, iartă-mă! Doamne, ajută-mă! Mulțumesc, Doamne! Slavă Ție, Doamne!” Ăsta e Macarie Egipteanul și cu așa o rugăciune ne putem mântui, dacă este adâncă. Dumnezeu știe toate. El a zis: „să nu înmulțim cuvintele ca păgânii, care cred că în multa lor vorbărie, vor fi auziți”.

Astea până azi rămân, rămân și nouă. „Milă voiesc și nu jertfă”. N-are nevoie Dumnezeu de jertfă de cuvinte multe. Milă să avem, inimă bună și gândul smerit.

Părintele Savatie Baștovoi

Extras din ”Puterea duhovnicească a deznădejdii”, Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2014, pag. 36

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *